marți, 26 iunie 2012

Aşteptând veniri şi reveniri

A trecut parcă o viaţă de când nu mi s-a întâmplat să stau să aştept o venire. Au trecut parcă trei vieţi de când s-a întâmplat să aştept o revenire. Au trecut vremuri... Acum trece timpul. Aşa îmi spun toţi, cu asta sunt parcă ameninţat. Mă judecă toţi pentru graba mea. Şi aşa este, sunt un om grăbit, în limitele ce le dau eu timpului. Dar oare de ce sunt judecat pentru că mă grăbesc, atunci când şi ei sunt în joc, însă şi pentru că nu mă grăbesc sunt judecat când alţii sunt în joc?
Dintoteauna am ştiut că vine vremea adevărului. O vreme în care eu pot să fiu eu, tu poţi să fii tu, el poate să fie el, ea poate să fie ea. Acel timp defineşte pe noi să fim noi.
Au trecut atâtea vremuri şi, cu toată noutatea clipei, suntem noi dintotdeauna. Între Eu şi Tu există doar necesara ardere a temerilor adunate în efemeritatea trecutului de aici. Şi există şi noianul încrederilor puse pe fugă de neştiutele cărări ce au fost să fie antemergătoarele cercetătoare ale hotărârii de a fi, a exista şi a trăi.
Acum vin din lumea aceasta şi vii şi tu tot de prin ea. Tu de unde ai învăţat că poţi depăşi limitele, depăşindu-le? Eu de dincolo de limitele pe care le-am depăşit. Am fost la un pas de timp şi n-am reuşit să îi devin sclav. I-am mers pe graniţă şi peste graniţă mi s-au aruncat vorbe care să-mi împotmolească trăirile. Forfecând pragul vârstelor m-am încumetat să fiu mereu doritorul împlinirii, oricând, nicicând împovărat de timp. Nefiind robit n-am trăit ca rob. Neavând noţiunea de trecere a timpului, am îndrăznit să măsor timpul cu paşii mei.
Ca să se ascundă, înglodaţi de frică mi s-a spus să tac. Să taci chiar dacă ştii adevărul. Să taci şi să suferi! Era pedeapsa ce mi se dăduse la judecata în contumacie. Lipsisem din simplul motiv că nici ceasul, nici calendarul meu nu se sincronizau cu al celor ce se lăsau prădaţi de timp, plătindu-i bir cu şirul de clipe al trăirilor ce i-ar fi putut reda eternităţii.
Când mi-am adus aminte că vorba zboară, am început să îmi scriu vorbele. Atunci s-au răsculat împotrivă-mi, temătorii de adevăratul chip. Uitaseră multe dar şi le-au adus aminte citindu-şi timpul trecut în ceea ce scriam, răspunzând îndemnului lor de a scrie. Scrie... scrie! Aşa nu se va mai uita niciodată! Era îndemnul ce a rămas ca legământ. De-atunci mereu m-am ţintuit nu pe axa fugară a timpului, ci în centrul sferei care-l face uitat în infinitul nemuririi, depărtat la fel de orice clipă a întâmplării.
Răscoala s-a vrut să-mi dea de furcă, să-mi remodelez crezul şi să-mi calc în picioare credinţa. Sub deviza vânzării dumnezeirii, s-a întâmplat să simt în urma mea lupta şi strigătul de ajutor! Când Ultimul Cuvânt se grăbeşte să fie aşternut înseamnă că totul a ajuns la sfârşit. De Astăzi, Acum sunt liberă să TAC... Era un mare neadevăr pe care cineva mi l-a răgnit, pentru că altcineva nu avea curaj să o facă şi pentru că şoaptele nu putuse să mi le trimită direct în simţire.
Acum am ajuns în răscrucea în care ai ajuns şi tu. Spre drumul dinspre care ai venit, eu n-am cum să merg. Nici tu nu poţi să mergi pe drumul pe care eu am venit. Trecutul meu este acolo unde este şi trecutul tău. De acolo timpul nu se mai poate întoarce. El are doar amintiri, e plin de nemişcare. Mai am o şansă, mai ai o şansă. Tu spre stânga, eu spre dreapta! Aşa e dat să fie, dintotdeauna. Ţi-am privit cândva, plecarea, acum ţi-am văzut venirea. Mă cunoşti şi vrei să ştii, te cunosc şi aştept să mă ştii.
Azi este azi. Azi este o zi în care timpul şi-a omorât termenul de execuţie şi se întoarce înspre plecare, spre a-şi cere plata şi a-şi lua răsplata. De mâine seară îşi înfige trecerea în groapa pe care nu m-a putut împinge pe mine. Mâine se va elibera de povara gândului ce mi-a împrejmuit simţurile. De mâine seară va zvârcoli somnul şi nesomnul groparilor.Mâine va fi o revenire ce se va asemăna venirii.
Tu, azi, te gândeşti la mâine. De mâine vei şti, de mâine vei voi, de mâine vei îndrăzni să fie ceea ce ştiu, ceea ce voiesc. Eu, tu, aşteptări, veniri... O simplă, fierească şi normală revenire. O revenire dintotdeauna ştiută, aşa cum ştiuţi ne suntem dintotdeauna!

Un comentariu:

Mariana spunea...

Miine, miine, boala zilei de miine ;)
cu miine azi nu vom mai fi