joi, 23 februarie 2012

Aş pleca, de-ar mai fi timp...

Aş pleca de-ar mai fi timp să plec. Nu mai e timp de a pleca, de timpul de a mă întoarce nici că mai pot să vorbesc. Nu de alergătură-mi este frică, pentru că asta mi-ar fi uşor să o fac. La cât timp a mai rămas până la cele ce urmează să se întâmple, doar până la un pârâu mai am timp să merg, să pot să beau tihnit câteva şuvoaie de apă. Căci după asta apa, căreia îi simţeam măreţia, va uita să mai fie dătătoare de viaţă.
Dădeam de ştire că e vremea zorilor de zi, strigând din depărtare. Se strâng depărtările, se strânge timpul, şi vine dimineaţa în care voi da de ştire în şoaptă. Şi nu voi mai bate singur depărtarea înspre apropiere ci doar voi scruta depărtările să văd mersul vremurilor şi al vremii.
Prin zăpezi mi-au alergat paşii, dar zăpezile fug acum de sub paşii mei. În fuga lor mi-apropie locul în care paşii mi-i număr uşor şi nu-mi mai sunt apăsaţi spre a nu trezi florile care, la trezirea lor, trebuie să fie mângâiate de soarele ce scrutează de ceasuri trecute pregătirea înverzirii cîmpurilor, uitând de înfrigurări..
Când veneam din alergarea mea dinspre departe, pe urmele mele au venit nămeţi viscoliţi să-mi dea de veste că mi-au pregătit locul ce îmi era promis spre împărăţirea vremurilor care dau semn că-i timpul de-a mă regăsi în Cel ce alături îmi va fi, spre a-l învăţa meşteşugul înţelegerii depărtărilor şi despicării în două a timpului, fără teama de a privi altfel trecutul şi altfel viitorul, fără teama de a crede că prezentul, după despicări, va fi altfel.
Aş pleca dar nu mai are rost plecarea căci rostul este de a priveghea locul în care dintr-un mugur se înfloresc florile pe care nici un om nu le-a văzut încă. N-am timp să plec pentru că trebuie să caut apele curate, pline de viaţă ce rădăcinilor florilor le sunt de trebuinţă, să le caut şi să le aduc din vâltoarea apelor fără viaţă.
Aş pleca de-ar fi să-mi dea poruncă Cerul, aşa cum tot plecat, căutător am fost scrutând zările, căutând să văd ce vânători se pregătesc a împuşca mersul lumii. Acum n-am timp să mai plec şi n-am cum să mai plec pentru că am timp doar pentru a veghea începutul de lume nouă, vestind de înflorirea florilor şi de venirea razelor ce pun pecete nemuritoare. Am doar timpul să îmi amintesc ce trebuie să-l învăţ pe cel ce-mi va fi alături, să-l învăţ paşii alergării pentru ca şi el să vegheze vremurile adevărului...
Atât mai am timp... Restul e ceea ce trebuie să fie.

Niciun comentariu: