tag:blogger.com,1999:blog-87213340706185767252024-03-05T07:26:46.861+02:00Cartea "Altfel"Editura 3D, 2013Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comBlogger64125tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-5066611934276714642012-10-31T15:01:00.004+02:002022-09-24T23:25:57.193+03:00Vina de a fi nevinovat<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg2G1gt6gKdnj3BbXlWY42VN3LTMXqBmj2-ssh0IZ802vsqrHR86vnNWZKc-xY5mC4bMbraILCIJSmuKxugj8j2RnrgE_Tzkvo-chFFlMg9ru0ymO8_sjz1dKEECgNXrMftrcK50R-W5SU/s400/12.10.23-Vina+de+a+fi+nevinovat.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg2G1gt6gKdnj3BbXlWY42VN3LTMXqBmj2-ssh0IZ802vsqrHR86vnNWZKc-xY5mC4bMbraILCIJSmuKxugj8j2RnrgE_Tzkvo-chFFlMg9ru0ymO8_sjz1dKEECgNXrMftrcK50R-W5SU/s200/12.10.23-Vina+de+a+fi+nevinovat.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">E mare, tot mai mare, stricarea oamenilor şi tot mai mare e prăpastia care unii vor să o facă între cei care mai au puterea de a nu se uita urât la alţii, cei care mai găsesc timp de a spune o vorbă care să aline o durere sau cei care nu îi cred pe ceilalţi vinovaţi doar pentru faptul că îşi duc traiul alături de ei.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Alături, unul de celălalt, stau cei care nici puterea de a privi omul în ochi nu îl au. Se ştiu pe sine şi în oricine pe sine se găseşte, şi vorbele, şi faptele, şi gândurile sale, în celălalt le găsesc. Se numesc, ei pe sine, cei niciodată cu păcat şi piatra o aruncă pe la spate. Niciodată nu judecă pe faţă, niciodată, când alţii s-ar putea uita la ei, nu se arată cuvântători a ceea ce spun, în taină, celor care abia aşteaptă ca alţii să grăiască asemenea lor. Că ştiindu-se, teamă le-ar fi să nu li se spună, cumva, cândva, ce fapte ei făcut-au şi vrut-au neştiute ori uitate.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">
Degrabă şi cu râvnă, se caută vinovaţi pentru nesocotinţa dorinţei cuiva, înspre altcineva, de a face acela fapte care îi sunt pe plac. E îndeajuns motivul de a şti că el, oricine-ar fi acela, nesocoteşte dorinţa celui certat cu propriul suflet, ca să fie împins în jocul vorbelor nerostite ale lumii. Faptele cele bune, oricât de bune ar fi fost, sunt de prisos, nu se mai ştiu, de ruşine se ştie deja făcut el, doritorul, dinainte de a-l face cineva de ruşine. Şi pentru că se poate să fie făcut de ruşine el, prin faptele celuilalt, pedeapsă prin alţii i se caută. Să fie durere, să fie suferinţă, să fie batjocură şi să fie dispreţ... asta vrea şi asta caută să aibă auzit, văzut şi făcut, nesupusului.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Mai de preţ şi mai cunoscător a ajuns oul găinii, înainte de a-l face găina ou. Se ştie că poate fi găină şi dă de veste cocoşului ce va face găina. Aşa se rostuieşte acum viaţa unora care au luat o piatră în gură şi, fără să o arate, spun că diamant de preţ îşi ţin sub limbă şi de-atunci cuvintele lor au preţul dat de diamantul care, cândva, de va fi şlefuit, va fi de mulţi dorit. Dar până va ajunge să aibă sclipiri în lumină, ţinut va fi să nu voiască hoţii să-l caute pe undeva de preţ...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Între întinare şi închinare, puţini mai ştiu cum se poate trăi omeneşte. Cei care altora se închină, uşor duc pe alţii-n tină, de lor nu li se închină. Cei ce-şi au un drum în tină, nu lui Dumnezeu se-nchină.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Se-adună-n ciorchine cei care îşi slăvesc desfrânarea şi-şi spun că e neştiută, cea din fapte sau cea încă doar din gânduri, spre a da de ştire celor ce-şi ştiu ziua trăită cu fapte care dau sensuri vieţii, că e vremea de a fi ascultători, de a nu ieşi din modelul ce le e dat de ei să le fie. Să fie azi ziditori de palate şi mâine, de-i nevoie, căci se vor găsi poate unii să nu le placă palatul ce se poate construi, să dărâme chiar şi planul care, cu migală a fost ticluit pentru ei, spre a avea trai în pace şi bucurie. E mare vinovăţia de a trăi nevinovat de faptele pe care ei, făptaşii cu nesaţ, le văd ca deja făcute deşi nici ei nu pot băga mâna în foc pentru vedenia lor. Dar tocmai în asta e ascunsă vinovăţia, că nu pot să arate cu degetul ceva prin care ea, cea pe care şi-o ştiu lor, să ajungă ştiută, ca fiind a nevinovaţilor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dar nu e timp de îndoială ori de aşteptare. Cei care se încăpăţânează a trăi uitând de reguli pe care alţii, cu toată puterea ţin să fie singurele bune, chiar dacă ei, clipă de clipă, nici nu-şi amintesc de ele, trebuie să se ştie cu totul şi cu totul vinovaţi. Cel ce gândeşte despre libertate, în afara tematicii impuse de cei ce-şi arogă dreptul de a împovăra limitele cu duhori de maluri, este deja bănuit că va putea comite o crimă. Cel care se doreşte a fi liber deja a comis crima, cel care-şi permite să nu stea în limitele rău mirositoare, cel care îşi permite să trăiască liber, este un autor de crimă cu premeditare. Iar cel care, pe lângă asta, arată tuturor că, în libertate, de orice se poate suferi, în afară de depersonalizare şi nepăcătuire, este autor de genocid. Nu e timpul de se îndoi cineva de regulile lumii. Oricine, acum, ştie mai bine ceea ce este bine, ceea ce bun pentru alţii este. Doar spusa acelui oricine, care ştie ce este bine, de nu se face, este legea care face nevinovaţii, fără circumstanţe, vinovaţi. Iar pedeapsa nu se lasă mult aşteptată; totdeauna este maximă, spre a fi exemplu celor care nu iau în seamă porunca.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi peste tot, şi oriunde, într-un gând sau în vorbele a măcar doi, judecăţile se fac, fără să treacă timpul. Vinovaţii însă lipsesc la propria judecată. Ei au dreptul să sufere, nu au dreptul de a vorbi. Ca să nu spună că li se ia acest drept, judecata e în lipsă. Doar pedeapsa se aplică vinovaţilor, şi nici pe aceasta ei n-o ştiu. Ei doar o văd, o simt, o trăiesc.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De-ntrebat nu se mai întreabă nimeni, de mirat nu se mai miră nimeni. Nu mai are cine, nu mai e nimeni să vrea să privească fără să fie cel ce învinovăţeşte ori să fie învinovăţit. Merge totul de-a valma, marii vinovaţi se spală, peste noapte, de mari păcate şi-şi pun haine albe, de călăuze pe drumuri drepte. Dar cagula neagră o ţin pe post de glugă de ploaie, ascunsă de gulerul bine strâns pe gât, ca nimeni să nu vadă semnele şi în-semnele care i-au învrednicit să se facă judecători după propria măsură. Şi cine să se mai întrebe, când atâta răzleţire e în lume, de n-are cum să se mai ştie, n-are cum să mai fie vinovatul văzut, oricât de mare şi semeţ ar fi, de puzderia firelor de iarbă după care îşi fac mendrele judecătorii. Şi asta fiindcă nimeni nu se gândeşte să-şi ridice capul din pământ spre a privi în faţă. Nimeni n-are curajul să privească pe cel învinovăţit în ochi... nevinovăţia lui le-ar fi fatală, amintindu-şi adevăratele lui vinovăţii. Cu privirea căutând fire de iarbă uscate printre pietre, e mai uşor să se facă din minciună un mare Dumnezeu.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">E timp de mare stricare, şi va veni şi cel de măreţie a stricăciunii, care deja se vede... Se va cere celor fără vină să se judece singuri, după modelul celui care îi cere să facă asta. Şi de nu o va face bine, va fi şi mai vinovat, fiidncă trebuia să ştie cum să se judece... Şi vor trebui, cei ce nu vor să poarte o vină în plus, să facă faptele pe care le-au făcut cei ce-i obligă să se judece, până ce vor pieri toţi vinovaţii de nevinovăţie. Dacă poţi, Doamne, fereşte-ne, de o aşa lume!</span></div>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-25525984978127535122012-10-20T12:10:00.003+03:002022-09-24T23:31:40.425+03:00Timpul, timpurile...<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgmbreiXvNl9igjjwVzd6p544D1ckANra9SNz44YeX6THaxMPVOQGDs3yY3vULOkrE-w7FfvhP0hiYaCcCqbxqf6UpEa4aKK6v1VQ2lzgBcVuwQhglqsoX_9HMyZZlV7siUBzDKDEI7Osg/s400/12.10.14-Timpul%252C+timpurile.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgmbreiXvNl9igjjwVzd6p544D1ckANra9SNz44YeX6THaxMPVOQGDs3yY3vULOkrE-w7FfvhP0hiYaCcCqbxqf6UpEa4aKK6v1VQ2lzgBcVuwQhglqsoX_9HMyZZlV7siUBzDKDEI7Osg/s200/12.10.14-Timpul%252C+timpurile.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Aşa cum au modul de a gândi oamenii, azi, nimic nu e clar: nici direcţie, nici sens, nici motiv. Viaţa pe Pământ se duce sub auspiciile Cerului şi gerului. Unora li s-a dat un drum căruia nu i s-au putut opune: la ceea ce încă nu au avut puterea să renunţe, le-a fost adus, prin întâmplări şi coincidenţe, pentru cei care încă nu se gândeau că Dumnezeu, ca realitate. Şi chiar de au fugit cândva, acum nu mai au unde. Li s-a dat, pentru că aşa trebuia să fie, un singur drum.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Nebunie! Asta vor spune mulţi. Norocul meu e că cei mai mulţi din cei care s-ar putea să spună asta, acum, vor afla când nu vor avea ce să mai spună. Dar în această nebunie, durere şi înfricoşătoare disperare, de doar câteva zile, se vor face cunoscute atâtea persoane ce sunt ziditori de temple. Vor fi atâţia câţi vor trebui să fie. După acele zile va veni veni vremea rescrierii destinelor, în concepţia celor ce cred că destinul noi ni-l facem. Am uitat poate doar terminologia prin care noi nu este definit pentru acum. Dar aşa cum nu realizăm că spunem „<span style="color: blue;">în viaţa asta...</span>” deşi contrazicem ideea transcenderii dintr-o viaţă-n altă viaţă, aşa suntem atât de siguri în materialitatea concepţiilor noastre.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Se va spune, după aceste zile, că e o nebunie fără margini... Perceptual, în varianta azi-ului, aşa e. Recunosc şi eu, nu mă ascund. Dar eu nu tremur de frică, refugiindu-mă în aici, în acum. Mi-este dat ce trebuie să mi se dea, mi-este luat ce trebuie să mi se ia. Eu nu mai sunt omul modern, nici măcar tehnicistul ce-am fost nu mai sunt, căci am trecut prin serii de furci caudine, după ce m-am întors din drum să caut şi să adaug stratul de încărcătură metafizică necesar explicării mecanismelor superioare care guvernează rodul activităţii umane, înainte de toate chiar prin mine, prin cobaiul ce-mi eram.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">N-am cum, nu pot, nu e necesar să mă refugiez. N-am unde să mă refugiez, n-am unde să mă întorc. Noaptea în care vor îngheţa toate, înaintea zilei cele mari, va lăsa deschis drumul adevărului. Am fost suspendat pe puntea suspinelor, dar atunci voi pune piciorul pe mal. În acea zi se va şti ce trebuie să vina. Ceea ce azi îmi este frică să spun, va spune cine trebuie să spună. În acea zi se va şti cine trebuie să vină. Spusele vor defini. Spusele sunt adevărul ce se va materializa în începutul toamnei rodului bogat.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Sunt vremuri în care multe se întâmplă aşa cum se întâmplă, doar pentru a nu se arăta celor ce stau la pândă. Nu este vorba de psihoza victimei. Nu doar de mine este vorba. Toată această lume e un roi. Acest roi s-a ierarhizat şi s-a divizat după criteriul tupeului, mai mult decât cel al utilităţii, divinul criteriu ce a rânduit lumea. În acest roi Irod este mai peste tot. Mereu cel de lângă este văzut ca cel ce-ţi poate lua locul chiar şi acolo unde nu ţi-l poate lua. Adevărul când este spus este văzut ca o mare împotrivire, nicidecum ca o constatare menită a da înţelesuri vieţii. Tiparele sunt criterii imbatabile. Odată intrat în tipar trebuie să joci jocurile tiparului, care are o singură condiţie: laşi sufletul la intrare. Aşa e uşor să ajungi mincinos, imoral, hapsân, avar, ucigaş... Cei ce nu rezistă jocului trec la măsuri împotriva lor, cel mai adesea îmbălsămarea cu alcool. Iraţionalitatea câştigată îi scoate din tipar dar nu-şi recâştigă niciodată ceea ce au pierdut, sufletul. Puţini sunt cei ce reuşesc să iasă din tipar şi să facă pasul spre regăsirea sufletului, prin credinţă, nu însă obligatoriu prin biserică. Vor trece peste prag şi vor încerca de atâtea ori urechile acului. Vor lăsa la o parte tot ceea ce au acumulat în viaţă în tipar, ultima fiind avuţia. Mulţi vor, puţini reuşesc, cei mai mulţi îşi epuizează resursele şi îşi aduc lângă ei finalul: sinuciderea, chiar dacă ea se manifestă prin accident, îmbolnăvire gravă... Acei puţini ce renunţă la ataşamente, dorinţe nemotivate, mândrie, prejudecăţi, după o perioadă în care le este dat să experimenteze treceri prin stări ce nu le concepeau posibil a se întâmpla lor, se repoziţionează pe o stabilitate asemenea cu cea avută dar cu alte repere. Ei sunt unii din cei care spun, în primă instanţă, că şi-au rescris destinul.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cei rămaşi în tipar îşi continuă viaţa robotind haotic. Ceea ce fac ei o numesc muncă necesară existenţei cât mai prospere, o numesc, de multe ori, carieră. Prosperitatea lor nu se opreşte la necesitate, ci se vrea altceva. Nici nu realizează când pragul necesităţii ce ei o văd este deja opulenţă. Ca să ajungă în acel punct fac destule compromisuri. Au ceva dar vor mai mult, dincolo de posibilităţi. Pentru a avea renunţă şi la ultimul drept divin, al morţii, drept pe care îl cedează contra unei sume de bani necesară realizării acelor proiecte ce i-ar propulsa într-o lume a elitelor materialiste. Reuşita le este garantată de tot felul de sloganuri, bine gândite de ierarhia superioară dar, de fapt, cei mai mulţi nu reuşesc, neavând cum să reuşeacă o idee de împrumut, sfârşind sub securea nemiloaselor boli fără cauze externe (cancer, diabet, boli endocrine, ale ficatului şi ale intestinelor, boli circulatorii, boli ale creierului), nu înainte de a plăti cu vârf şi îndesat ceea ce li s-a dat, însă fără a duce la final maiestuosul proiect. Imoralitatea lor îmbracă toate formele posibile, de la „cuceriri” senzaţionale, ca număr sau ca însemnătate, pe plan sexual, până la distrugerea psihică a unor alte persoane, persoană fără vină în relaţionarea cu ei şi până la înşelătorie, cămătarie sau trafic de persoane.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">O categorie aparte sunt acele persoane care se încadrează în aşa-numiţii, popular, spirit liber, când încearcă să se armonizeze cu tiparele societăţii. Aceste spirite se manifestă distinct încă din copilarie şi e uşor să se observe că, pe lângă grupurile de copii apare câte unul pe margine, care timid încearcă să intre în mijlocul grupului, dar, şi de ajunge, simpla mişcare a grupului îl aduce tot pe margine. La această vârsta ei sunt excluşi printr-un mod inconştient. De fapt, în viaţa de zi cu zi, aceşti copii au ceva diferit de ceilalţi: unii au o creativitate, sau îndemânare, sau inteligenţă, imposibilă vârstei, visători, talentaţi, intuitivi, maturi în gândire, visători, dar toţi sunt greu de supus fără măsuri coercitive. Chiar şi atunci când se supun o fac pentru momentul respectiv, recidivând în nesupunere. Sunt consideraţi ciudaţi iar ei realizează că sunt nişte neînţeleşi. Naivitatea vârstei îi fac să cedeze de prea multe ori mult prea mult în relaţia cu ceilalţi, din dorinţa firească, de a evita singurătatea. Cei cărora li se cedează profită de această dorinţă, instaurând un mod de control şantajist, asupra lor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Spiritului liber căruia i s-a impus cedarea libertăţii, prin teroarea de ordin fizic, psihic, ori alteori subtil poate avea manifestări din cele mai diferite, pozitive sau negative, spectaculoase, extreme.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Omul-spirit liber, neconstrâns, se manifestă, în evoluţie prin accentuarea calităţilor native, croindu-şi drumul, pe care, şi-l defineşte pas cu pas, singur, prin excluderea continuă a viselor fără consistenţă, vise la care însă nu renunţă ca şi cărări paralele drumului, în limbaj social, pasiuni. Oricum drumul ales este o împletire a pasiunii şi a opţiunii, a ceea ce este raţiune cu ceea ce este imbold.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cel constrâns, oprimat, ori merge pe o cale a detaşării, a acumulării la cote maxime, selective, a ceea ce este bun (ajutat fiind, în selecţie, de forţe, repere şi modele pe care le are ca har), ori rămâne prizonierul viselor nerealizabile, forţând orice notă pentru a le împlini. Cum însă în visul lor cuprind ceea ce cred ei că trebuie să cuprindă, pot face absurde presiuni asupra altor spirite, ca şi ei, libere, favorizând, nemeritat tocmai pe acei care le sunt opresori. Folosesc din plin creativitatea tipică a spiritului liber dar, de acestă dată, o parte este consumată pe această luptă, dezvoltând negativităţi care, în afara faptului că se răsfrâng asupra celorlalţi, se răsfrâng, mai devreme sau mai târziu asupra lor. Posesivitatea le accentuează spiritul de dominare, dominarea la rândul ei accentuează posesivitatea. La fel de bine se deschide poarta frustrărilor (încă din momentul excluderii de către ceilalţi copii) fapt ce-i poate determina să încerce supunerea unui grup din ce în ce mai mare. Totodată planul emoţional-sentimental le este afectat de confuzii, ajungându-se la gelozii pătimaşe, ucigaşe chiar. În plan social sunt neintegrabili, graţie nesupunerii, dar, în acest caz exacerbată, extremă. Pot deveni uşor impunători de tipare, tocmai ei, cei care nu le acceptă şi nu se pot încadra în ele. Amplificarea acestor comportamente este mult mărită dacă victimele acceptă, pas cu pas, faptele lor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Din fericire viaţa îi pune, la un moment dat, în faţa alegerii, dur, şi renunţă la o parte din aceste principialităţi extreme, dar, până atunci, multe fapte şi-au produs efectul, efect ireparabil.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Pentru ei tiparele altora, cele pe care nu le acceptă, nu există, ei nu pot fi prinşi în nici un tipar, dar, aşa cum e menţionat mai sus, la nivel micro sau macro, determină tipare, creează tipare în care chiar îi forţează pe alţii să se încadreze.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Drama cea mai mare o trăiesc cei care, liberi fiind, încearcă să se înscrie în tipare. Încearcă să intre într-o lume cu principii materialiste, având un bagaj de principii care se suprapun cu celelalte doar pe segmente, căci sunt încărcate de trăiri pe planul care lipseşte celorlalţi: planul sufletului. Să nu fie văzută moartea ca pe ceva foarte grav, ci ca o necesitate chiar evolutivă, este o blasfemie în concepţia celorlalţi; să fie văzut individul ca unicat fără încrengături de neam, diferenţiindu-se tocmai prin individualitate şi nu prin grad de instruire şcolar, este un non-sens; să se considere că elementul de legătură între oameni este iubirea iar în cuplu să primeze dragostea, prietenia, respectul, consideraţia non-materială devine un atac frontal la adresa valorilor impuse de tipar... Încercând a se lăsa inclus în aceasta mulţime, nu poate fi mai mut decât o mulţime rezultantă a intersecţiei cu cea din care vine. Ori mulţimea tiparului este una exclusivistă, care totdeauna va rejecta ceea ce nu are toate caracteristicile comune. Diferenţierea, pe oricare dintre planuri induce declasarea, împingerea către margine, desconsiderarea, categorisirea ca paria, nebun. Nimic nou faţă de anii copilăriei, doar că motivaţiile sunt diferite. Dar, tot ca şi atunci, persoanele în sine sunt excluse, ideile care convin însă „tiparului” sunt preluate fără nici un fel de jenă şi de cele mai multe ori ştergându-se urma provenienţei acestora (celebru, ca şi caz, este de amintit Nikola Tesla căruia i refuzat dreptul de părinte al radioului timp de aproape 100 de ani). Este, de asemenea foarte binevenită munca „în folosul comunităţii” tiparului, nerecompensată, până la epuizarea celui ce o face, apoi debarasarea de acesta.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Ridicarea în rang social a unui spirit liber este imposibilă dacă stă atârnat pe cele două maluri, dacă se vrea recunoscut de ambele tabere. Rămâne totuşi oricând un mare pericol pentru „tipar” pentru că polarizează, penetrează şi induce idei contrare tiparului, contribuind la revolta împotriva stagnării şi restrângerii libertăţilor individuale şi colective, pentru promovarea unei societăţi non-dictatoriale, a acelei dictaturi disimulate, dictatura a celor mulţi, dar fără personalitate, prin conducători cu aceleaşi principii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Aceste spirite libere reprezintă categoria cu spiritualitate incontestabilă, fără excese, constantă şi definitorie permanent, în comparaţie cu cei care sunt sclavii tiparului, ce devin spirituali de faţadă, în momentul în care se confruntă cu probleme pe orice plan; îşi induc sugestii spirituale culese sau preluate fără discernământ devenind habotnici, fanatici, sperând într-o minune, asemeni primirii de foloase materiale. Totul durează până la rezolvarea problemelor, după care se reîntorc la vechile năravuri, la vechile principii, la vechile obiceiuri. Din această categorie se ridică, precum ciupercile după ploaie, o sumedenie de spiritualişti ce denaturează ideea de spiritualitate, creând un terci indigerabil, dar, bazat pe dorinţele maselor, prinde mult mai bine, mai ales că este recompensabil, aşa cum place categoriei căreia i se adreseză, prin mijloace materiale, prin bani aproape totdeauna, şi nu prin fapte proprii. Un exemplu ar fi moda mai nouă în care un călugăr este plătit pentru a ţine post în locul cuiva, ca şi cum Divinităţii i se prezintă un raport statistic, numeric şi nu unul al personalizat, al cazurilor. Acest exemplu este suficient pentru a stabili şi locul actual al multor bisericilor în interiorul tiparului, renunţând la multe dintre valorile spirituale ce le-au dat motiv spre a exista. Biserica este mai nou o elită care luptă împotriva adevăraţilor oameni de spirit dar duce şi o luptă cu cei care încearcă să acceadă la acest segment de putere, a spiritualiştilor. Lupta este dusă pe două planuri. Biserica nu mai este decât o instituţie cu reguli stricte. Ajutor din partea ei e greu, de multe ori, să se spună dacă mai există pe plan spiritual, dar pe plan social, este prea evident, acesta este ca şi inexistent.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">O anumită categorie de spirite libere evadează din contextul social şi, chiar dacă ajung în interiorul bisericii, ca şi călugări, de obicei sunt cei care se retrag în sihăstrie sau duc o viaţă asemenea sihaştrilor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Alegerea drumului pentru aceste spirite este într-o oarecare măsură opţiune personală la vârste mici cu precădere, dar, în general este vorba de un „prizonierat al propriului destin” libertatea de acţiune fiind limitată, o mică diferenţiere fiind între bărbaţi şi femei. Poate că singura libertate ce este permisă în limite mai mari este cea de a întârzia evenimentele, însă plata pentru aceasta este mult prea mare, fiind de preferat evitarea folosirii exagerate a „liberului arbitru”, a acelei posibilităţi care face ca judecata să ia loc încrederii în propria persoană.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Poate sunt prea filosofice gândurile acestea, sub ploaia de fapte şi evenimente care ar trebui să mă facă să fiu mai axat pe materialism decât pe spiritualitate sau filozofie. Nu exclud această direcţie, însă nu pot decât, cel mult, să caut un compromis, pentru că n-am cum, structural, să-mi schimb structura internă psihică şi mentală, sufletească. Stiu la fel de bine că un minim compromis îl voi face, dar la fel de bine ştiu că totul se va încadra şi în această stare de fapt: ceea ce sunt acum. O nişă, o portiţă pe care nu am văzut-o, nu reuşesc să o văd, abia când îmi va fi scoasă în cale prin, aşa cum am spus în alt context, cineva, ceva, trimis către mine, am s-o văd într-un întreg absolut al ei. Aici l-am numit ziditor de temple, pornind de la ideea că orice construcţie umană, în acord cu ceea ce este divinitatea, este un templu.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Faptele nu se mai încadrează în nici o normalitate. Orice dezastru în care mor oameni nevinovaţi este doar o ştire de presă, însă nu una de primă importanţă, ci una aruncată în completare, nicicum luată în seamă. Cei care vor construirea unei lumi întipărite, conducătorii acestei lumii „întipărite” au trecut la vânătoarea de suflete dar cu precădere a spiritelor libere, a marilor spirite libere. Din cei evoluaţi, dar prizonieri tiparelor, oameni până mai ieri, chiar şi azi, buni, de necrezut a se dovedi posibil criminali, au coborât în catacombe, vânzându-se pentru bani şi putere, s-a format armata de vânătoare, comnandourile ce vor să stinge opaiţurile de la ferestrele luminate. Alţii, cu feţe mai blânde, aleargă să întoarcă din drum pe cei care nu îşi încetinesc paşii spre mai sus, iar alţii pun capcane „pe la colţ de stradă”. Deşi, aparent, fiecare îşi duce viaţa cum poate, în realitate este o luptă de guerilă urbană în cel mai bun sens al cuvântului, peste tot, în orice clipă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cea mai infestată, în afara lumii politice, este lumea presei video şi apoi a presei scrise. Aici se filtrează informaţia ce poate să ajungă la robotitori, aici se minte. Chiar şi dacă transpare câte un adevăr acesta este repede modelat după necesitate. Cu greu se poate şti adevărul despre acest an. Elementele ştiinţifice chiar sunt ascunse sub plapuma lui „să nu panicăm populaţia” deşi doar 2% din populaţie ar înţelege cu adevărat explicaţiile ştiinţifice. Cât despre efecte nimeni nu încearcă explicaţii principiale, toată lumea copiază ce se spune pe aiurea, nicicum ce spune vreun român cu scaun la cap, se minimalizează cu totul sau se exagerează totul. Chiar şi conceptul de salt dimensional nu este deloc explicat, pentru că puţini îl înţeleg. 3D, 4D, 5D e pe buzele tuturor dar marea confuzie determinată de D (dimension) ce nu are legătura cu fizica, vorbind despre cea clasică, face pe mulţi să se întrebe ce mai e asta? Fizic 3D (x,y,z) înseamnă spaţiul static, 4D (x,y,z,t) spaţiul dinamic, iar 5D trece în domeniul cuantic, unde se adaugă o altă dimensiune caracteristică, de exemplu m. Conştiinţa însă nu e statică, e dinamică, totdeauna dinamică, are dinamicitate spaţială virtual dar şi dinamicitate de alt tip. Şi atunci cum să se înţeleagă, cum să se perceapă fenomenul? Pot oare toţi vorbitorii despre asta să dezbată problema, au toată cunoaşterea care să le dea startul într-o cursă fără lungime prestabilită, au curajul de a se lansa într-un univers pe care închipuirea nu-l poate defini? Chiar este cineva naiv să se creadă că cineva care nu are cunoştinţe, solide, de fizică, biologie, psihologie etc. să abordeze acea temă? Chanelling-ul este suficient să se explice super-realiştilor o idee atât de complexă? Eu unul mă îndoiesc şi nu mă îndoiesc de îndoiala mea...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Mai mult, lumea spirituală calcă strâmb. Sunt multe subiecte care se pun în discuţie pe baza a ceea ce se cunoaşte din închipuire, din poveşti inventate şi răstălmăcite. Urmele civilizaţiilor vechi sunt explorate cu buldozerele mândriei, nedesluşite idei sunt folosite pentru a da importanţă ideii. Se citeşte în stele de o armată de şcoliţi care mai de care mai plini de inspiraţie. Unii încearcă să dea explicaţii comportamentului uman după “energia zilei conform calendarului maya", ori calendarul respectiv este atât de controversat prin înţelesurile date de atâţia şi atâţia cercetători, încât a discuta ceva atât de amănunţit nu este chiar foarte sigur.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Subiectele româneşti şi ele suferă de aceeaşi boală. Este o moda în a vorbi despre daci, este o modă căutarea, ori chiar inventarea dovezilor despre daci, chiar şi în domenii care sunt, pentru vremurile lor, faşse, de parcă ar fi o civilizaţie de mult apusă, pierdută în negura vremurilor. Toată lumea caută secrete dar câţi se luptă în primul rând pentru a dovedi secretul limbii? Sarmizecetusa este asaltată de tot felul de „iniţiaţi” însă cine ştie totul, sau măcar jumătate din tot, despre religia iniţiatică a acestor meleaguri? Vrem adevărul să-l dovedim cu adevăruri inventate de dragul unui renume de durată infimă, de dragul popularităţii sau de dragului unui salariu plătit celor care pun preţ, fiindu-le lor de folos, pe subiecte incendiare?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Lupta cu întunericul, în vremea de azi, a rămas pe locul „n”, unii spiritualişti, chiar şi biserica, negând la un momentat existenţa „soldaţilor întunericului” prin celebra idee „cine nu crede în aşa ceva nu poate fi atacat” ori prin exagerarea principiului, înspre unanim, a toate cuprinzător, de karmă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Anii din urmă au dus la apogeu activităţile oculte ale întunericului, dar şi şarlatanilor, încurajaţi mereu de atitudinea, intenţionat dualistă, a celor ce asta îşi doresc să apară publicului, sau în public. Reacţia taberei celelate? Public, prin latura dominată de spiritualişti, nulă! Cei care cu adevărat luptă pentru eliberarea din chingile subtilului sunt neluaţi în seamă, eventual ironizaţi, minimalizază lupta, arătaţi cu degetul ca şi călători prin alte lumi, fictive. Ba mai mult, în faţă sunt scoşi, sunt aduşi, de-ai lor, mascaţi şi fardaţi, care vorbesc mult şi nu spun nimic.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Căderile şi decăderile, nicidecum, cu nici un argument, ex-plicabile, vor sta mereu alături de oameni. Mulţi dintre cei bogaţi se vor prăbuşi copleşiti de neliniştea pierderilor datorate capriciior cosmice. Mulţi vor sufla în lampa afacerilor lor. Agricultura, ca afacere nu va mai exista, iar forma actuală de proprietate va dispare, trecându-se la proprietatea şi munca în comun, un comun însă desprins din tiparul “tiparului”. Doar cele ce se numesc sistemul de sănătate şi sistemul de învăţământ, pe alte reguli şi forme, pe alte baze, vor continua să existe. Dreptatea nu va mai fi, un timp, făcută de oameni...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Sinuciderile neadaptabililor se ţin lanţ. Dar se va întâmpla să se sinucidă cei care, având de toate, nu vor mai putea să le aibă, după epuizarea rezervelor, care vor deveni scumpe, foarte scumpe, motiv pentru care vor avea loc numeroase conflicte şi, mai apoi, revolte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Au început să iasă la rampă falşii prooroci, care încercă să ridice în slăvi dreptul divin al celor avuţi pentru a-i salva de furia mulţumilor. Oamenii se vor diviza, rupându-se încrengăturile de neam, atât de specifice tiparului. Spusele lui Iisus, prin întrebarea „<span style="color: blue;">cine-i mama mea şi cine-s fraţii mei</span>?” atunci se va adeveri cel mai bine căci puţine „familii” nu vor avea sciziuni definitive.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Se nasc şi se vor naşte copii ai luminii. Aceşti copii vor avea reprogramat ADN-ul şi vor fi aceia care vor duce viaţa în forma humanoidă mai departe. Vor trăi, iarăşi, va şi cândva, cei 120 de ani, indiferent care va fi mărimea de măsurare a timpului, care va fi măsura duratei, când timpul actual nu va mai avea importanţa de azi. Reprogramarea ADN-ului, modificarea a ceva ce este la fel de neînţeles pentru foarte mulţi, ca şi dimensiunile, s-a făcut deja acum în această perioadă. Tot ceea ce se întâmplă acum cu oamenii face parte din planul divin în care fiecare dintre noi este inclus.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">S-ar vrea poate să spun mai multe despre mine. Unii doar din curiozitate. Alţii ca să mă prindă cu ceva şi să poată face un atac direct. S-ar vrea să fiu, cu amănunte cât mai suculente, ca om, personaj principal, în poveşti din care să se poată extrage probe pentru un probatoriu al vinovăţiilor indirecte... </span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Fiind trăitor în această lume, nici pe mine nu mă vor ocoli cele care vor veni. Marea diferenţă este cum va fi să înţeleg eu această cădere pe toate planurile. Eu spun că-mi va fi uşor să nu fac parte din disperaţi, pentru că am experimentat, fără voie, multe din „lipsurile” care ne vor veni şi ne vor stăpâni. Nu le iau ca lipsuri, pentru că ştiu că fără ele se poate trăi, existenţa nu este pusă în pericol. Ceea ce ni se va lua, Dumnezeu ne va da! (un plural necesar!). Ceea ce azi nu s-ar concepe inexistenţa a ceva pentru viaţa, atunci va fi posibil căci gândirea altfel va fi. Cei ce azi au un copil mic ar spune că ceea ce va veni va fi un chin! Nu, nu va fi deloc, copiii aceea vor creşte frumoşi şi sănătoşi pentru că ei vor avea alte necesităţi, alte condiţii de îndeplinit. Cei ce vor fi copii luminii vor avea acele mame pe care „<span style="color: blue;">Dumnezeu le-a luat în braţe</span>”! Ei se vor naşte direct „sus”, nu vor mai începe prin a lupta pentru a doborî bariere şi a cuceri baricade.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Se va percepe oare, ca moarte, nemoartea, trecerea în acele diferite dimensiuni, pe care acum oamenii nu le percep în nici un fel, judecând cu noţiunile spaţiului real? Se va întâmpla invizibilitatea unora pentru alţii? Eu spun Da, la un moment dat unii vor pieri din orizontul vizual al mulţimii, fără însă a se putea spune că au murit. Nu va fi moarte în sensul actual, totdeauna. Se vor petrece chiar minuni. Toate într-un vârtej ameţitor, o ştire va urma imediat alteia... Primii vor fi invizibili cei care sunt pregătiţi să sară „mai sus”, cei care acceptă că pot “sări”, apoi şi cei mai puţini săritori, dar totuşi săritori, nu vor mai fi văzuţi de cei rămaşi în acest „acum”, „aici”. Puţini vor merge foarte sus, ceva mai mulţi sus. Pentru cei ce vor urca, schimbările se vor simţi. Tehnologiile lor se va baza pe actualele cuceriri ştiinţifice transpuse în alte concretităţi materiale, specifice nivelelor lor. Vechile principii fizice se vor reajusta la noile condiţii şi particularităţi. Viteza luminii va fi o viteză depăşită, cu înţeles dictat doar de existenţa ca atare a luminii. Detaliile sunt prea consistente ca să poată fi sintetizată în câteva idei...</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-16656673003991828742012-09-22T19:14:00.003+03:002022-09-24T23:37:17.405+03:00Scrise şi nescrise<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhPGGr3aFH8BfK3QKJ_vk44KkshJwNiMcRcPVCZ5-7y11ln6TouLgKVg3M6Cb_BEn4HOYLAX0ChYJ0PQVcwYZCyeoZjraMgnV0Kc77Y4CLIWm_85MycnWtL6Q5WqX1T7QiJwiwkEiTykQs/s400/12.09.08-Scrise+si+nescrise.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhPGGr3aFH8BfK3QKJ_vk44KkshJwNiMcRcPVCZ5-7y11ln6TouLgKVg3M6Cb_BEn4HOYLAX0ChYJ0PQVcwYZCyeoZjraMgnV0Kc77Y4CLIWm_85MycnWtL6Q5WqX1T7QiJwiwkEiTykQs/s200/12.09.08-Scrise+si+nescrise.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Vin vremuri mult trâmbiţate, e vânzoleală mare. Câţi nu s-au gandit să ia locul marilor Prooroci şi, dacă o să se poată asta, şi pe-al marilor Apostoli, tot ei. Şi credeau ei că trâmbiţa poate suna oricum, după cum îi sunt bătute alămurile...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">S-au cântat şi cântece pe toate gamele şi acordurile ştiute sau neştiute. S-a cântat şi Prohodul, s-au cântat şi rugi, s-au cântat şi imnuri de slavă unor sfinţiţi prin propria voinţă, şi astea încă se mai cântă. Şi soli, şi vestitori s-au preumblat, şi tobe au bătut, şi litere multe au fost înşirate pentru a da semn de schimbare în felul în care vedeau ei pe Dumnezeu, Dumnezeirea şi îndumnezeirea.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi mare vânzoleală şi mare harababură s-a făcut şi peste tot este şi acum...
</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Vorbe multe vorbim şi cuvinte mari rostim... Şi s-au adunat la mari adunări, cei ce-şi tot gândeau mântuiri fără să facă ni-mic, aflând că de plăteşti pe cineva care te învaţă cum să faci ca doar spunând totul să fie împlinit. Şi vorbe de miere s-au li-pit pe ei şi i-au făcut mieroşi, şi poleială cu miere de ei s-a lipit şi s-au făcut strălucitori. Şi unii înşelaţi se lasă de poleială, iar alţii ştiu să umble sub poleială ca să ia ceea ce îşi vor ei, că tot ceea ce e sub ea tot asta vrea. De demult se zice şi se ştie “<i>curva tot curvă e şi în ziua de Paşte şi tot ouă ciocneşte</i>”. </span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Pe stâncile cele înalte, doar iarba măruntă şi florile colţilor de stâncă mai au casă. Acolo vânturile bat şi frigul alungă. Însă doar acolo norii ating creştetul a botez şi mângâiere şi raze de lumină dezmorţitoare ajung întâiele la cel ce a putut să îndure noaptea dar mai ales clipele dimineţii de dinaintea zorilor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cum pe acolo deloc uşor nu e să se ajungă, cum mulţi nu mai ştiu să păşească desculţi, nu de teama drumului ci, întotdeauna de ruşinarea de privirile altora, nu se mai încumetă şi cumpără fotografii făcute de alţii. Din atâta bucurie că pot să vadă cu ochii lor o parte din ceea ce alţii au văzut pe de-a-ntregul, nici nu le pasă că undeva, într-un colţişor, se vede cum s-a şters numele aceluia care a văzut întregul şi nici nu văd culoarea pusă dinadins, alta, peste flori ce se lasă mult căutate spre a fi descoperite. Cel ce-a urcat cu adevărat pe creste e pus în umbra uitării de cel ce vinde fură şi măsluieşte ceea ce ştie că oamenii cumpără.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Regulile sunt simple, mintea omului le complică. Sunt reguli scrise şi reguli nescrise. Cele scrise de puţini sunt ştiute, cele nescrise-s astăzi toate măsluite. Din gură-n gură şi din gând în gând, mergând, ba s-a mai furat câte o literă, ba s-a pus, după potriveala clipei, o alta, ba s-au rotit semnele care încotro... Ori s-au plimbat dintr-un înţeles în altul de au ajuns să se conteste chiar ele însele... Le-au ajutat din plin oamenii, îndemnaţi de plămădirea unei poveşti cât mai pline de adevărul lor şi dez-brăcate până la neruşinare de adevărul altora. Cu atât mai mult au avut de pătimit vorbele vechi ce spuneau unii că au haine ponosite şi e bine să le îmbrace şi să le schimbe faţa după moda timpurilor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Mare, tot mai mare e acum bătălia după cele scrise, fie că sunt reguli, fie cărţi ale vieţii. Şi este laudă multă la unii, că ei şţiu să le citească şi ştiu şi să le rescrie. Şi le e uşor să spună şi uşor sunt crezuţi în nevrednicia şi mulţumirea cu orice li se pare a fi bun, a oamenilor. Înscrisurile cărţilor se pot citi doar sus, pe creste golaşe, siguratice, unde doar cu pasul se poate ajunge şi doar de cei ce-s ageri la vedere. Nici de dormit nu pot dormi oricând, ci din când în când, şi fără minţi întunecate de dorinţele ce se dau de-a dura prin faţa-i privirilor de om. Cartea trebuie citită atunci când vântul dă pagină cu pagină, la ceasul când porţile Cerului sunt deschise...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Doar cu paşii puşi apăsat, cu picioarele goale, simţind piatra stâncii, rece ori fierbinte, ocolind spinii şi nerupând nici o petală a florilor, cu degetele înfipte printre crăpăturile stâncilor când este nevoie, se poate ajunge acolo unde se citesc slovele Cărţilor şi unde se primeşte dreptul de a şti înţelesul. Şi cel ce înspre acolo pleacă nu dă de ştire, căci şi de-ar da, toboşarii şi trâmbiţaşii nu-i aud de larma ce trebuie să o facă în contul bucuriei ce li s-a dat, în contul puterii ce li s-a transferat spre a ajunge să aibă de căpătâi spusele vrute ca să poată să scrie şi ei, după cum le va fi vrerea, măcar o regulă, în Carte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Neştiuţi pleacă, neştiuţi vin. Doar cei ce-şi vor împăcare în suflet le sunt aproape. De aflat se află, dar nu cuvinte frumoase se spun despre ei, că nu-i place omului să se ştie ştiut până şi în gânduri, de altcineva. Şi-aceluia care a văzut măcar o singură dată ceea ce e scris, îi vor căuta motiv de alungare cei de neam pământean apropiat. Fie soră, fie frate, părinte sau copil, adevărul îl vor răstălmăci spre a-şi avea apărare pentru faptele împotrivă-i. Vor căuta să-i ia tot, ca lumea să nu-l mai privească, să-l ocărască pentru a fugi lumea de el, să dea cu pietre după el spre a-i forţa plecarea cât mai departe sau îi vor dori moartea care, cred ei, va închide adevărurile ce le ştie într-un mormânt necunoscut şi pustiu.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi străinii, unii, ştiindu-i, de vor găsi că-s de folos, îi va ţine aproape. Când nu li se vor mai părea de folos, înspre departele lor vor voi, duşi, să-i ştie. Iar spusele le vor fi batjocorite, iar numele acoperit de minciuni. Îşi vrea omul mai repede adevărată zisa “<i>De acolo nimeni nu s-a întors</i>”, ştiindu-se pe sine, decât să creadă că şi el e unul care doar de-ar alege nu un drum al lumii, ci un drumul său, nu s-ar mai mulţumi cu bâjbâitul, nu ar fi cu mare bucurie la cuvinte mari şi cu înţeles mereu neclar, nu i-ar mai fi îmbuibarea semn de avuţie şi nici pumnul semn de putere.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De orice este bun Cel care ştie cum e timpul pe vârfurile sin-guratice ale munţilor nevăzuţi de ochiul omului, cel care n-a plecat să urce, cu scara în spate, şi nici n-a plătit pe cineva să-l urce. E bun cât vorba-i spune plăcutul, dar e răul cel mai mare când vorba-i nu place. E chemat aproape la greu, şi departe împins când greul e plecat, sau pare plecat, în trecut. Şi nimeni nu se întreabă de ce el, care ştie toate ce-i sunt şi lui scrise, şi se întâmplă, nu le schimbă? Dar el, ştiind mai ales regulile scrise, nu-şi poate apleca urechea la cei ce pe om îl amăgesc spunând că vor putea să-şi rescrie regulile, doar pentru ei...</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-18479821487662295722012-07-25T04:58:00.003+03:002022-09-24T23:35:37.743+03:00Zori de înseninări, apusuri de înnegurări<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiRJI-CJRbjUfiRDaqUbbSRw6neloDJwXjlDqM0zcIwxU0zGV1i8H1n_nX9ZITEa2lcHillhXK7GFhyGRHYdQ8VlIuddP4ddXAERqpo36PjqeGcRBDffPHI6LGznCebvn4zJx_aXbqf-cU/s400/12.07.25-Zori+de+inseninari%252C+apusuri+de+innegrurari.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiRJI-CJRbjUfiRDaqUbbSRw6neloDJwXjlDqM0zcIwxU0zGV1i8H1n_nX9ZITEa2lcHillhXK7GFhyGRHYdQ8VlIuddP4ddXAERqpo36PjqeGcRBDffPHI6LGznCebvn4zJx_aXbqf-cU/s200/12.07.25-Zori+de+inseninari%252C+apusuri+de+innegrurari.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">În fiecare zi, pe oriunde se poate arunca privirea ori trage cu urechea, cuvinte de laudă spre mari înălţimi se spun. Nici Cerurile nu au timp să le audă, nu au timp să le citească. Şi, de multe ori, îngerii stau în cumpănă, încotro să meargă, încotro să o apuce. De multe ori stau în răscruci ale unor drumuri ce cu câteva clipe înainte nici nu se ştiau că există. Până şi Arhanghelii stau uimiţi şi se întreabă despre câte le vor mai pune oamenii în spate. Degeaba ei dau veste oamenilor că nici case, nici bani, nici bogăţii, nici iubiţi, nici iubite, nici amanţi, nici amante, nici soţi, nici soţii, nici copii, nu pot aduce ei. Şi privesc spre oameni cu milă, arată spre adâncuri, doar-doar oamenii vor înţelege că deasupra lor este Cerul şi Lumina şi nu Adâncul şi Întunericul, şi spre Ceruri privesc spre a chema heruvimii întru ajutorul ce oamenilor le este de trebuinţă în marea lor nesăbuinţă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cei din vechime slujitori al Legământului se întreabă, neîncetat, de neştiinţa oamenilor, şi găsesc prea multa mândrie ce i-a făcut dătători de noi legi şi amestecători de cunoaştere şi necunoaştere, de învăţături şi fărădelegi împotriva firii şi menirii. Împotriviri de tot soiul, idoli, răstălmăciri şi încrengături de cuvinte ce ar trebuie cu smerenie şi simţire rostite, acum ei, cei care le-au dat rost izbăvitor şi vindecător, le aud spuse de guri de doritori şi nu simţitori, de ştiutori, dar de nimic cunoscători.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">
Vremuri de pe urmă vin, proorocite sunt însă în toate felurile. Cei mult vorbitori dau de ştire a încurajare sau a înfricoşare, nicidecum de cum cineva le-ar spune ci după cum ei ar vrea, vor şi îşi doresc să se întâmple. Sunt tot atâţia prooroci pe câte gânduri se nasc în cei care caută să găsească măcar o geană de speranţă că numele lor poate fi pomenit şi gândul ştiut, fără păsare de cei care pot să decadă sau să doarmă pe urechea binefacerilor ce le sunt sortite, oricâte neadevărate vorbe şi de rău făcătoare fapte au fost în stare să arate.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi tremură iubirea cea peste tot arătată, şi măsluită până într-atât încât dată este şi celor care, cu bună ştiinţă şi întunecată dorinţă s-au vândut celor care învinovăţire aduc Cerurilor. În vorbe are mare căutare, în fapte-i ac într-un car cu fân. Vrednici se fac mulţi să o spună, dar nicicum să o facă, iar de-nţeleasă-i întrebare se va face, vorbei multe încondeieri se fac, faptei înţeles lumesc doar i se dă, căci străinul şi săracul nu are trecere în faţa celor care bat în lung şi lat Pământul sau nu prididesc în a da din bogăţia lor celor care ridică altare în care Legea este înaintea Legământului şi pline de ciopliţi sfinţi şi neciopliţi închinători sunt. Cei care, prin îndârjirea lor de a se curăţa, de a se păstra curaţi, de a suferi pentru curajul de a nu se înhăita cu cei ce-s vieţii şi destinului răufăcători, rămân străini şi nicicum lăsaţi să spună ce au de spus, ca nu cumva drumul plătit şi lustruit de genunchii înfipţi dedesuptul icoanelor lăudate, să arate că e făcut de cei pe care peceţile sparte deja i-au însemna şi că mersul lor este îngreunat de strînsoarea Armaghedonului.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dreptatea stă la masă cu mincinoşii iar adevărul cu criminalii care, pe petice de hârtie, sau pe unde apucă, îndrugă verzi şi uscate, ştiind că oglinda de-ar avea curaj să o privească, s-ar crăpa ruşinată de adevărul plin de duhorile minciunii, pe care îl pot ei avea ei în buricul degetelor şi înfrumuseţa cu amintirea spuselor celor frumos trăitori ori poveştilor făcute să fie văzute de cei care cred că şi basmele şi legendele sunt doar închipuiri ale minţii oamenilor, cei care cred, dar care lor nu-şi pot spune, niciodată, în ceea ce cred.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">În fiecare clipă o rază de lumină este cerută să apară ca să încoroneze pe cei care luminii îi duc dorul, un înger este dat ca plată în vama meschinăriei şi prefacerii unei feţe de păcătos într-un mare grăitor de înţelesuri pentru toţi, scoase la iveală din tenebrele în care zac suflete ce s-au chircit de mult la umbra unui adăpost plin de întuneric. Şi împotriva celor care mai au curajul de a lupta pentru Adevăr şi pentru Dreptate, corul cuvântătorilor despre Lumină şi Iubire strigă de sparg norii care, văzând şi faţa de sub măşti, se adună neputând să creadă că, în ceasul de pe urmă, cei care ar trebui să-şi caute de leac, de spovedanie şi pocăinţă, aduc osanale unor poleite ceruri şi unor inversate adâncuri, spre a tăia scara celor ar avea tăria de a se încrede cu adevărat în mai departe, în nesfârşit, în mai tot cuprinzătorul de-a pururea.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Sunt vremuri care trec... nu-ncape îndoială. Şi trec şi cu fie-care zi care trece vremuri din urmă se arată. Este încă devreme s-ar crede, e prea târziu se spune, e timpul în care schimbări se pot face, de vorbele-n fapte se pot preschimba. Cei care arginţii îi pun la păstrare, spre Ceruri n-au drumuri, ci doar spre adânc. Iar cei care-n ziduri îşi cred nemurirea, sub ziduri căzute pierduţi se vor şti. Cei care-şi vând trupul spre faceri de case în care minciuna i-ntâmpină-n prag, îşi pierd nemurirea sub talpă de iad. Minciuna rostită spre mulţi, spre puţini, ca încă să poată ascunde trecute-ntâmplări, ori faptele care-s făcute de drept, de cei ce putere de-a fi cum au spus nu-şi găsesc, blestem fără moarte neamul întreg acum îl cuprinde. Zile puţine mai sunt. Îndreptare se poate la cei ce renunţă, căci ziua în care, ce au li se ia, deja se presimte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Sunt timpuri grele, de luptă şi moarte. La unii, destinul, încă se poate întoarce, în matca firească. În timpul de mâine forţări vor fi multe. Mai marii credinţei se vor arăta cei care nu cred în nimic. Forţa-vor aceştia, pe cei cu credinţă, să lupte-mpotriva acelor ca ei. Pe cei care se vor arăta iubitori de Adevăr îi vor ponegri tocmai cei care vor fi salvaţi de ponegriţi, ca atunci când zorii vremurilor noi, zorii de înseninări, vor lua apusului de înnegurări, sfârşitului de vremuri vechi, vremurile de acum, ponegritorii să le fie alături, mânaţi în adevărata credinţă de singurătatea şi despărţirea de cei în care s-au tot încrezut, dar care i-au lăsat să bâjbâie în noaptea trecerii pe marginea abisurilor negre.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Este timpul, pentru cei care pot să uite de lumeştile lor gânduri, realităţi şi avuţii, să caute treceri prin urechi de ac şi îngenuncheri nu în faţa fluturătorilor de steaguri sau a mai marilor vremelnici, ori a puterii pumnului, a cuvântului înjositor în către alţii, ci a Dreptăţii şi a adevărului. Împreunări înălţătoare se pot face, întoarceri la vorbe spuse şi promise, fără de mândrie, spre izbăvire de păcate, şi astea se pot face. Iar zilele în care încă nevinovaţii mai suferă şi vor suferi mai mult, mai greu, se pot număra. Mult nu mai este, doar cei care vorbesc fără a avea habar, cred că e mult. Dar nici puţin nu este, doar cei care vorbesc fiind temători, cred că e puţin. Este atât cât trebuie ca cei aleşi să se arate aleşi, cei care încă nu se cred aleşi să treacă prin focurile care să-i convingă, iar cei care se tem că sunt aleşi să bată pragul suferinţelor pentru a nu se mai putea opune. Şi este timp pentru ca cei care trebuie să moară, să moară, cei care trebuie să decadă, să cadă cu totul în decăderea pe care singuri şi-au ales-o. Nu sunt ani... sunt doar zile... E timpul căutării căii... </span></div>Unknownnoreply@blogger.com0Alba Iulia, România46.0669444 23.56999999999993646.0160384 23.517289499999936 46.117850399999995 23.622710499999936tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-86691340545039455212012-07-09T22:00:00.003+03:002022-09-24T23:36:33.004+03:00Plăţile faptelor<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgcoOzIpQU09Ap5_iJHd8dL7X9_4BnzgdVJLldOgoJIRKRkY-SYn7tP9QS8YXTVBWPD_ic79aDNcWe-VCDFmqtS7nAp2eRtqw_QI0lQ6aitSjtdT9X9NXs1nfIYoupv4OUBzFjTLe4nRSQ/s400/12.07.09-Platile+faptelor.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgcoOzIpQU09Ap5_iJHd8dL7X9_4BnzgdVJLldOgoJIRKRkY-SYn7tP9QS8YXTVBWPD_ic79aDNcWe-VCDFmqtS7nAp2eRtqw_QI0lQ6aitSjtdT9X9NXs1nfIYoupv4OUBzFjTLe4nRSQ/s200/12.07.09-Platile+faptelor.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Timpul dă rost cuvintelor caree dau contur, întreg, suferinţelor fără motiv. Se lasă timpul să se treacă, ce crede liniştea ca fiind adevăr, dar vremea stă pe loc. Aici se pare a fi timp ce trece, cel care sus este doar o clipire. De-ar fi să fie imediat, aşa cum însă mai târziu se întâmplă, s-ar crede, dar se lasă timp de reparaţie sau timp cu rost de învăţare pentru cei care trebuie să înveţe ceva.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De câte ori mi-ai cerut să caut, acolo, acasă, răspunsuri vieţii!... Acum, când am simţit că te va cuprinde o flacără mistuitoare, am privit uimit spre calendar, calendaruul de care am văzut atârnând zilele care au trecut... Mi-am amintit că îmi tot cereai nişte răspunsuri pe care nu am avut timp să ţi le mai dau, căci îţi furase cineva timpul viitorului... Şi, cum azi am văzut că nu mai este timp mult până când flăcările vor îngreuna nopţile şi vor prelungi arşiţa zilelor, am trecut în grabă poarta de zi a cerurilor... Acolo, aproape de poartă încă fiind, mulţi cunoscuţi dar şi mulţi necunoscuţi, m-au întrebat: <i>Cum de s-a lăsat iarăşi pe mâna lor</i>?...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Se tot aude, pe aici, pe unde azi încă mai vieţuiesc şi cei care îşi târăsc umbra pe deasupra umbrelor celor care-şi duc viaţa înspre destin, că blestemul vine dinspre oameni înspre oameni. Şi se zbat să facă să se creadă că au dreptate, că tot răul e urmarea răului trimis de alţii, uneori recunosc şi că e răul care se întoarece la ei, răul făcut de ei altora. Dar mereu, pentru a-şi justifica răutatea lor, pentru ca să nu fie ei referinţă ci să fie comparaţi şi alţii cu ei, spun că totul este întâmplat datorită altora. Niciodată nu vor admite, niciodată nu vor lăsa pe nevinovaţi să ştie şi să creadă că faptele sunt mai blestemătoare decât oamenii. Faptele se ştiu pe sine ce rău pot face acelora înspre care sunt trimise şi singure, fără a fi cunoscute uneori, fără a se feri de propriul adevăr, lasă vorbă, lasă semn, lasă urmă, Cerurilor, pentru a se găsi drumul spre făptuitori, ori-unde s-ar muta, oricum s-ar vrea ascunde sau schimba. O urmă pe care nici timpul nu-i schimbă calea cea mai scurtă, nici moartea nu o face uitată, o urmă ce singură vine ca dovadă, de aşa e să fie, la orice judecată. Chiar şi când plata se face cât încă pe aici se mai poate, ea rămâne pentru a se şti că faptele au fost făcute. Şi doar o urmă albă, strălucitoare, o poate şterge. Urma faptei care ar face ca ceea ce s-a făcut rău să se prefacă în bine! Nu oamenii sunt cei care fac blestemul să fie pecete... Urmele faptelor şi spiritul celor care, suflet fiind, au fost chinuiţi, cu fapte văzute ori nevăzute, de cei care şi-au închipuit că orice drept este al lor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Între destin şi soartă unii dau fuga şi se închină prostiei omeneşti. <i>Cum de s-a lăsat iarăşi pe mâna lor</i>?...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Trecusem de poartă şi priveam în timpul viitor... Încercam să văd, dintr-odată, cât mai multe... Două torţe, o umbră şi două mogâldeţe. Umbra era umbră şi în afară de faptul că doar ca umbră şi ca faţadă mai trăise, nu i se punea nimic în cârcă. Se trecuse ca să nu se spună că a murit. Fuse-se păpuşă de lemn, păpuşată, ce jucase jocul celei ce o vându-se în vâltoarea tinereţii. Vedeam cum se întindea spre nicăieri spre a se ascunde ruşinată de ceea ce fusese...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">N-aveau de ce să mai stea în privirile mele mogâldeţele... Aveau pe ele însemnul decăderii. Ceea ce le era pregătit doar ele vor avea să ştie, când poarta alungării pentru câteva reveniri prin alte părţi, se va închide. Poate ele, atunci când vor purta în spate droburile de sare ce vor trebui să le aşeze ca temelie casei ce nu o vor putea avea nouă vieţi, vor şti de ce temelia se va scurge pe văi înainte de a se reuşi să ridice măcar un stâlp, de ce pământul sub ei se va tot mişca. Poate atunci, ştiind vor povesti şi vor spune tuturor despre ceea ce au făcut, despre ceea ce s-a ştiut, despre ceea ce au avut şi cum au avut de plătit şi răscumpărat.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dincolo de priviri, dincolo de înţelesuri, răsuna mereu întrebarea: <i>Cum de s-a lăsat iarăşi pe mâna lor</i>?...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Torţele... torţele erau ceea ce trebuia să aflu. Torţele erau cele care purtau adevărul ce trebuia să-l aflu, adevărul pe care să ţi-l spun, adevărul care va fi faptă şi adevăr şi suferinţă şi pedeapsă. Şi, pe lângă toate acestea, ce le purtam în mine, ce le căutam răspuns, răsuna acea întrebare pusă, de cei care nu în-tâia dată mă vedeau intrând pe mica poartă a zilei: <i>Cum de s-a lăsat iarăşi pe mâna lor</i>?...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Multe cer oamenii înspre Cer când sufletul le este pus pe jar. Simţind dogoarea jarului, gândul nu le poate fugi nici spre ape, nici spre pământ, nici spre uragane sau furtuni. Omul, cu simţurile lui de om, cu toate cele ce îl ţin departe de fapta pământeană, de fapta pe care ceilalţi o aşteaptă, îşi îndreaptă gândul şi speranţa către foc. Focul, ar zice oamenii este cel care nu iartă, cel care ucide, cel care aduce răul. E tocmai ceea ce spun fricoşii spre a-i înspăimânta pe cei ce doar Cerului adevărul şi dreptatea o cer. S-au temut şi se tem de adevăr şi s-au temut şi se tem de dreptatea Cerurilor şi tocmai de aceea strigă în gura mare şi în faţă, căutătorilor dreptăţii, păcatul de a cere dreptatea.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Să ardă focul... cer şi oamenii, fără să ştie chiar totul, deşi înţelesul îl cunosc. Doar focul poate să topească gheaţa, doar focul poate curăţa orice mizerie, doar focul poate să dea semnul faptei potrivnice adevărului, doar focul poate purifica. Şi doar focul se poate aprinde din Ceruri pe nevăzute, pe neştiute. Doar focul poate porni dinspre înăuntru spre în afară. Şi doar semnele focului rămân pe totdeuna. Şi, tot el, focul, se poate muta oriunde trebuie să lase semne pentru vremuri ce vor veni spre aducere aminte a vremurilor care au fost... Torţele aprinse vor fi coborâte, chiar acum coboară pe Pământ...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Focul l-ai cunoscut. Ba, înainte de a-l cunoaşte, văzusei semn pus de foc acolo unde totdeauna va fi văzut. Focul încă ştii cât de tare poate să facă noaptea lungă şi ziua arzătoare, orice ai încerca să faci, oriunde ai încerca să te ascunzi, oricum ai vrea să fie părerea altfel. Dacă semnele de dinainte le ştiai, mă întrebam, când, aflând motivul, voiam să trec pragul întoarcerii, <i>Cum de te-ai lăsat iarăşi pe mâna lor</i>? De ce ai ţinut atât de mult să ştii, de mine spus adevărul ce pot să-l aflu eu? Ştiai că povestea se repetă?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Te-a ars focul şi urma şi-a lăsat-o pe tine. Te-a ars atât cât te-a ars pentru a înţelege mersul adevărat al lumii. Te-a ars şi pentru a curăţa ceea ce ţi-ai adunat pe tine, ceea ce s-a pus pe tine, ceea ce purtai cu tine, ceea ce de la tine spre alţii trecea şi din tine făceau o umbră ce se agăţa de sporul şi de chipul lor spre a pierde şi pentru a nu mai fi văzuţi cum erau, ci cum se voiau, fugind de propria lor realitate. A ars tot, aşa ai putut să nu mai porţi semnul groazei şi să nu se mai agaţe ca scaiul de tine toate nimicurile şi nimicniciile lumii. Aveai oricum pe-ale tale, destule, la care trebuia să renunţi pentru totdeauna, mai devreme de clipa care va urma... Ardea focul şi-i simţeai arsura şi trebuia să înţelegi că acela este şi pragul şi hotarul trecutului. Trebuia să pleci din lumea în care îţi îngropai ruşinea în zâmbet fals şi căutai să te arăţi îmbogăţită de risipirea în care trăisei. Trebuia, acum, privind de pe prag, am înţeles că nu reuşisei să treci.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De ce tu?... De ce el?... De ce eu?... Auzisem întrebările chiar şi când eram departe, mi le-ai spus şi mi le-ai pus şi tu. Că nu dădeam atunci răspunsurile nu însemna că nu le-aş fi putut da, credeam însă că mă pot înşela. Credeam că învăţasei tot. Credeam că nu te vor mai copleşi cuvintele otrăvite şi, cu toate adevărurile ştiute deja, nu te vei mai lăsa pe mâna lor. De aceea eu, te aceea tu. Tocmai pentru că trebuia să se mai întâmple odată. Dar nu la fel, ci mult mai rău. Fără datoria mea ci, curat, doar fapta ta, faptă pe care să trebuiască să o îndrepţi. Şi tot de aceea va arde focul celei de-a doua torţe. Dacă durerea ta nu o să ţi-o iei în seamă, vei ţine seama de vinovăţia ce o vei simţi pentru durerea şi arsura ce se va face spre a-ţi arăta că trebuie să vezi ce păţeşte cel care deschide poarta urii împotriva iubirii, a minciunii contra adevărului.
</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cândva a ars un foc. Unul pe măsura începutului. Ardeau umerii, acum va arde tot spatele. Nu se va stinge decât când are motiv să se stingă. Eu, da, eu spun asta, pentru că eu n-am chemat focul şi aşa poţi înţelege blestemul faptelor. Eu, pentru că eu pot să cred în ultima reînsufleţire, îndreptare şi întoarcere a faptelor, spre mântuire şi îndumnezeire, oricât de greu şi de mare ar spune oamenii că a fost pasul ce l-am făcut, împins, pe jar. Tu pentru că ai dreptul de a te arăta ceea ce eşti şi pentru că trebuie să vadă şi să înţeleagă şi alţii că nu doar cel ce ucide este vinovat ci, la fel de vinovat, este şi cel care tăinuieşte şi cel care este complice, şi cel care împinge spre omor pe cel care omoară.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Toate se vor întâmpla, mai puternic, mai greu, mai mare, cu toate celelalte la un loc, nu, aşa cum mogâldeţele te-au făcut să crezi, ci pentru că nu ai înţeles că vorba lor înşelătoare te chemau în barca lor pentru a se feri de fulgerul ce simţeau că le ţinţeşte ochii. Fulgerul însă, va fi văzut, între ochi îi va lovi. Tu doar grăbeşte-te să stingi focurile. Eu am în grijă fulgerul care nu trebuie să lovească şi în vatra nevinovată pe care se va aprinde al doilea foc. Oricum este acolo pericol de explozie. Se mai poate, chiar aşa mai târziu... Şi totuşi mai bine decât niciodată!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">
E cald, e cald aici... Acolo, sus, se pregăteşte focul de dinaintea nopţii tuturor...
</span></div>Unknownnoreply@blogger.com1București, România44.437711000000007 26.09736689999999744.334004000000007 25.966448899999996 44.541418000000007 26.2282849tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-55290383151489930712012-06-20T16:17:00.003+03:002022-09-24T23:38:11.711+03:00Ca într-un templu sfânt<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjWCuwvmduP_ZHJVxkwSV_Tbs_5Frxz07epW76lIrqReu248fDKdlaBUY0XmBpIsGZqsGOUfJgF1s6xca2FPNmK8p9wyIBNipkTgGAnF2y78Cl15xrIiFScMbsSy5I7wlEEjpKRr5WiAao/s400/12.06.19-Ca+intr-un+templu+sfant.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjWCuwvmduP_ZHJVxkwSV_Tbs_5Frxz07epW76lIrqReu248fDKdlaBUY0XmBpIsGZqsGOUfJgF1s6xca2FPNmK8p9wyIBNipkTgGAnF2y78Cl15xrIiFScMbsSy5I7wlEEjpKRr5WiAao/s200/12.06.19-Ca+intr-un+templu+sfant.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">
Se clatină cerul, se cutremură pământul, focuri se aprind când vântul adie. Nimic nu e vechi, nimic nu e nou, Nimic nu e altfel...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Departele spre care aleargă fete morgane, cu fiecare secundă care se lasă în umbra cadranelor ceasurilor, e aproape, mai aproape. Ochii închişi văd deja un răsărit care s-a arătat a fi în răsăritul zilei ce acum e copleşită de o noapte forţată să fie de furci caudine, de întrebări cu răspuns deja ştiut, de vuiet mirosind a timp ce se sfârşeşte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Sunt cel regăsit în mine atunci când te-ai pus şi ai pus stavilă trecutului. Şi m-am lăsat reîntregit prin dorinţa ce ai făurit-o din lacrimile tale ce îşi secaseră izvorul în căutarea tămăduirii a ceea ce ştai că voi fi, ceea ce spuneai că că voi fi şi a ceea ce ur-mează să fim.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De mai departe înspre mai aproape, aşteptările se priveau, trecând prin sitele umbrite şi acoperite cu valurile înspumate de praguri şi porţi încrustate cu îndemnul nimicurilor ori a rătăcitelor decăderi spre amăgirea trăirilor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Nici sus, nici înainte, doar jos şi spre-napoi, nicicum spre lumină, ci doar spre întuneric... M-au răzvrătit aşteptările, te-au răsculat dorinţele, spre a nu lăsa să se ştie chemarea pecetluită cu simbolurile viitorului. Din veacul din urmă ne agăţasem pe umeri viaţa ce o ştiam căutându-ne a-i da măreţie şi a-i regăsi întregul de demult rostit ca legământ. Veneam spre vremurile împlinirii doritor de adevăr, spre a limpezi consensurile tale. Veneai spre ceea ce ştiai că vom porni încătuşată de nespusele a-devăruri răstălmăcite în cuvinte remodelante ale realităţilor. Eu de departe, tu de departe, spre nicăieri acum, spre totdeauna azi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Nici apele n-au dormit, nici vânturile nu s-au oprit. Doar stelele priveau fără să clipească adevărul ce-l aşteptau. Şi se temeau... </span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De-acolo, de sus, vedeau. Vedeau rotocoalele minciunii, vedeau învolburarea furtunii. Şi ne vedeau văzându-ne, văzându-te, văzându-mă. Şi ne vegheau, veghindu-ne, veghindu-te, veghindu-mă. Şi te vedeau veghindu-mă şi mă vedeau veghindu-te.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">M-ai coborât spre tine din orizontul înstrăinării, redându-mă ţie, redându-mă mie, redându-mă lumii. Şi m-ai păstrat ţie pentru timpul următor, pentru vremuri care vin. Nimic nu e vechi, nimic nu e nou. Departele aleargă spre tine, venind spre mine. Răsăritul privesc ochii ce se trezesc din noaptea forţată să fie, din noaptea ce n-a avut motiv pentru mine, ce n-a avut sens pentru tine. Ca într-un templu sfânt stă sufletu-mi în tine, din prima clipă în care m-ai ascuns vederii trecutului, spre a mă arăta viitorului făgăduit.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Se clatină cerul, cutremurând pământul ce-şi uită timpul pe cadranele ceasurilor ce încă se încăpăţânează a da un sens şi o direcţie celor ce-şi pierd cumpătul în aşteptarea desăvârşirii intenţiilor urzite de dinainte de coincidenţa libertăţii tale şi rotunjirii anilor mei.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">E semnul pe care cineva, anonim prin coincidenţă, n-a vrut să arate adevărul motivaţiei, lăsând înţelesul faptelor nedesluşite. Pas cu pas, adevărul s-a amprentat, dând realităţii forma ce trebuia să fie.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Clipe, clipe, clipe... Cobor iarăşi şi-mi simţi venirea...</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-73721950637984657282012-06-19T18:46:00.003+03:002022-09-24T23:34:33.337+03:00Spre bucuria celorlalţi...<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiVf3TDGZOX9Oiyr27b-eWaQWgTb09e7P5o6cmmtEDahXYWnQPSyafyNNI6nNp2vfNFFe_RGf5BE2hY9pAKncRenUhWK63HJp1UHFhYAb68XmRoKVR1nmDeIJUlsOyLbYZ50nQF9ovHGIM/s400/12.06.18-Spre+bucuria+celorlalti....jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiVf3TDGZOX9Oiyr27b-eWaQWgTb09e7P5o6cmmtEDahXYWnQPSyafyNNI6nNp2vfNFFe_RGf5BE2hY9pAKncRenUhWK63HJp1UHFhYAb68XmRoKVR1nmDeIJUlsOyLbYZ50nQF9ovHGIM/s200/12.06.18-Spre+bucuria+celorlalti....jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Fie zi, fie noapte, privirile-mi risipesc, căutând să văd că se ridică negurile de pe chipul celorlalţi. Îmi stau în preajmă toate reperele şi cei care mă şi cunosc, ştiu când, cum şi unde mă pot găsi. Sunt aici, sunt mereu, sunt totdeauna!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">În căutarea esenţei şi a primordialităţii, m-a trimis, din întâmplare, viaţa, şi dintr-o altă întâmplare m-a adus mereu aproape, de izvoarele din care a curs apă cristalină dar şi de izvoarele din care a curs apă plină de noroi şi sânge, ori de cele în care băltesc umbrele celor care s-au furişat, sub acoperişul de întuneric al nopţilor, spre a fura apa lor, curată şi neîncepută. Eram dus, eram chemat, ca să pot să rup bariere. Apăsat de grija de a lua urma celor ce căutau izvoarele curate spre a le îmbăloşa, am uitat că ochi hulpavi mi-erau pe urme. Nimic nu aveam de arătat spre vederea oamenilor, aveam doar ceea ce le era lor de preţ. Era de mare preţ că, îmbătaţi de visul de îmbogăţire, vânduseră anticipat ceea ce credeau că pot să-mi fure. Iar alţii, spre a se şti mai curaţi, mă condamnaseră în contumacie spre pierderea drepturilor şi uşurarea vânzării ce şi-o luaseră ca drept. Am uitat, m-am prins cu treburile importante ale celorlalţi, dar le cunoşteam mişcările. Şi le mai şi simţeam, eu omul, pe mine, omul, toate neruşinatele încercăti şi, cele de neoprit, hăituieli.
</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Eram eu însămi întâmplarea lor de a ajunge să se ruşineze, de a ajunge să se teamă, ca mai apoi să se depărteze, de susurul lin al cristalinului izvoarelor, de malurile apelor, de liniştea fântânilor. Eram eu, nemaipoftitorul de bogăţii lumeşti, teama lor de a nu avea ce să-mi arate că pot să pierd, şi nici ceea ce să arate în urma mea, spre mine, căci nimic nu era ascuns, de la clipa de însetare sau nedormire şi până la haina care nu se ruşina să stea îmbrăcată de mine, de era nouă ori de era prea mult arătată, ruptă pe alocuri. Eram, aşa cum am rămas, alegătorul râsului lor, timpuriu prea mândru, despovărat de securea minciunii care să stea asupră mea, aşa cum se lasă mereu văzută, deasupra lor. Spre bucuria celorlalţi, spre îmbucurarea unora, am ales să nu mă îngenuncheze noaptea, chiar dacă ziua mi se târau privirile de nesomn, să nu mă îngheţe gerurile, chiar dacă ziua căutam o rază de soare să-mi încălzesc degetele ce nu se lăsau convinse să arate spre ceea ce trebuie arătat. Eram eu, chemat să fiu eu, cel ce are curajul pe care laşitatea lor îl numeşte inconştienţă, să am răbdarea pe care ei o numesc pierdere de timp, să am credinţa, cea pe care ei o numesc prostie, să cred în iubirea pe care ei nu o suportă, fiindu-le asemănătoare crimei.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Fie de-a fost zi obişnuită ori, mai ales, de a fost zi de sărbătoare, am stat în răscrucea timpului pentru a nu lăsa rătăcirea să cuprindă sufletele, am luat în piept furtuna bucurându-mă de bucuria celor care puteau să stea la adăpost de furtuna care fusese stârnită împotriva lor şi, întâmplător, oprită de ajungerea mea, la ceasul când era ştiut că va lovi, ştiut fiind şi cum va lovi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Am luat tristeţea celor dragi spre a-i şti bucuroşi, ştiind că pot să o fac să fie uitată şi fără să mai pună urme. Am luat nu doar tristeţea lor ci şi tristeţea ce era făcută să apară din orice, mai ales atunci când trebuia să nu existe. Şi-au fost şi acel “tot răul tău mi-l dă mie”, ştiind că răul există, ştiind că-l pot face să fie altceva decât se vrea, făcând să nu mai fie pentru cine trebuia să fie. Căci fiind întâmplare, puteam să fiu stavilă şi creuzet în care se poate totul preschimba.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">
Când întâmplare nu mai eram, s-a crezut, s-a spus, s-a indus că toate pentru mine sunt, că spre mine sunt făcute să vină. Şi către mine s-au repezit, spre a nu mai fi spre bucuria celorlalţi. Şi mi-a fost împinsă vrerea şi voinţa înspre nicăieri. Azi sunt al nimănui văzut, al nimănui crezut, al nimănui voit. Dar eu sunt acel ce sunt, acum şi mâine şi de-a pururi, spre bucuria celorlalţi şi împlinirea, dintr-odată, fără de simţire, a celor promise, a celor rostite, a celor scrise. Cei împotriviţi vor spune împotrivnitorilor ceea ce eu şi ieri, şi azi spun, despre timpul în care eu nu voi mai fi ceea ce sunt vazut acum: Vae victis! Ce multe speranţe deşarte se năruie! Câţi mincinoşi se prăbuşesc! Câte capete îşi căută securi!</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-43594939623564468742012-06-17T23:51:00.003+03:002022-09-24T23:37:33.048+03:00Încep lanţuri să se rupă...<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi0llSHlBWmHWeX_VgMjLyG2xpMtAD-42UZFV1dghu4G5GYJED4XuLJG1tunrAA22x3CPCgyTzLJq1tPWsUyJRuYnKvxRRCvWCTYbH1KEjCniiet76DCtapNNLzZwyfa8wwqyqGgQUKtBg/s400/12.06.16-Incep+lanturile+sa+se+rupa....jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi0llSHlBWmHWeX_VgMjLyG2xpMtAD-42UZFV1dghu4G5GYJED4XuLJG1tunrAA22x3CPCgyTzLJq1tPWsUyJRuYnKvxRRCvWCTYbH1KEjCniiet76DCtapNNLzZwyfa8wwqyqGgQUKtBg/s200/12.06.16-Incep+lanturile+sa+se+rupa....jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">E tot mai greu să se înţeleagă om cu om, e tot mai greu să se zărescă, mult mai greu să se vadă prin ceaţa groasă ce se aşterne peste orizontul mereu mai îngust al lumii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">S-au rostuit, pe undeva, pe unde se crede că mintea omului nu poate pătrunde, nici în formă nici în sens, rânduieli care fac necugetate faptele şi necuprinse îndoielile multora. Pe dinaintea altarelor trec tot mai mulţi, înspre nicăieri încă mulţi îşi lasă provocările să rătăcească. Şi le trimit pe urma sufletelor ce le ştiau depărtate de faptele vechi, cele prin care ei s-au grăbit să fugă spre prea-plinul pe care şi-l mult-doreau.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Însă timpul a răsturnat calendarele faptelor. Se răzgândeşte deja la fiecare răsărit de soare, chiar dacă, prins noaptea între porţile cerului şi ale adâncului, se simte forţat să-şi renege chiar propria-i conştiinţă, să-şi uite promisiunea făcută vremurilor noi, de a abdica de-a pururi şi pentru totdeauna. În fiecare dimineaţă repotriveşte ceasurile caree, obişnuite cu rutina în care de atâta vreme au intrat, mereu rămân în urmă. Ceasornicarii îşi refuză clienţii prea obtuzi şi nervoşi, caree vin cu ele la reparat, după ce le fugăresc în fiecare zi, roşi de furia nefăcutelor fapte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">S-au gândit unii că-şi pot preschimba proastele obiceiuri în mari virtuţi. Şi au început să proclame, cu de la sine învăţătură, legi şi reguli care răstălmăcesc înţelesurile vechi în forme noi, conjuncturale. Neînţelesele idei, pline de esenţă, le-au decăzut din drepturi, însuşindu-şi renumele de învăţători, fiind, de unii, uşor, numiţi, călăuzitori.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cu surle şi trâmbiţe, cu gesturi studiate din vremurile când oul era încă neştiut, ascuns în nisipuri încălzite la soare, au început a prooroci schimbarea care nu lasă loc de întoarcere celor ce se ţin a înţelege şi a respecta legea lui doi, legea prin care totul devine unu, jumătatea lui doi, cel care va fi în viitor. Acstora li s-a hărăzit pierzania, din neputinţa hărăzitorilor de a-şi şti pierdută cauza ce-i soroceşte pierdanţi în ziua marii treceri. Lor li s-a aruncat pe umeri vinovăţia luminii orbitoare, cea care nu lasă loc nici umbrelor, nici urmelor de întuneric.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Vremurile şi-au bătut drumurile. Unele şi-au oprit mersul şi s-au lăsat şterse din catastifele realităţii. Altele s-au prăbuşit în catacombe ori în abis. Ceea ce a mai rămas, pe ultima turnantă caută să fie câştigătoare pentru ca, cea care îi suflă fierbinte în ceafă, vremea vremurilor ce n-au ce pierde, căci încă nimeni nu le-a trăit ca om, s-ar putea fi, în orice clipă trecătoarea liniei de final a celei ce trepidează la orice piruetă pe care cealaltă o face, văzând că-i pierde pe cei care i-au dat însemnătate prin acceptarea de voie dar mai ales de nevoie. Cea care este motiv de teamă, cea care oricând poate să vină, în voltele-i mari şi largi, s-ar arăta, zic unii, şovăitoare. Cei pentru care venire-i le este împlinire, cu sufletul îmbucurat o aşteaptă, doritori fiind, încă neîmpăcaţi cu treceri de timp, de grabă. Pentru cei ce proorocesc fapte de ei dorite, voltele sunt motiv de mîndrie şi mândrire cu vorbe şi fapte trecute peste praguri închipuite.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">În ultima turnantă, se mai aşteaptă unii, legătorii în lanţuri, legătorii cu lanţuri şi cu parâme, legătorii de lanţuri şi de parâme, să fie marii, cei mai mari câştigători. Ei, cei care ştiu că unu nu poate fi împărţit, ci doar supus sau de temut, sunt mereu rostitori şi făcători de dezbinare, duşmani ai legii vieţii de om, căci doi poate şi dezbinat, doi poate fi împărţit. Cât doi are valoare, lanţurile ori parâmele se pot să nu cuprindă spre leare doi deodată. Lor, spre câştiguri mari şi lauri de glorie visători, le este de folos, dar şi de amăgire, neschimbarea văzută şi de mare supărare, schimbarea simţită. În ultima turnantă, văzând că încep lanţurile să se rupă, dau din colţ în colţ să-şi găsească întăriri şi întăritori, ori să convingă de inutilitatea doiului hărăit în destinul pământesc, pe cei care, chiar de au trecut prin multe, chiar dacă ştiu multe, se mai au pe sine, propria fiinţă suprem motiv de mândrire, ori temătorii de singurătatea trecerii înspre nesingurătate, deşi tot ei sunt marii strigători ai necesităţii singurătăţii şi tăcerii, ei cei care stau ciorchine, alături de cei ce ştiu să îi facă împotrivitori ai legii, spre a nu-i pierde, mai apoi, de ei.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Fac volte mari, fac volte largi, vremurile ce vin, tocmai pentru a se mişca şi curăţi sitele prin care unii curg, unii de scurg şi alţii stau agăţaţi între două lumi. Sunt vremurile care fac lanţurile să se rupă, fără ştiri lumeşti, care desfac nodurile spre a nu mai putea fi legate şi care scot pe unu în afara legii firii, în plin apogeu al furnizorilor de beţii înrobitoare. Se stinge vremea lui unu... Cei legaţi în legea lui unu sunt dezlegaţi, cei ce au acceptat şi şi-au însuşit legea lui unu au fost deja judecaţi şi li s-a dat sentinţa de împlinire a menirii. Se va împlini legea, pe oricâte puteri se vor aduna spre a o schimba. Ca şi în alte dăţi, vor pierde tot cei care au mai pierdut, vor câştiga tot cei care au mai câştigat. Legea nu poate fi anulată până nu va fi împlinită, legea se împlineşte în realitate şi nu în dorinţe şi vorbe. Cei ce trebuie să-şi împlinească menirea vor fi cei care vor face, prin marea schimbare a lor, prin marea lor credinţă în ceea ce trebuiau să facă şi nu au mai vrut să facă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Unii vor să nu se schimbe nimic. Alţii să se schimbe totul, repede. Cei dătători de legi şi reguli noi nu pot, nu vor, nu ac-ceptă să recunoască îngenuncherea ideilor şi vorbelor pe care le trâmbiţează ca lege a noii firi. Dar se gândesc, îngroziţi uneori, recunoscându-şi doar sieşi, că se vor coborî, înlănţuiţi, laolaltă cu alţii, în adâncuri, spre a reveni acolo de unde au plecat şi au reuşit să devină premianţii repetenţiei...</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-25396234617062045862012-06-11T12:22:00.003+03:002022-09-24T23:30:52.381+03:00Omul ca părere<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh_HJyzR0SdVHwIXgJWOT743SuR3BBom2lepugZ0yrQX10nKX1Tdaxk218oio9UJ9hxqfa_jy6H-DPY4db4DZpHSa5RwEUUlx1HFlCmZFwdt5IeHI4EavFuHnSkgmJUGf5nykpYFCzRIhg/s400/12.06.11-Omul+ca+parere.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh_HJyzR0SdVHwIXgJWOT743SuR3BBom2lepugZ0yrQX10nKX1Tdaxk218oio9UJ9hxqfa_jy6H-DPY4db4DZpHSa5RwEUUlx1HFlCmZFwdt5IeHI4EavFuHnSkgmJUGf5nykpYFCzRIhg/s200/12.06.11-Omul+ca+parere.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De la origini şi până azi oamenii au tot încercat să sfideze legi. Mai ales să învingă moartea. Să inventeze maşina timpului. De ce toate acestea? Pentru că şi-au conştientizat natura imperfectă. Pentru că şi-au asumat responsabilitatea pentru ce sunt şi ce fac. Şi totuşi vor să dea timpul înapoi pentru că nu sunt în stare să traiască împăcaţi cu această responsabilitate. Şi tocmai această neîmpăcare îi tranformă, îi face oameni.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Azi, viaţa a devenit o luptă. Azi oamenii sunt mai maşinării ca niciodată, mai robotizaţi, mai concreţi, trăind sub implacabila deviză a raţionalităţii. Azi este lumea este o lume care uită că are suflet.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dar eu mă voi încăpăţâna să spun că-l are, doar că s-a robit nimicniciei materiale şi a uitat că este un întreg dat fiecărui individ. Un om este un corp şi un suflet. Dar mai mult decât atât, sufletul e omul, corpul este doar o carcasa menită să-l protejeze. Omul este mister, un mare mister, este un infinit, complex şi abstract, condamnat la o existenţă lumească. Şi toţi sunt egali, căci toţi cântăresc doar douăzeci şi unu de grame. Toţi cei care mor au cu douăzeci şi unu de grame mai puţin decât aveau când erau vii. Douăzeci şi unu de grame ce îi face să poată chiar să zboare. Cei morţi par mult mai grei decât erau vii. Astfel se înţelege că oamenii nu mor decât în existenţa re-ală. Şi nici nu se nasc decât pentru a exista material. Oamenii nu mor, doar rătăcesc liber între Pământ şi Cer. Suflete moarte nu există... Ele doar pleacă în neantul acualităţii, pentru a redeveni, într-un anumit fel, o altă realitate...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">În viaţă nimic nu este întâmplător. De mii de ani se spune asta. Toate evenimentele sunt întâmplări care au un motiv anume, motivele sunt dirijate de ceva, de cineva, ce aparţine unei alte dimensiuni. Toate ţin de necesitatea existenţei fizice care pare a avea o mare importanţă. Motivele sunt aduse în faţa omului, de ceva, de cineva, atunci când are nevoie să le aibă, fie că le vrea, fie că nu le vrea, fie că le doreşte, fie că nu le doreşte, pentru că întâmplătoarea faptă îi este absolut necesară.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Orice, totul, stă sub semnul întâmplării, care începe chiar cu ziua, luna, anul, ora naşterii şi se continuă cu toate momentele cotidianului. Chiar banalele intrări în librării şi alegerea unei anumite cărţi, pierderea unui tren ori întârzierile date de aglomeraţii, au explicaţii pe care oamenii le trec la capitolul simplelor întâmplări şi coincidenţe. Şi spun doar, fiindcă nu au curajul să creadă, că în viaţă nimic nu este întâmplător, pentru că oamenii, deşi limitaţi, vor să prezică acel neprevăzut, încearcă să dea ordine haosului vieţii lumeşti. Încearcă oamenii asta pentru că îşi vor o explicaţie în faţa infinităţii lui “<i>De ce</i>?” şi a infiniturilor “<i>De ce</i>?”.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Se spune că nimic nu e întâmplător pentru că nu se poate concepe existenţa altfel. Daca nu aşa, atunci cum? Şi poate că cei care spun asta au dreptate. Poate nu sunt oamenii îndrep-tăţiţi să pună la îndoială veridicitatea acestui “se spune”, ori poate că oamenilor le este frică să nu fie cumva chiar adevărat.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Am comis eu un păcat. Unul suprem... Am comis păcatul de a mă răzvrăti împotriva legii naturii, în care, aici, oamenii o trăiesc. Maşina timpului nu vreau să o inventez şi ştiu că nici un om nu o va putea face. Timpul este cel care face şi desface lumi. Timpul dă înţeles a ceea ce nu se poate înţelege pentru cei care dau înţeles timpului.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Ce-ar fi fost dacă Adam nu ar fi muşcat şi el din fructul oprit, dacă ar fi avut parte de acea eternitate promisă? Ar fi fost oamenii de azi meniţi neantului? Ar fi ştiut ce să facă în acea lume în care timpul nu e măsurat pentru că nu există? Sau, ce-ar fi fost dacă un om s-ar fi născut în altă zi, sau altundeva? Ce-ar fi fost sau cum ar fi fost dacă s-ar fi născut altfel, altcândva, altcumva, dacă alţii îi erau părinţii?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Tot oamenii, cei care sunt conştienţi de ei înşişi, spun că viața le aranjează pe toate aşa cum ar trebui să fie, de parcă există o ordine şi există un “aşa cum ar trebui”. Nu-i deloc dificil, greu, ca, involuntar, orice om să se gândească în ce măsură controlează el cursul faptelor, să se gândească dacă oamenii sunt cei care au descoperit cum şi cu ce se măsoară timpul sau dacă timpul le măsoară trecerea…</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Sunt numărate bătăile inimii... Şi ele sunt în consens cu timpul. Sunt supuse aceluiaşi ceasornicar... La nivelul biologic, el, Timpul, controlează viaţa. Iar oamenii îl blamează, atribuindu-i eşecurile, temerile, ezitările, chiar şi ireversibilitatea. Mai ales ireversibilitatea, curgerea pe lângă om sau prin om, pentru că omului, deşi mândru de tot ceea ce este, are o frică enormă de dusul fără întoarcere al timpului.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Oamenii îşi trăiesc viaţa vânându-l, sau, cum nu-l pot ucide, încercând să-l conserve... </span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cei care îl vânează sunt cei care-şi afundă picioarele în pământul avid de materie, încercând, chiar reuşind, să arunce sufletul neantului. Iar ei rămân roboţii care nu se mai ruşinează a-şi pierde onoarea, a minţi, a ucide, a fura, a-şi tranşa carcasele în schimbul unor plăceri ce, aşa obţinute, fac sufletul să se scârbească de carcasa în care au stat şi să-i sterpească viţa neamului. </span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cei care îşi conservă încearcă să evadeze cu totul din limitele pământescului şi să se înalţe, trup şi suflet, spre a nu rămâne, nicicând, o carcasă menită a fi doar simplă cenuşă modelată, ce într-un final se va demodela. Aceştia încearcă să fie deţinătorii timpului, chiar să-l răpună, neconştientizând sau nevrând a conştientiza această imposibilitate a gândului. Sunt cei care, prin fapte şi trăiri, rămân totdeauna uitaţi de timp şi amintiţi mereu de cei care ar putea să le urmeze exemplul... Dar nimicnicia nu le permite să fie decât vânători, simpli căutători de iluzii, pierzând trenul eternităţii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cumva, cândva, toţi ajung să înţeleagă pierderea logicii existenţei şi a trecerii fără sens. Îşi realizează crimele pe care, de-ar fi materiale, justiţia umană le-ar cataloga abominabile. Atunci, pentru ei începe lupta, căutarea drumului pentru izbăvirea de păcate. Abia atunci, când n-ar mai avea ei nimic de pierdut, timpul se reia pe sine de la ei, lăsându-le răgazul de a contempla dezastrul. Atunci el se autoconsevă, pentru ca ei, marii vânători să aibă înţelesul deplin al propriului trecut. Ei, şi cei de lângă ei, următorii lor, bat drumuri înfundate de trecut.
</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Vânătorii, toţi, şi-ar dori să se renască, să se nască în continuu, pentru că realizează ceea ce le-a scăpat, în viață, netrăit. Dacă ar fi după ei, s-ar naște constant pentru a trăi tot, pentru a vâna tot timpul. Mai rar să-l conserve.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dar pentru alții, unii dintre toţi cei care sunt parte a lumii, același timp, are o altă măsurătoare. Pentru cei care au curajul să-și țina inima, încă vie, pe palme și să-i simtă fiecare pulsație, pentru cei care se aruncă asupra senzaţii de Viu şi o devorează cu o intensitate tulburătoare, pentru ei, pentru ceilalţi, nu se măsoară în secunde, nici în ore și nici în ani sau decenii, ci în riduri. În ridurile de pe fruntea lată care trădează profunzime sau în ridurile aparute în colţul ochilor, de la prea multul nesomn al vegherii, de la iubirea oferită lumii, de la prea multe visele pentru care luptă spre împlinire, fără pic de remușcare, de la prea multe lacrimi pentru ceilalţi. Pentru ei timpul nu e decât posibilitatea desprinderii de banalitatea cotidiană, pentru ei timpul înseamnă fapte şi trăiri, la un loc.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi mai sunt unii care stau şi vânează timpul altora, pentru care timpul, are o cu totul altă măsurătoare. Sunt cei care nu se sfiesc să prindă inimi în gheare pentru a le fura bătăile, mai ales atunci când au motive să fie accelerate, cei pe care trăirea de om viu îi înfurie şi vor să o devoreze, cei cărora tulburarea, deznădejdea şi înfricoşara celorlalţi le este gând de împlinire. Timpul lor trece mai repede, dar cât de repede trece se poate să se vadă din cât de mult şi repede se urâţesc. Feţe boţite, corpuri diforme, priviri încruntate şi întunecate, vorbe răcnite, carcase desprinse din barda sau toporul ceasornicarului ce trebuie să stea de pază timpului celorlalţi. Spatele îndoit şi gura căzută, bolile furiei şi neputinţei de a birui oricând, oriunde, oricum, sunt semnele lacrimilor pe care le-au vărsat ceilalţi, atinşi de unitatea de măsură a timpului lor: ura.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Da! Omul este cronometrat... Oamenii sunt doar niște călători prin azi și prin mâine. Dar bine că, acum, e așa și nu altfel. Bine că există şi trupul și timpul și ireversibilitatea. Şi e bine că lumea nu depinde de fiecare, că totul se mediază. Ar trebui să se recunoască, totuși, că, altfel, ar fi o responsabilitate mare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Bine că oamenii exista și astfel pot fi şi fericiţi, iubind, iubind lumea, iubind viața, iubind semenii. Acestă viață nu a fost dată pentru a fi întrebată, pentru a fi luată la întrebări de alţii, sau pentru a i se cere explicații. Trebuie trăită, acum cât încă e să fie trăită aşa, aici, prin și pentru idealuri, pentru ca nimeni să nu fie menit uitării. Într-adevar, în viață nimic nu e întâmplător. Cele douăzeci şi unu de grame nu trebuie să fie aruncate la gunoi sau în neant. Ele sunt totul şi ele sunt cele care trebuie lăsate să trăiască acele coincidenţe prin care Dumnezeu vrea să rămână anonim.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cele douăzeci şi unu de grame reprezintă totul. Reprezintă egalitatea pe care oamenii-carcasă o uită şi îşi arată muşchii altora şi vieţii pe care ei vor să o ordoneze, împotriva nimic întâmplătorului. Dar tocmai egalitatea pierdută de ei îi face să fie doar un car mare strivit de buturuga mică ce îşi apără, neîncetat şi fără odihnă, miezul de numai douăzeci şi unu de grame. Buturuga mică ce în faţa oricărui car se aşează pentru a salva alte şi alte douăzeci şi unu de grame, cu orice preţ, cu preţul de a exista drumuri pline de care învechite sau nemişcate, ori chiar al eliberării în neant a ceea ce nu poate fi altfel eliberat. Căci nimic din toate, nu e decât întâmplare deloc întâmplătoare ci necesitate ce trebuie împlinită şi împlinire ce nu poate fi, în nici un fel, oprită.</span></div>Unknownnoreply@blogger.com0București, România44.437711000000007 26.09736689999999744.334004000000007 25.966448899999996 44.541418000000007 26.2282849tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-70043005950811025502012-06-10T23:42:00.003+03:002022-09-24T23:39:00.188+03:00Beţia albei morţi<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgRu-TeBVefpHewiQIX2CSAZaSOwKn4aLChOwL-QcLrxfl1YsOy1hvGQuiTdrqSX69I3Kga2acaFT0_aZHP9Hog0yxGfeX0B2EIhep5dzLeAMGthZgAVtq4RI5EhLq7iHwmNc6e110Jm38/s400/12.06.10-Betia+albei+morti.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgRu-TeBVefpHewiQIX2CSAZaSOwKn4aLChOwL-QcLrxfl1YsOy1hvGQuiTdrqSX69I3Kga2acaFT0_aZHP9Hog0yxGfeX0B2EIhep5dzLeAMGthZgAVtq4RI5EhLq7iHwmNc6e110Jm38/s200/12.06.10-Betia+albei+morti.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De s-ar întâmpla mâine, eu nu m-aş mira, pe tine te-ar surprinde. Însă cei mai mulţi nu şi-ar putea ierta încrederea în trecut. Chiar dacă mâine încă va mai da răgaz, nici tu nu ai fi pregătită, dar ei, cei mulţi, ar tot avea încredere în trecut. Fie mâine, fie o zi mai târziu, sunt câţiva care cred că deja sunt stăpâni pe situaţii, că îşi pot pregăti caii albi pentru parada învingătorilor. Sunt deja dedaţi beţiei, încălziţi, în plin ger. Îşi tot doresc să se ştie trăitorii liniştii impuse.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dacă aş şti când se va prăbuşi ultima redută, aş da de veste, dar ţie nu ţi-aş spune... n-ai fi încă atât de aproape şi te-ai prăbuşi. Prăbuşindu-te, prea repede s-ar lăsa îngheţaţi cei ce vi-sează beţia. Acelora ce vor afla li se va clătina, o vreme, pământul sub picioare. Vor fi unii ce-şi vor pune privirea în pământ, şi alţii, ce-şi vor ridica privirile înspre cer, implorându-şi iertarea.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Am învăţat să ştiu şi să nu mai spun. Nu mă mai contrazic nici pe mine, nici cu tine nu mă mai contrazic. Tu ştii bine, eu am timp, nu ştiu însă dacă tu ai tot atât de mult cât am eu. Tu te grăbeşti să uiţi de adevăr, eu aştept să ţi-l scot în cale. Eu, stau sprijinit pe furca cerului şi aştept clipa fulgerului ce va doborî pârleazul de care îţi este frică să treci şi să vezi cât de drept e drumul. Te văd că pasul n-are păşire şi nici gândul orizont...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Sunt grăbit aici, sunt asemenea cu cel ce sunt şi acolo, acasă. De ceva fapte încoace, nu mă mai grăbesc. Pentru tine m-aş grăbi. Dar văd că acei ce se aşteptau să mă grăbesc, crezând că mă grăbesc, se simt plini de sine, se simt prea stăpâni pe situaţii şi se pregătesc să se sărbătorească. Nu mă mai grăbesc, văzându-le gândul încălzit la gândul că beţia lor este fără sfârşit. Le sufla gerul în ceafă şi s-au grăbit să se arate cu prada în faţa propriei mândrii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Am tot timpul ce lor le lipseşte. Acum unii cred că vremea a trecut, doar eu ştiu că abia de acum începe o vreme nouă. Mă întreb cum se vor simţi cei care, acum îmbătaţi devreme, vor fi cuprinşi de ger şi din beţie se vor trezi în somnul morţii albe... Eu am timp, şi tu şi eu vom avea timp... Ei însă nu mai au... Cei mai mulţi nu vor mai fi interesaţi de neadevărurile ce le ştiu acum. Adevărul îi va face să întrebe de ce şi-au pierdut timpul.</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0București, România44.437711000000007 26.09736689999999744.334004000000007 25.966448899999996 44.541418000000007 26.2282849tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-17416684969792824192012-06-09T10:32:00.003+03:002022-09-24T23:36:36.018+03:00E vremea lumii în schimbare<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh-w0APbu1dUZRaDXQibriM-9-qctF2jjw34_k6TCo_CqZyotKy5LR1qDzgEfitcTHmlraIKvjs_7Me9aQISef4cds1rggazaH2ZmLGlPRHPr7ks8rwTgUWQFOWrsaoaPGg0-Fs8tgWcOc/s400/12.06.09-E+vremea+lumii+in+schimbare.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh-w0APbu1dUZRaDXQibriM-9-qctF2jjw34_k6TCo_CqZyotKy5LR1qDzgEfitcTHmlraIKvjs_7Me9aQISef4cds1rggazaH2ZmLGlPRHPr7ks8rwTgUWQFOWrsaoaPGg0-Fs8tgWcOc/s200/12.06.09-E+vremea+lumii+in+schimbare.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cei ce vor să mintă, mint! Cei ce vor să orbească, orbesc. Cei ce vor să îngheţe, îngheaţă... Mint şi caută orbecăind,timpul care a fost. Şi simt căderea decăderii ce le dă liniştea îngheţului.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi-au început să mintă şi să se teamă alţii, de aceea de care ştiau că, pentru ei, focul s-a aprins pe cel mai înalt dintre munți. Iar teama i-a făcut să uite poveştile lui, poveştile începuturilor. Şi teamă le este când aud timpul care acum bate un pas pe loc, dând de ştire că e ceasul la care scânteile vor dansa nestingherite, şi greu se va şti de privirilor se-arată scânteile ori se-arată stelele.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">E vremea schimbării, e ceasul schimbării, e timpul schimbărilor... Pasul are măsura credinței, suferinţei, dorinţei... E vremea rădăcinilor tăiate şi a îndreptării spre dreptate, a uitării desfrâului şi a primilor paşi omeneşti pe deasupra mlaştinilor închisorilor minciunii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cei care se vor înşelaţi, se lasă înşelaţi de propria mărginire. Cei care vor să înşele, se înşală pe sine îndatoraţi propriei mândrii. Mai rostesc şi îngaimă rugăciunile gândului care sluţeşte, îndoliind visul sfinţeniei cu răutate. Iar inimii îi fură dreptul de a simţi binecuvântarea pe care i-o poate da vederea focului înălţimilor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Îşi simt uscăciunea de ramură înfricoşată şi de îngheţul nopţii şi de scânteile focului. Şi naşterea de oameni le e temere, ştiind că cei ce stau să vină, pe frunte poartă stelele care vor face ca focul să nu se mai îndure când putregaiul stă ascuns în crestăturile făcute să semene a muguri.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi cântă, focul, cântecul schimbării. Doar pasul pe loc al timpului le mai dă răgaz de răbdare umbrelor, care-şi aruncă un năvod al părerii de stagnare spre cei ce mai cred că se poate o schimbare pe dinafară nicicum pe dinăuntru, că se schimbă ce se vede şi rămâne ce e miez.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">E timpul sângelui care va curge de va putea să se mai cureţe, sau va îngheţa de nu-şi poate uita întunericul ce şi l-a primit ca dar datului ce-a fost când s-a crezut mai îndumenezeitor decât Dumnezeu, când s-a crezut că, întinându-se, e mai vindecător decât vindecarea. Şi e vremea lacrimilor care pot fi apă de sunt urnite de minciuni, sau mir de sunt urmele valului de suferinţă care a ars toată îngâmfarea neomeniei arătată ca omenie, a urii arătată ca iubire, a caselor care se credeau a fi podium.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">A venit o vreme ce este deja timp. Iar timpul a început să uite să se mai supună calendarelor şi ceasurilor. Doar clopotele se pregătesc să bată...</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-50766985119238036992012-06-04T14:45:00.003+03:002022-09-24T23:38:48.452+03:00Vindecătoarea reîntoarcere<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgrQQJxlTHW2r7oKFuftFkQy4eEapEv7WVmwjc8xH3tHwVZ7S7FZ2FAjxHTyUwYfsMA8nWMRqzx5Xezz0cq7JHLsBJsp0PtFelmys0ieMxg6uMNwtdDkRiQ5K9A-A8BlftsHRE7LCK0Cf4/s400/12.06.04-Vindecatoarea+reintoarcere.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgrQQJxlTHW2r7oKFuftFkQy4eEapEv7WVmwjc8xH3tHwVZ7S7FZ2FAjxHTyUwYfsMA8nWMRqzx5Xezz0cq7JHLsBJsp0PtFelmys0ieMxg6uMNwtdDkRiQ5K9A-A8BlftsHRE7LCK0Cf4/s200/12.06.04-Vindecatoarea+reintoarcere.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Pe-atunci când încă doar Adevărul era lege, pentru cei dintâii trăitori pe Pământ, când încă şi cei mari uriaşi erau laolaltă cu toţi cei noi veniţi pentru a duce viaţa pe Pământ spre totdeauna, ne-am întâlnit şi am învăţat amândoi, împreună, cântecul vieţii şi înălţării. Şi ştiindu-l, dacă n-ar fi fost şi atunci, ca şi acum, zdrobitoarea nebunie a întunericului, azi trebăluiam prin cu totul alte lumi, fără să fi avut atâtea răni. Dar suntem aici, aşa cum, după ce toate s-au înceut atunci a se întâmpla sau face cu bună ştiinţă, Tatăl tău, Cel Ce Lumină este, ne-a dat de ştire şi ne-a spus să nu uităm că vom trăi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">S-au pornit relele cele mai mari şi atunci ne-a fost dat să înţelegem că departe nu se poate ajunge dacă Adevărului i se împiedică, tot mereu, drumul sau dacă Luminii, continuu, i se pune oprelişte. Atunci aveam vederii oştile cereşti care apărau pe toţi cei care trăiau în noua Lege, care apărau iubirea şi trăirea în iubirea pe care, oricare dintre cei ce ne alesesem casă nouă, ne-o doream a o avea pentru totdeauna. Şi pe atunci am văzut pe cei care luptau cu îngerii şi îi vedeam pe cei care erau îngenunchiaţi de simpla coborâre a heruvimilor, cei care aripile, doar deschizându-şi, îi opreau pe toţi cei ce vrăjmaşi potrivnici erau şi reparau toate stricăciunile pe care aceştia le mai făceau pe la hotare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Doar că lupta dreaptă nu era ceva ce le era drag vrăjmaşilor şi s-au strecurat aproape de oameni, cu haină schimbată şi înfăţişare de oameni, şi i-a îndemnat spre o cunoaştere mai mare, ziceau ei, pentru a fi asemeni celor din Ceruri. Suflând în ceafă îngheţul adâncurilor, mintea omului s-a tulburat şi omul s-a lăsat coborât în tenebrele de care i se spusese să se ferească. Cu mintea tulburată, crezuse în cunoaşterea mai bună a Cerurilor, dar primise o cunoaştere ce nu-i era nicicând de trebuinţă, a întunericurilor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi oamenii şi uriaşii, s-au stricat atunci şi s-au împărţit, du-pă ce li s-a dat dreptul de a alege, cunoscând binele, cunos-când răul. Cei cu înaltă credinţă nu s-au lăsat îmbucuraţi de pacea promisă de acei care se arătau la miez de noapte, şi au rămas credincioşi Adevărului şi Luminii. Cei uriaşi, fiind încredinţaţi că ar fi mai puternici decât toţi cei ce deveniseră muritori, s-au vrut a fi lăudaţi şi de unii şi de ceilalţi, mândrin-du-se că pot să privească de sus toate vieţuitoarele Pământului. Şi pentru că, după ce unii au coborât în tenebre, învăţăturile întunericului au fost împrăştiate tuturor, vederea prea lumi-nosului a fost luată şi oamenilor, oştile cereşti nu mai puteau fi văzute. Oamenii au crezut în mândria uriaşilor şi puteau să a-jungă să se lase stăpâniţi de ei, dar s-au coborât oştirile, mâ-nate în luptă chiar de cei de mai mare încredere în Ceruri şi au zdrobit oştirea plină de fală a uriaşilor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Mai eram doar o mână de oameni care trăiau în Împărăţia Tatălui tău, cei care am putut să luptăm împotriva uriaşilor şi a făpturilor mincinoase ori să vedem ce luptă s-a dat. În acea luptă m-au văzut aceia care mi te-au răpit şi de atunci am devenit eu cu ei potrivnici. Căci uriaşii au fost zdrobiţi, nu însă şi ei. Ei fiind îmbrăcaţi fiind cu haina trădării, văzând că pierd lupta, i-au lăsat pe uriaşi singuri şi s-au ascuns în cele mai ascunse locuri ale Pământului, sau printre oameni, aproape de oameni, ca să poată oricând să vină lângă oameni, dacă sunt chemaţi, ori să vină şi să ademenească pe cei slabi de îngeri sau pe cei care, fugind de iubire, fugind de adevăr, îşi umplu sufletul cu ură.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Ceea ce ţi-a spus ţie Tatăl, după acea luptă, când ne chema şi ne spunea despre ceea ce va fi, tu trebuia să nu uiţi niciodată, mai ales, aşa cum de trei ori ţi-a spus, atunci când vei reveni pentru vremea de schimbare. De multe ori s-a întâmplat să fii ademenită spre alte drumuri, dar ai ştiut să nu te laşi căzută sub securea celor care te împingeau înspre ele, văzându-le întunecate, pline de noroi şi sânge nevinovat, mustind a vinovăţie ştiută. Dar acum parcă ai uitat totul şi acum te-ai lăsat unei mari decăderi, dintr-o frică de cele lumeşti, venită din faptele pe care le-ai făcut, fără noimă, fără socoteală şi fără zăbavă, în această viaţă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Vremea din urmă, repede, nevăzut de repede, se apropie de sfârşit, se apropie de clipa în care trece în vremea de schimbare. E timpul marilor, celor mai mari decăderi şi timpul marilor, celor mai mari pocăinţe. Ţie îţi este dată încercarea cea mai mare acum, să arăţi înălţarea din cenuşă ori să rămâi sub talpa iadului sub pedeapsă pentru tot timpul cât va trebui ca omenescul tău neam să plătească trădarea şi minciuna, aşa cum ştii bine că, de mii de ani, atâţia au plătit.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Avem un legământ şi nici un legământ se lasă în picioarele omului călcat. Şi nici nu se lasă dus pe drumul uitării, fiindcă omul ar vrea să fie uitat. Din doi unul, dacă unul a rămas în luptă, lupta va fi câştigată. Oricâte vorbe şi înţelesuri noi, prin gânduri sau prin vorbe vor trece, doar legea Adevărului va scoate totul la lumină. Şi adevărul este ceea ce ai şti de ţi-ai aduce aminte povestea Tatălui tău, ce toate cele ce se întâmplă acum, ţi le-a spus. Pe tatăl pământean ai dreptul să alegi să-l urăşti, deşi ai putea să-l iubeşti spre a-i dărui ceea ce nu a avut, dar pe Tatăl de acolo, de acasă, nici nu ai avea cum să o poţi face. De n-ai făcut-o atunci, acum nu mai poţi. Oricât ţi-ai făgădui viaţa altor tărâmuri, oricâte răni ţi se vor încrusta pe trup sau pe suflet, îndemnul şi porunca lui nu vei putea să le încalci.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Revenirea-ţi este ştiută, şi semnul acela îl vei şti, va fi tremurul care va face ca ferestrele să-şi clatine închiderea şi uşile să-şi rupă lacătele ce le închid. Şi tu, şi toţi cei care sunt aleşi de dintotdeauna, vor lăsa pe toţi cei care se ştiu lumeşte ca fiind de nelăsat, spre a reveni între cei care se pregătesc să vadă iarăşi ceea ce vedeau cândva. Timp al aşteptării am şi frica nu mă cuprinde. Şi de-ai fi legată cu toate lanţurile lumii, sabia încă o mânuiesc fără crâcnire, căci voia Tatălui tău trebuie să o împlinesc, pentru că tu trebuie să-ţi împlineşti menirea de dătătoare lumii a primului semn al revenirii în lumină. Va fi revenirea-ţi vindecare pentru tine şi bucurie în Ceruri. Iar nedreptatea va lua sfârşit şi păcatul va fi risipit şi aruncat în pustie.</span></div>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-15107087645526207212012-05-26T14:14:00.003+03:002022-09-24T23:33:57.599+03:00La răscruce de viaţă<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEilrBNYMDISHuuyJZ-PW5pReNPXwO7jx34bbG1y1RohuZHltbPl_huAa6_B9ziag0tsBICQcr5b8eC0DScK7-qaplGbBBG_qcj6MdVjqKMp5RKx66mczZBCl2_WB9cT4I1IxlzSwO6wtBA/s400/12.05.34-La+rascruce+de+viata.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEilrBNYMDISHuuyJZ-PW5pReNPXwO7jx34bbG1y1RohuZHltbPl_huAa6_B9ziag0tsBICQcr5b8eC0DScK7-qaplGbBBG_qcj6MdVjqKMp5RKx66mczZBCl2_WB9cT4I1IxlzSwO6wtBA/s200/12.05.34-La+rascruce+de+viata.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Tăcerii te-ai dat cu speranţă că spusele mele, din clipele de primă cunoaştere nu ţi se vor mai potrivi, că vei găsi o cale să îmi arăţi că am greşit eu. Doar că nu ai stat să te întrebi dacă îmi veniseră vorbele dintr-o târguire a dorinţelor sau dacă plutea în jurul tău toată mireasma viitorului, creionat de ansamblul unui trecut păstrat şi el, cu mare grijă, în taina tăcerii. Din acea primă, rânduită de întâmplare, întâlnire, ţi-am regăsit privirea tristă a pasului către viitor şi n-a fost uşor să ştiu că nu s-a putut abţine acea oftată spusă: <i>Pericolul încă nu a trecut</i>!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Pe mine mă ţin în loc chingile dezamăgirii, pe tine te zdruncină rafalele unui uragan care nu mai are mult până la apogeu, pe noi ne despart niştea aripi negre ale minciunii şi ale fricii. Cum îţi doreşti nu poate să mai fie, corabia trăirii tale are pânzele rupte şi malul e departe. Iar hula te face să crezi că merge drept, deşi deriva, dacă nu ţi-ai fi orbit ochii în încercarea de a nega orice atunci când era spus, singură puteai să o vezi. Oricum, acum, aşa cum îţi sunt acum privirile, sextantul nu îţi mai este de folos.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dacă ţi-ai fi dat şi ultima picătură de lumină, aceea care s-a salvat ascunzându-te de tine, tot la ceasul care ţi se va arăta când îşi va suprapune secundarul, minutarul şi orarul la semn marcat, ajungeai. Nu eu, ci tu l-ai fixat să bată, precum un clopot, în dungă şi apoi în dangăt prelung, prevestitor. Mai ai încă o dorinţă de a ascunde fărâma de ego sub pragul tăcerii şi nici răsăritului şi nici apusului de soare nu i-ai spune nici la ce, nici unde, nici încotro îţi îndrepţi gândul când dinlăuntrul sufletului te trezeşti că se arată, trezit, dorul de ducă, dorul de depărtate. Şi te poartă gândurile, ca şi cum s-ar mai putea agăţa de repere din lumea aceasta, însă nu prea poţi să te împaci cu paşii care nu vor vrea să mai ţină cont de tot ce acum îţi spui că va fi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Prin răscrucile vieţii am trecut nu doar odată, în vremurile ce le trăim. Prin răscruci şi eu, şi tu, am trecut... Dar acum mie mi-a fost dat să le învăţ semnele care nu pot să lase paşii rătăcirii, înainte de a ajunge în ele. Să ţi le arăt nu pot, să le vezi acum nu vrei...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Te-am privit din spate păşind pragul bisericii din străbuni şi, prin poarta timpului deschisă de unduirea ta şovăitoare, ţi-am văzut singurătatea primei zile de rătăcire şi prima seară în care se vedeau nu doar urmele lacrimilor ci şi semnele care se văd pe orice corabie eşuată pe stâncile ce n-au putut apele să le spargă, pentru a nu mai sta împotrivitoare drumurilor celor ce nu se puteau opri să contemple dezastre. Şi ţi-am văzut privirile ce căutau înstelarea primei dimineţi a vieţii ce ştii că va veni. Spre Nordul ce-l mai ai şi acum în gând îţi va fi aşteptarea răsăritului Luceafărului prevestitor de zile bune. Şi s-au văzut, prin poarta larg deschisă, zilele de aşteptare, zilele de schimbare, zilele nenumărate următoare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Oricâtă încorsetare ar putea să se spună ca are azi viaţa, oricâte zvonuri s-ar vrea aruncate în stânga şi în dreapta, despre mine, îţi doreşti să le crezi doar ca să simţi efectul somniferului pe care ţi l-ai dori ca să treci peste ceea ce nici un anestezic nu va putea să facă să nu se simtă. Ai fugit de tine, fugind de existenţa mea, tocmai pentru că boarea rece a nicicând întoarecerii o simţeai aproape, prea aproape, de tine. Un fel de pact al tăcerii, ţi-ai spus, şi te-a ameţit suavul miros al învingătorului efemer. Dar tocmai tu ai uitat că mi-ai vorbit de lupte pierdute şi războaie câştigate. Eu nu m-am îndoit niciodată, nici chiar când tu te îndoiai de tine, când îmi vorbeai de cântecul de lebădă al ultimelor sforţări de stagnare, şi m-a surprins încrederea oarbă ce ai dat-o, brusc, unei tăceri care îţi era teamă să nu se rupă, ştiind că ar fi spart barajul ce-l ştii deja prea fisurat ca să reziste viituri care astăzi are cote depăşite de alarmă şi dezastru iminent.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">La răscrucea vieţii stai, eu stau în pragul drumului pe care mi l-ai prevestit tu. Când eu plecam din zilele toamnei ultime de singurătate, tu îţi pregăteai haina aceea pe care o vei purta când voi fi primul căruia îi vei spune, în cuvinte, ceea ce privirile vor fi să se arate. Oricâte tăceri vei mai lăsa de-acum să stea de-a curmezişul, voi fi eu primul cel care, până în noapte târziu va sta străjer liniştii ce ţi-o vei căuta-o şi înţelegerii ce o vei da clipei următoare. Pragul bisericii străbunilor poartă pe el amprenta viitorului, ce a stat o clipă îngenunchiat acolo, în rugăciunea către Ceruri de a nu se mai lăsa întărziat de iluzia unui prezent sinucigaş.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Apă ce părea înghiţită de miezul nopţii te-a privit în ochi şi ţi-a botezat îndemnul desprinderii pe care n-o vrei dar o aştepţi, ştiind-o în venirea ultimei turnante. Tăcerea este semnul ultimei linii drepte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Eu sunt doar un înainte mergător al celor ce sunt pe drumul nostru, şi când am înţeles că acea spusă, în glumă părea, că totul ar fi în pas cu zisa ta, dacă altcineva s-ar grăbi, era desprinsă din realitatea pe care eu o vedeam trăită de tine. În drumul tău înspre nordul din care vei veni chemată ca martor al ritualului necesar, eu voi fi acela care va sta pe peronul unei halte ca tu să poţi dormi sub privegherea flăcării ce va pâlpăi plăpând în noaptea revenirii tale în lumină.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Acum e furtună mare deasupra de Cerul sub care trăieşti. Când va coborî furtuna sub nori, vei simţi că uraganului nu te mai poţi opune. Eu am văzut şi sunt oricând gata să vin, înainte de a începe seara, să poţi să ştii că nu te rătăceşti, că nu orbecâi întunericului ce te va ameninţa.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Ridică-ţi privirile, şi ridică-ţi braţele... Lasă viaţa să se întâmple, las-o să trăiască!</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-38071092896136257892012-05-21T23:34:00.003+03:002022-09-24T23:30:27.463+03:00Curând, la poarta adevărului<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg4cOq1efAHIlEKkqYUlaPqfnsirm6YpJY_nlD-Mt_Uju94ggN669WlQXRAIcsbs4E5vjK5Z3YFs0-xTx6radLzVNHwh1pdRWRnbsyPqImlJKgUJNiTe14EA1ooCVFMaM44IY97KA5xKlk/s400/12.05.28-Curand%252C+la+poarta+adevarului.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg4cOq1efAHIlEKkqYUlaPqfnsirm6YpJY_nlD-Mt_Uju94ggN669WlQXRAIcsbs4E5vjK5Z3YFs0-xTx6radLzVNHwh1pdRWRnbsyPqImlJKgUJNiTe14EA1ooCVFMaM44IY97KA5xKlk/s200/12.05.28-Curand%252C+la+poarta+adevarului.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Se tot adună nori negri! Se tot adună nori de ploaie şi furtună, peste Pământ. Şi se tot adună nori şi mai negri peste lume. Şi doar fulgere, mai totdeauna de neobservat, fac să se simtă că mai este încă deschisă o cărare înspre seninul înalturilor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Aleargă toţi, care încotro, de frica ploilor ce vin fără încetare. Îşi caută învelitori care să nu-i oblige să-şi schimbe hainele, fiind prea ocupaţi cu a continua să arate la fel, să arate ca şi cum nimic nu ar fi schimbat. Să arate că ploaia nu-i poate scoate din marea neputinţă a renunţării la comoditate, pentru a gusta din şiroirea picăturii de ploaie ce le-ar putea spăla urma lacrimilor de pe obraz.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Aleargă lumea în lung şi-n lat, nemaiştiind când soarele se trezeşte, privind zorii fiecărei zile cu o pervertită dorinţă de a se privi în plină lumină. Aleargă mereu până la răscrucea drumurilor de care a uitat, ca şi cum ar fi rămase de undeva din începuturile existenţialităţii sale, deşi sunt rămase în nemişcare din seara de dinaintea dimineţii în care îşi dă seama că drumurile există, dar nu-şi mai au rost căci între timp sensurile s-au bulversat.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Prea plină de alergătură, lumea-şi dă cu stângul în dreptul, preferând să meargă de-a buşilea. Plini de oboseala greutăţii hainelor îmbâcsite pe dedesuptul învelitoarelor, oamenii se înghesuie să se lase prinşi într-o ipocrită, hipnotică, spirală absorbantă înspre adâncurile fără suflarea vieţii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">În toată această irealitate acceptată de din ce în ce mai mulţi decăzuţi în automatismul cotidianului trai de supravieţuire de la o zi la alta, prin norii lumii, prin norii de ploaie, în umbra fulgerelor nopţii, se vede umbra luminii în care se vede ivit străjerul porţii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Alergătorii-şi caută drumuri, nemaivăzând altceva, crezând mereu că dacă vor fi să se coboare vânturi de pe crestele munţilor, norii se vor destrăma şi seninul cerului se va lăsa văzut, că vor putea să-şi arate măreţia avuţiei ce acum o poartă pe sub învelitorile ce şi le au spre a le feri de ploaie. Dar n-au timp să se descotorosească de năravuri, apucături şi învăţăruri pervertite, şi să-şi arate chipul înseninat.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Deasupra de norii lumii, deasupra de norii iernii, deasupra de izvorul fulgerelor, deschisă este poarta spre care nimeni nu se lasă dus azi, dar vor încerca să ajungă, cu ultimile zvâcniri, mâine. De marea alergătură a timpului pierdut, nu mulţi vor ajunge să privească înspre ea, puţini vor privi prin ea şi doar câţiva vor avea curajul să o treacă. Şi se va putea privi vacarmul de dus şi întors al celor care şi-au uitat îndemnul ce l-au avut, cerându-se trecători, ori îmbulzeala celor care îşi vor deşerta comorile străjerului, spre a le fi mai uşoară şi grabnică trecerea. Şi cei ce veşniciei se vor vrea trăitori în bogăţii vor căuta să ceară să li se dea, ori de nu, să ia, şi să rămână aşa cum sunt acum, crezând în ceea ce trăiesc acum.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Curând, la poarta adevărului, se vor înstrăina cele rele de cei buni şi cele frumos făcătoare de chip de acei care şi-au ascuns chipul sufletului urâţit de netrebniciile pentru care n-au precupeţit a se vinde pe sine ori pe neamul său. Şi de trecut vor trece nu acei ce îşi vor dori să treacă ci acei care vor avea toate motivele să fie aleşi să treacă, semn al răsplăţii că s-au voit demni de a trece. Curând, la poarta adevărului, mulţi vor îngenunchia abia când poarta se va închide...</span></div>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-87630629377943546642012-05-18T16:18:00.003+03:002022-09-24T23:30:49.199+03:00Spre Lumină, prin Lumină<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgBmgBu3aJ24ABvFhlBLzYM8MgYk5wofjL-fwA6EIUUnx43fSDXhswib4XHAYiQmFLLpYPqwMaEOdKMYmaa5UhKacwcRsUCYfAgetglRSxs0l-BBwpR157AB_JUphSBv3_EsBNMpLMXgmE/s400/12.05.25-Spre+lumina+prin+lumina.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgBmgBu3aJ24ABvFhlBLzYM8MgYk5wofjL-fwA6EIUUnx43fSDXhswib4XHAYiQmFLLpYPqwMaEOdKMYmaa5UhKacwcRsUCYfAgetglRSxs0l-BBwpR157AB_JUphSBv3_EsBNMpLMXgmE/s200/12.05.25-Spre+lumina+prin+lumina.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dinspre trecut înspre viitor, totul trece prin prezent. Prezentul este cel care dă sens vieţii. Ceea ce a fost este doar ceea ce a fost, ceea ce va fi este doar ceea ce se va trăi, ceea ce este, este ceea ce se trăieşte...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Ceea ce a fost este piedestalul pe care stă fiecare, mai mare, mai mic, dar este doar un conglomerat pe care scormonindu-l e greu să se mai vadă ceva care să întregească o faptă. E doar un cumul de judecăţi pentru proprie înţelegere, nicicând la dispoziţia altora. Fiecare, este dator să ştie, fără infatuare, cu demnitate şi curaj, să vadă cât de înalt are podiumul şi, cu tot atâta demnitate, să nu îl învelească în mucava, mucava pe care să o coloreze şi să o facă frumos mirositoare cu parfumuri de împrumut, şi sclipitoare, cu vopseluri pe care să le cumpere, plătind cît nu fac. Căci ploaia tot va veni şi mucavaua se trasformă într-un înveliş lunecos şi mirositor urât.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Ceea ce va fi este, privit din momentele actualităţii, ceva care s-ar putea modifica după dorinţa momentului. Este ceea ce în orice moment este ignorat. Cuvinte aromate în prezent sunt văzute ca definitorii pentru clipele când nimic nu va mai fi la fel. Este văzut ca şi o ecuaţie în care s-ar putea modifica amploarea unei necunoscute după propria dorinţă. Doar că nu toate au puteri pare, ca să se poată ca şi ceea ce este negativ să dea sens pozitiv expresiei, când ecuaţia ajunge să fie rezolvată. Ceea ce va fi, dureros, este văzut prin prisma lui “poate” care, pus în modul, ar putea fi pozitiv. Însă nu-i este dat omului să fie cel care face ecuaţia şi nici nu-şi are dreptul de a scoate modulul din buzunar.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Ceea ce este... este ceea ce are omul în puterea pasului pe care are, sau nu are, curaj să-l facă, are, sau nu are, puterea de a se privi în ochi cu semenii, are, sau nu are, demnitatea cuvântului pe care şi-l dă, are, sau nu are, bunul simţ de a nu minţi, de a nu se da nevinovat sigur, pentru a pune în spatele altcuiva, ceea ce lui i se întâmplă ca urmare a marii sale neputinţe de a se privi în oglindă. Ba chiar şi când face asta, deşi nu-i place ceea ce vede, se proiectează în lumea pe care a spus - din credinţă sau din făţărnicie - că nu îi este aproape, lumea curvărăsiei, şi caută să dea cu leuca în cap, strigând tot ei după ajutor. Şi se miră că, atunci când vor veni cele ce vor fi, se va spune că sunt loviţi cu leuca.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Ceea ce face acum, nu vrea să creadă că este amprenta a ceea ce va fi, amprentă pe care nimeni nu o poate şterge sau modifica. De acum pentru totdeauna! De faptă hotărăşte omul, faptă trebuie să facă, de vorbă spune că va fi, vorba trebuie să-i fie auzită. Dar de unde ar putea să ştie omul că aşa să fie? Îi trece prin gând să privească judecăţile din podium şi să înţeleagă adevărul? O fac cei care nu şi l-au acoperit cu mucava, ca şi cum ar fi pus un preş peste gunoi. Dar cum să o facă cei care au îngropat gunoiul sub preş? Sub preş nu intră în nici un fel lumina, ca să se vadă de cumva, în gunoi, nu este şi o piatră de mare preţ şi că, de stă mult acolo, se împreună cu gunoiul şi tot gunoi ajunge.
</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi vorbesc toţi despre mersul spre Lumină şi de mersul prin Lumină... Dar oare cum să se ajungă în Lumină când, ceea ce este acum, este plin de întunericul făptuirii cu proprie pornire a ceea ce sieşi nu şi-ar dori niciodată? Dar cum să poată să scoată capul de sub preş, dacă tot se preocupă de a pune totul acolo, ca şi cum dacă ştie doar el, şi se ascunde, sau pune un pumn în gură celor care mai ştiu, să vadă că atunci când ar fi timpul Luminii dispar pumnii puşi în gură şi Lumina le arată celorlalţi că el spatele, până mai ieri, l-a întors Luminii şi că a stat mereu cu spatele la Lumină?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Se vrea mersul spre Lumină... Dar nu se vrea mersul prin Lumină. Şi n-are cum să se ajungăacolo dacă se orbecăie în minciună şi cârdăşii...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Ceea ce va fi, trece prin ceea ce este acum...</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-81832862110758528892012-05-12T19:32:00.003+03:002022-09-24T23:36:59.097+03:00Calea redevenirii<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi5x1XRKlRXaQ6832zY6ewIRvbd_FhOhJ3KIY57W_KtdDREW-403AkLyPalM9255hXfljTScfEYGH4Lar60yuEzMVBG4u9IjcqQ_Y7qrnce2jVryBVbAmm9ZxB0Xxwd1K-YzbNj8JzhJFk/s400/12.05.17-Calea+redevenirii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi5x1XRKlRXaQ6832zY6ewIRvbd_FhOhJ3KIY57W_KtdDREW-403AkLyPalM9255hXfljTScfEYGH4Lar60yuEzMVBG4u9IjcqQ_Y7qrnce2jVryBVbAmm9ZxB0Xxwd1K-YzbNj8JzhJFk/s200/12.05.17-Calea+redevenirii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Numele celor mai importante virtuţi pe care le deţine doar acela care, fiind cu adevărat Om, îşi pune întrebări dacă nu cumva nu este îndeajuns, sunt pe buzele tuturor celor ce nu le au. Unii vorbesc despre ele, alţii fac referire la ele, însă curajul de a le manifesta le cam lipseşte. S-au dedat prea mult oamenii la curajul de a nu avea curaj şi le este teamă de adevărul de a avea curaj. Şi s-a mai învăţat să se ştie lăudat şi apreciat, minţindu-se că el este cu adevărat ceea ce gândeşte că este, uitând să se întrebe dacă este ceea ce ar trebui să fie, dincolo de vorbe şi cuvinte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">E lumea în schimbare şi schimbarea include pe toţi. În afara schimbării nimeni nu rămâne, cu excepţia celor ce pleacă, ruşinaţi că nu au făcut mai mult decât au făcut şi a celor care pleacă înciudaţi pe faptul că schimbarea a venit împotriva a ceea ce-şi doreau ei. În lumea aceasta se vede clar că mulţi pleacă singuri...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">E lumea întoarsă cu josul în sus şi se întreabă de ce nu poate să vadă, în nici o dimineaţă primele raze ale soarelui decât după ce soarele deja priveşte în ochi izvoarele. Şi tot caută explicaţii pe care şi le-ar vrea ca fiindu-i de căpătâi...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cu teama de a şti adevărul, cineva emite o idee, iar alţii, asemenea lui, se grăbesc să o împrăştie, alăturând eticheta senzaţional. Şi începe propăvăduirea ei, fără a se aduce argumentele ce, spun ei, sunt greoaie şi pe neînţelesul oamenilor fără cunoştinţe speciale. Când tot înţelesul ideii lor se clatină, încep să emită o mie şi una de idei care să o apere pe prima. Şi-şi consumă timpul pentru a le găsi pe acestea.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Alţii, care văd că lumea s-a întors aşa cum s-a întors, văd şi cum se întoarce, prin aceste idei pe care le-a îmbrăţişat, şi, cu spatele înspre răsăritul soarelui, pot să spună că în curând lumea nu o să mai vadă razele soarelui decât înainte de apus. Ei au timp să înţeleagă! Cei preocupaţi cu căutarea ideilor îi arată cu degetul, ba chiar îi blamează că nu au ce face şi stau să judece pe alţii. Le este greu să înţeleagă o banalitate: Ei n-au avut curajul de a spune adevărul şi s-au complăcut a spune o minciună. Pentru a o apăra au inventat alte o mie şi una de minciuni ca să o acopere. Ocupaţi fiind cu aceste căutări pentru a inventa, n-au putut nici măcar să vadă că ei înşişi s-au rotit cu faţa-nspre apus şi aşteaptă să treacă zi după zi, ca să poată să vadă razele soarelui. Ceilalţi, când au văzut că rosturile lumii se pervertesc, au stat împotriva mişcării lumii, care, în vălmăşeală i-a lovit, i-a îmbrîncit, i-a împins înspre mar-inile ei, dar au rămas pironiţi şi drepţi, în picioare şi au putut să vadă, zi de zi, dimineaţa cum răsare soarele şi seara cum apune. Şi, din acea poziţie nu le-a fost greu să vadă încotro va ajunge lumea să privească.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Ce este mai greu, ce este mai uşor? Ce este folositor şi ce nu este folositor omului? Curajul adevărului sau curajul minciunii? Cărămizile adevărate, care au mijlocul plin, puse într-un zid, fac zidul să reziste? Dar dacă se folosesc nişte cărămizi care au doar o coajă , restul fiind gol, fac zidul construit cu ele să reziste? Amândouă pot fi la fel de frumoase, dar când acoperişul plin de greutatea zăpezilor apasă asupra lor, care dintre ele cedează? Şi ce mai rămâne din frumuseţea celui care se prăbuşeşte? Şi cu acoperişul, pe acea parte, a zidului prăbuşit, ce se întâmplă?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Se schimbă lumea şi nu stă să întrebe pe nimeni dacă să se schimbe sau nu. Şi-a găsit schimbarea sprijin în cei care i-au împins oamenii lumii înspre margini şi nu mai vor să dea înapoi, să-i recheme între ei. De la ei, cei din marginile lumii şi-a luat schimbarea reper şi le-a dat lor puterea să stea tot drepţi până vor ajunge să stea la fel ca ei toţi cei care îşi pot aduce aminte vremea când erau, dimineaţa, cu ochii ţintiţi către zorii de zi şi se bucurau când ochii se puteau deschide spre a se scălda în albastrul cerului senin. Şi cu aceeaşi ochi a putut să vadă înaltul crestelor strălucind la amiază sau chiar fulgerele furtunilor fără să se teamă că ar putea să-i orbească.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">În această vară, plină de fierbinţeală, cei care abia aşteaptă zorii zilei ca să-şi oblonească ferestrele şi să-şi încuie cu zece lacăte uşile şi porţile, vor fi nevoiţi să iasă din scorburi ca să poată să mai guste o gură de aer, dând piept cu lumina de care, cu forţări, s-au tot ascuns. Şi-i va arde, şi-i va topi, şi vor trebui să îşi arunce toate piedicile pe care le-au pus luminii, să iasă şi ei la lumină, ori să se închidă pe mai departe şi pentru totdeauna, în nemişcare, robiţi întunericului. E vara verilor, vara în care vor reînflori florile şi în care se vor deschide toate cărţile tre-cutului. E vara în care oricine are ultima şansă a redevenirii şi revenirii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Din timpuri de demult, de dinainte de a şti omul că se poate închina şi nerodirii, îi este dat să ştie înspre unde se poate şti el, întreg, împlinit şi rodnic într-ale vieţii şi-ntr-ale minţii, când toate ce fac a-l întregi, nu se pot rândui înspre a se împotrivi una alteia. Şi va veni focul nevăzut al Cerurilor, în vara aceasta într-un fel, cândva în fel definitiv, spre a mistui absurdele feţe întoarse ale celor pe care gândul le poate întoarce. Şi va veni prin Soare, ori va veni prin Oameni, ori va veni în somnul firav al clipelor cu adieri de vânt, privind înspre fapte, înspre vorbe şi înspre gânduri. Şi cei ce bine-cuvântaţi vor fi cu întâlnirea vremelnică vor fi cei care lumii vor mai putea să dea consistenţă. Şi găsindu-şi calea, se vor deda fericirii adevărului, devenind viaţă, ca să poată să dea viaţă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Acum s-a întors vremea, pentru ca nerodirea să rămână amintire. Şi tocmai de aceea, închinătorii cu jurământ ai nerodirii, calea uşoară a crimei cu mână curată, îndeamnă spre a nu lăsa să se ardă ceea ce este de ars. Şi încep să pocnească şi să se împotrivească cele ce se ard, dar pentru cei care a început arderea, nici un ger şi nici un întuneric, nici vânt nici apă, nu mai poate să stingă focul. Lucrătorii luminii, din marginile lumii veghează! Ei sunt străjeri ai căii redevenirii, ca nimeni din cei care şi-au ales calea luminii să nu poată să fie oprit să-şi meargă drumul.</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-50538257045880230332012-05-09T23:45:00.010+03:002022-09-24T23:35:09.545+03:00Între război şi pace<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh3WPcbylRKs4WJYhphuV8WxUzaO6XklNawBxeQOgqhwVVJn-KxlEs3fe4o4EcECZPCDd4APeRqI4UgXdCrATRAhQPE7e2RbSyGzLJ9jLFVerCpgtA0LiAWB_BxkYUELqKdSR0ZUcpCJpk/s400/12.05.11-Intre+razboi+si+pace+%255B1%255D.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEh3WPcbylRKs4WJYhphuV8WxUzaO6XklNawBxeQOgqhwVVJn-KxlEs3fe4o4EcECZPCDd4APeRqI4UgXdCrATRAhQPE7e2RbSyGzLJ9jLFVerCpgtA0LiAWB_BxkYUELqKdSR0ZUcpCJpk/s200/12.05.11-Intre+razboi+si+pace+%255B1%255D.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Am iubit, iubesc şi voi iubi pacea. Dar nu mi-a fost, nu-mi este şi nu-mi va fi niciodată teamă de război. Căci pacea nu este nicicând pace când săbiile războiului se tot arată păcii spre a fi ţinută pe post de emblemă. Unei asemenea păci i se poate aduce închinare. O pace cu larmă de arme nu este decât semnul cuţitului ce se înfige pe la spate. E mai sincer războiul, căci armele sunt totdeauna la vedere. Nu îmi este prea uşor să spun că războiul îmi place, dar e drept să spun că dacă nu e pace, e de preferat războiul, amândouă având purtând semnul adevărului.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Nu, nu urăsc războiul, ci doar nu îmi place. Nu-l urăsc tocmai pentru că are acea parte a lui, cinstită, la fel de cinstită ca pacea autentică. Şi tocmai din această caracteristică netă a păcii şi a războiului, nu ştiu, n-am putut niciodată să cred în ceea ce poate fi între ele.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Ce există între <i>Da</i> şi <i>Nu</i>? <i>Poate</i>, ar spune cineva, dar prin ce este definit acest poate? Prin oscilaţia care duce la <i>Da</i> sau la <i>Nu</i> când nimeni nu se aşteaptă? Ce este sigur? Ce este cert?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Ce există între <i>Adevăr</i> şi <i>Minciună</i>? Vor spune unii că poate exista un adevăr spus pe jumătate, că poate fi o mică minciună, sau poate diplomaţia ori lăsatul loc de bună ziua, dar prin ce sunt toate astea diferite de minciună? Ce este sigur? Ce este cert?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi tot aşa multe sunt cele care se pot pune alături de întrebările de siguranţă şi certitudine. <i>Jos</i> sau <i>Sus</i>, la <i>Înainte</i> sau <i>Înapoi</i>, <i>Totul</i> sau <i>Nimic</i>, şi aproape tot ceea ce înseamnă viaţa sub toate asprectele ei. Căci toate aceste există şi de definesc aşa cum este <i>Viaţa</i> sau <i>Moartea</i>.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Între <i>Viaţă</i> şi <i>Moarte</i> nu încape nici o altă stare în care să se poată identifica menirea omului. Şi tocmai de aceea nu-mi place războiul, pentru că faţă de pace, lasă în urma lui victime. Oricum ar fi, Pacea lasă drum deschis vieţilor, Războiul trimite, pe mai mulţi sau mai puţini, în afara vieţii, în Moarte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Legile lumii sunt pervertite într-un consens al oamenilor ce au vrut să-şi ascundă propriile neputinţe, propriile slăbiciuni, propriile fapte rele. Cei care stau pe gânduri şi încearcă să găsească o soluţie pe care vor să pună însemnul certitudinii dar nici ei nu cred în însemnul ce-l pun, sunt cei care se cred cei mai buni oameni. Dar ei sunt cei care pot face rău mai multor oameni doar din ideea că fac bine unui om. E sensul lumii, materialist, pe care-l dau toţi cei care uită că locul în care nu doar pentru o viaţă, au o casă, se află în Ceruri.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">E marele neînţeles al omului lumii de astăzi, e marea dilemă şi paradigma omului materialismului, care încearcă să o facă să aibă un înţeles unic şi clar, încercare ce ea însăşi este opozantă trăirilor care acum îl îmbată, este căutare a certitudinilor într-o lume a trăirilor incerte. Căutarea ar fi mai uşoară, ar lua mai repede sfârşit de s-ar lăsa omul de năravurile ce i s-au arătat ca modele de cei ce s-au îndepărtat de cele primordiale, cei ce s-au depărtat de cei ce cu toţii şi fiecare în parte sunt: parte a întregului dominat de certitudine. Acolo, sus, totul e întreg şi acolo sus, nu materialul corp este cel ce dă esenţă ci doar ceea ce unii au uitat că au: <i>suflet</i>.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">E luptă mare, e luptă veche, între orizonturi pentru această bogăţie pe care oamenii o lasă undeva în urmă, mânaţi şi mânuiţi de ceea ce ei au numit, cu mare pompă, liber arbitru. Şi au deschis singuri poarta spre întuneric şi fac mare caz de acest drept, chiar împotriva Celui ce le-a lăsat calea de a alege, în speranţa că se vor arăta puternici în a nu se lăsa tentaţi de ideile ce sunt tocmai împotrivă-le. E luptă mare şi aici pe Pă-mânt, între cei care fură suflete şi cei care aduc ceea ce s-a furat, înapoi. Cei ce fură sunt aceia care tot arată oamenilor că trebuie să ţipe după trupul lor ce trebuie să aibă liber arbitru, deşi, de fapt, le-au luat orice drept de a alege. Şi-i pun pe oameni să lupte împotriva celorlalţi. Ei sunt prea laşi să iasă în faţă, ei sunt prizonierii propriei existenţe, fără să le pese dacă cei care sunt puţi să se războiască au sau vor avea parte de viaţă. Îndoctrinaţi cu lupta pentru propria viaţă, ei luptă pentru a-i apăra viaţa celorlalţi, uitând că prin viaţa ce o au trebuie să lupte pentru ceea ce sunt ei, veşnic.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dar mai sunt şi ceilalţi care, pentru un singur suflet fac totul, îşi pun chiar viaţa în joc. Ei luptă pentru toţi, pentru oricine, nu le este indiferentă suferinţa pământeană, dar mai presus de toate este nu efemeritatea ci veşnicia. De moarte nu stau să se teamă, căci de pieri-vor ei, cei salvaţi, vor fi cei care, când ei se vor urca la Ceruri, vor face ca lupta să se continue la fel şi chiar mai dură. Toate drepturile le are omul dacă ceea ce face, face în deplină libertate. Şi nu e greu să se vadă lupta pe viaţă şi pe moarte pentru un singur ţel, mare: Adevărul. Căci omul poate fi şi este om doar dacă este cu adevărat Om, aşa cum a fost lăsat să fie: Om!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Primii sunt cei care văd totul împotrivă-le şi propăvăduiesc îndepărtarea de cei pe care ei îi simt prea aproape de a-i da în vileag. Ceilalţi nu văd pe nimeni împotrivă-le şi totdeauna nu se tem să se apropie şi de acei care propăvăduiesc alungarea lor. Primii se ascund, ceilalţi niciodată nu se feresc de a fi ştiuţi. Primii vorbesc depre viaţă dar preferă trăirea în spatele unei existenţe moarte, ceilalţi vorbesc şi despre moarte, dar trăiesc, clipă de clipă, viaţa. Primii ţin totul sub control, pentru că vor să ştie totul, ceilalţi ştiu totul dar n-au niciodată de gând să controleze ceva. Primii ţin omul în posesie, ceilalţi vor lângă ei oameni liberi. Căci cei care se lasă posedaţi sunt slabi iar cei care pot fi liberi sunt totdeauna puternici. Şi orice om poate fi puternic dacă este eliberat şi apoi îşi ţine pentru el libertatea, dacă nu se vrea controlat şi pe nimeni nu îşi doreşte a avea sub control.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Am ales calea când viaţa m-a ales rămânerii aici, când m-a lăsat să văd ca să înţeleg şi să cunosc Adevărul. De atunci nu îmi mai sunt dragi multe din cele vechi. De atunci m-am desprins din lanturile fricii, uitând ce este minciuna faţă de mine însumi, şi mai apoi faţă de alţii, în oricare din formele ei. Aşa cum fusese viaţa mea până atunci, înţelesesem că o singură minciună avea nevoie de alte o mie şi una de minciuni care să o acopere pe prima, pe când pentru adevăr nu trebuia să mai stau încordat. Eram liber să gândesc spre alte orizonturi şi nu să-mi pierd timpul în a inventa alte argumente. Adevărul este el în sine şi argument.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Sunt de atunci pe metereze. Pe tot mai înalte şi tot mai apropiatele metereze, aproape de confruntarea faţă în faţă cu cei care potrivnici omului sunt. De atunci spusa mi-i spusă şi celui care îmi cere să-i fiu alături în drumul lui de câştigare alături, nu-i întorc spatele niciodată. Când lupta începe, îi sunt scut. De la prima lovitură pe care o dă cel care n-are de gând să accepte că oricine are dreptul să fie liber, lupta devine una între eu, cel ce sunt, şi el, cel care stă în umbră. Din prima sclipire de sabie văzută în umbra de la spate, nimic nu este mai important decât Adevărul. Din clipa în care, prin falsă închinare sau spusă directă, ori împotrivire înspre libertatea celui care o dată mi-a cerut să meargă alături pe calea lui de Om, nu mai este cale de întoarce. Pacea vine doar când cel care şi-a dorit libertatea este victorios. Pacea nu înseamnă însă, niciodată, renunţarea la luptă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi n-are nici un preţ prin care să se întâmple altceva, căci ceea ce reprezintă finalul luptei, salvarea sufletelor, este imposibil de pus în valori. Preţul luptei, ce-l poate plăti cel ce se pune a recupera unul sau mai multe suflete, poate fi chiar viaţa sa. Dar este prea puţin pe cât câştigă lumea şi Cerurile. El moare, dar tot nu poate fi atras între cei care sunt împotriva lumii. El moare, dar va reveni. Spiritul luptei lui rămâne în cei salvaţi. Orice rău trebuie oprit, cu orice preţ! Preţul de pe Pământ este doar unul material. Valoarea lui este valoarea cenuşii sau a pământului în care se preface trupul.</span></div>
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiAIv7lIVO9Ec-TzSScOi7qTAWeyXN9jZQ10lbPW1JphC0Ck7tQq0PlKBRYOJmrmhtCQqpQs7xd73mdwREFF4ypUKnEQY-DAoarahSOghfww5Nz7ng0Qe_MGtgpMnmt_J2oJoCEj9QiiTs/s400/12.05.12-Intre+razboi+si+pace+%255B2%255D.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiAIv7lIVO9Ec-TzSScOi7qTAWeyXN9jZQ10lbPW1JphC0Ck7tQq0PlKBRYOJmrmhtCQqpQs7xd73mdwREFF4ypUKnEQY-DAoarahSOghfww5Nz7ng0Qe_MGtgpMnmt_J2oJoCEj9QiiTs/s200/12.05.12-Intre+razboi+si+pace+%255B2%255D.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">E luptă grea, e luptă crâncenă. E luptă chiar şi cu cel care se vrea liber, căci prins fiind în mrejele vechi, uită sau e făcut să uite, neagă sau e făcut să nege, ceea ce a cerut. Şi se porneşte a fi chiar împotriva celui care rămâne să lupte pentru el. Şi-n-cearcă să ucidă voinţa cu vorbe sau chiar cu fapte. Este cel mai greu atunci, pentru că atunci se face judecată după legea oamenilor care pun înaintea cuvântului dat şi a faptei promise credinţa, spusa lor credinţă, de multe ori pervertită, a iubirii înţelese după cum este vrută a fi înţeleasă şi nu după cum este dată dintotdeauna pe totdeauna.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De s-ar întâmpla viaţa altundeva, altfel decât pe Pământ, să se arate, s-ar putea, ce poate să fie drumul pe care e dus omul dacă se opreşte şi dă crezare celor ce-l îndeamnă sau îl duc înspre împotrivire. E uşor de văzut ceea ce lor le place să spună, ţinând cont de vorbele deşănţate aruncate de unii care s-au dorit a se arăta mari cunoscători ai tainelor, că ţine de ceea ce tu le-ai face să le fie viaţa şi drumul, lor sau celor care sunt, împreună cu ei, purtaţi spre niciunde. Ei, însă, prin asta, fără să vrea, îşi recunosc ceea ce de fapt trăiesc şi ceea ce de fapt sunt: purtătorii unei lese.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Însă aici, acum, timp, nicicum nu este pentru a se arăta aşa ceva. Doar hotărârea începutului rămâne. Căci un <i>Da</i>, spus la început, este plin de toată esenţa legământului, a jurământului, a cuvântului dat, a promisiunii ce n-are alt sens decât de a fi onorată. Cuvântul, cu întâietatea-i dată de începuturi şi de tot ceea ce a urmat, este faptă ce trebuie să existe faptic, înainte de a se ajunge ca singur să ajungă faptă. Un gând are în forma lui efect, ceea ce se spune are un efect cu mult mai mare. Fapta îşi are efectul ei, rapid, vorba îi urmează şi apoi e gândul. Dar nimic nu se pierde, totul se conservă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi asta e o lege ce nu are schimbare. Căci cel care ar fugi de spusa prin care se dă sens viitorului, se va minţi doar căci de tot ceea ce a spus scăpare nu are. Ar fi ca şi cum s-ar pune între <i>Da</i> şi <i>Nu</i>, între viaţă şi moarte, pentru că ar vrea să omoare fapta fără să poată să omoare ceea ce nu mai poate nimeni omorî. E o lege ce n-a fost de nimeni schimbată, de nimeni nu se vrea schimbată şi nimeni nu o va schimba, acolo unde lumina face ca totul să se vadă, să se înţeleagă şi să fie existenţă universală. Doar prin ungherele întunericului există dorinţa de a nu-şi şti omul viaţa trăită în demnitatea propriei dorinţe, de a-l întări în convingerea că este drept, cu alţii şi cu el însuşi, şi fără momotivsă şi-o schimbe. Doar de acolo se dă încredere omului de a minţi, de a se minţi, de a batjocori, de a călca în picioare, de a se mânia, de a da unui adevăr putere mai mare decât altui adevăr, de parcă adevărul ar fi asemenea minciunii, mai mare sau mai mică. Şi tot de acolo se spune omului să mintă, să se ascundă, să dea propria vinovăţie pe alţii, să uite că singur a fost găsitorul vinovatului.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Nici un luptător nu părăseşte câmpul de luptă în mijlocul luptei, aşa cum nu-şi părăseşte pe cel ce-l are ca aliat, indiferent că este mai slab sau mai puternic, indiferent că e pe punctul de a câştiga sau de a pierde. Un luptător adevărat merge împreună cu celălalt până la capăt, spre victorie sau spre moarte. Şi chiar dacă celălalt cade în luptă, ori este luat prizonier cu totul, tot până la capăt merge. Prin victorie îl poate elibera din lanţuri ori mai bine moare împreună cu el. E legea luptelor aici şi acolo, căci aici este precum acolo. Şi e lege a onoarei ce doar aici, pe Pământ, a fost adusă de unii pe palierul vinovăţiei. Acolo, totul e ca întotdeauna, acolo nu există schimbare, pentru că acolo totul e aşa cum trebuie să fie. Aici s-au grăbit oamenii să facă legile prin care să fugă de orice. Dar oare ce s-ar întîmpla dacă o femeie, la naştere, când copilul este deja ieşit înspre în afară, s-ar hotărî să nu mai nască?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">E luptă crâncenă, e luptă grea, e luptă care nu se poate opri. Şi nici nu se poate nimeni opri ştiind mai mult decât se ştie, tocmai ceea ce s-ar dori, de păpuşarii din umbră să nu se ştie? Cine să se oprească ştiind că intrând în lupta pentru salvarea unui suflet salvează de fapt destine şi suflete a mult mai mulţi, unii dintre ei neştiind de unde li se trag unele sau altele? Cum să poată cineva să stea cu mâinile în sân văzând râsul hâd al păpuşarilor la simţirea sau ştirea suferinţelor celor pe care i-a prins în plasa ticluită cu grijă şi întinsă de alţii, de chiar cei care îi apără şi îi consideră ocrotitori?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Mi-s legile sfinte şi nu am cum să mă dau înapoi. Şi ştiu că nu se vrea să mă dau înapoi. Acolo, în nici un caz, aici chiar dacă se spune altceva în faţă, chiar dacă pumnii lovesc pieptul lăsat totdeauna fără apărare, chiar dacă orice rău mi s-ar vrea să se facă. Şi pentru toate adevărurile care trebuie să fie ştiute, cu tot ceea ce ar urma în urma a ceea ce s-ar şti, doar până la capăt trebuie să merg. Şi preţul este doar unul, nu are nici o semnificaţie materală. Preţul adevărat este doar unul: <i>Jos gheara de pe ei</i>!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">E prea mic, prea neînsemnat, tot ceea ce ar vrea să se considere mai de preţ decât preţul adevărat. Şi tocmai pentru asta nu pot sta şi aştepta să se tot întâmple altele şi altele. Aşteptarea este în zadar. Trecerea timpului nu face nici să se găsească soluţii de compromis, nici să se facă mai mic războiul ori lupta. Poate doar nişte alte adevăruri care să facă şi mai dur finalul. Şi mai totdeauna prefer să propun pacea, dar o pace adevărată, o pace care să facă să se schimbe totul fără victime. Nu îmi doresc să se vadă diferenţa dintre pace şi război: pacea n-are nici o victimă, războiul are destule victime. Pacea spre care tot timpul năzuiesc aduce împliniri chiar tuturor, până şi aceluia care stă în umbră şi mânuieşte sforile, căci s-ar putea măcar în al doisprezecelea ceas să îşi lase îndeletnicirile, şi salvează toate sufletele. Calea războiului, deşi nu-mi este dragă, n-are cum să aducă împliniri, războiul nu lasă decât o cale a distrugerii, dar importante sunt sufletele salvate. Calea păcii îl salvează şi pe acel care a ridicat primul sabia, calea răzbiului îl lasă în mlaştina întunericului.</span></div>
<br />
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiutOI4EUOuOIPZ0Am6KyGBrNdW3jv85mjoFx9L5TzS8HwT83KZkeiu8fTF8XyED3oQD-tOwRn-vFoOejlNCXd-A5kxYeu2oo6jzZz0vhFFvdo0_jEx_j3b6zGP2IT5F9Bhuifm13L1mvg/s400/12.05.13-Intre+razboi+si+pace+%255B3%255D.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiutOI4EUOuOIPZ0Am6KyGBrNdW3jv85mjoFx9L5TzS8HwT83KZkeiu8fTF8XyED3oQD-tOwRn-vFoOejlNCXd-A5kxYeu2oo6jzZz0vhFFvdo0_jEx_j3b6zGP2IT5F9Bhuifm13L1mvg/s200/12.05.13-Intre+razboi+si+pace+%255B3%255D.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Între război şi pace nu mai există nimic. Şi toate sunt urmare a ceea ce nu s-a vrut să se înţeleagă, ceea ce mileniile prin care generaţii de oameni au tot învăţat câte ceva, au lăsat să se ştie acum: Urciorul nu merge de multe ori la apă. Oricâtă ar fi grija ce i se poartă, vine vremea când se va sparge. Atunci când nimeni nu se aşteaptă, cineva, venit de pe undeva ce se zicea că-i nicăieri, vine şi îl atinge...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Asta-i şi vremea de acum. Vremea când toate adevărurile trebuie să fie aduse la lumină. Să se verse urciorul şi să se vadă că apa nu e apă ci e otrava care pe multi i-a adus în pragul desfiinţării şi al robiei înspre cele netrebuincioase. Sau că unora le-a furat timpul de existenţă şi firească împlinire a destinului şi a menirii. Ori, pentru alţii prag de moarte le-a pus în cale şi în apropierea pragului sunt. E vremea căci multe din aceste pot să nu mai fie ceea ce vrutus-a fapt de nemaiîntors. Eu sunt cel chemat din lumile mele cele ce nu mai aveau vorbe ci doar cuvintele şi cuvintele au fost cele ce s-au alăturat să spună adevărurile.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Din adevărurile primelor vorbe s-au început pornirile ce aveau forma cea mai umană cu putinţă, forma care putea să dea sens pornirilor, cea care să lase pentru toţi formele firescului. Forma de coincidenţă prin care pe Pământ sunt date să fie ascunse cele care sunt necesare să se întâmple. Pe Pământ doar prin oameni şi faptele lor se pot duce la înfăptuire cele ce sunt trebuitoare pentru limpeziri.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De când s-au spus vorbele dintâi s-au mai adunat şi altele. Şi s-au mai adunat şi faptele şi s-au mai adunat cele ce trebuiau ştiute. Acum locurile, pe care nicicând nu le-am călcat, sunt alei de parcuri pe care pot oricând să merg. Acum ungherele de taină îmi sunt ca şi cutele buzunarelor. Iar faptele ce au îngândurat până şi picăturile de rouă nu îmi sunt străine. Gândurile le-am auzit şi le-am spus sau le-am scris. Nu au fost doar răspunsuri de dat crezare, au fost spuse prin cunoşterea îndeaproape a celor ce făceau alte vorbe să fie rostite. Şi când simţind cuţitul tăietor de drumuri ori parâmele de legare a firescului sau a dreptului dat fiecăruia, am spus despre cele imediat următoare. Şi aidoma s-au întâmplat!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Din vorbele începutului s-a adunat toată hotărârea de a nu mai vrea trecerea timpului, de a lua tot ceea ce s-a spus ca un întreg, asemenea unui râu ce curge limpede, apoi tulburat şi apoi iarăşi limpezit. Curgerea n-a făcut să se piardă ceea ce de la început a fost apă curată, oricât de tulburată, fără voia ei şi fără motive fireşti.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Din vorbele începutului se vor face realităţi toate. Între pace şi război nu mai stă decât şansa unei alegeri. S-a ridicat sabia, dar dacă nu se vrea în teacă pusă, acel ce a ridicat-o, de ea va pieri. Alte argumente au fost, dar dacă ele nu au fost nicicum văzute ca putând fi cale a păcii, rămâne doar legea sabiei. Fiecare cu sabia lui, fiecare cu legea lui. Dar şi şarpele iese din găuri când cutremurul se arată a se apropia. Aşa că lupta se va da faţă în faţă şi nu în bârlogul, în care cel ce nu are decât curajul de a învenina, stă ascuns. Lupta din care doar o singură şansă are fiecare. Cu sabia de lumină, cel care luminii îi este lucrător, cu cea de întuneric, cel care pentru întuneric lucrează. Luminii sau întunericului, doar unul va putea supravieţui. Cel care pierde, pierdut va fi, după cum îi este legea. Iar pământeana viaţă va arăta schimbarea.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Sabia, cea de lumină, cu cuvântul va lupta aici, în pământeana realitate. Sabia de întuneric, a tăcerii îi va cere să lupte. Tăcerii şi ascunzătorii i se va cere să-şi arate virtuţile. Lumina va scoate la iveală tot adevărul , tot răul pe care Întunericul l-ar vrea ascuns precum gunoiul sub preş. Preşul este însă prea mic pentru cât gunoi ar trebui să acopere. De-ar fi măturat şi aruncat, iar locul curăţat de urme, toate tunurile războiului ar înceta să se mai audă. Nemaiauzite fiind s-ar putea problema revenirii la pace.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Iubesc, aşa cum am iubit dintotdeauna pacea. Şi de aceea, chiar şi în pragul ultimei confruntări, mai strig însă, cât pot de tare, că ar fi timpul de a se înţelege că încă mai există o cale. O cale care să pună apoi, încet şi cu mare grijă, toate cele ce au fost mutate strâmb, la locul lor. Să se întâmple ceea ce s-a spus când mi s-a spus întâia oară despre cele ce i-ar fi fost şi îi este de trebuinţă celui ce şi-a dorit să fie ceea ce trebuia să fie. Şi să fie la fel şi altora, şi celor ce sunt şi celor ce abia sunt şi celor ce vor fi. Strig în gura mare şi voi striga până când se poate ajunge să sară cercurile ce ţin în strânsoare pulberea ce dacă se aprinde nu se mai poate decât să ardă fără cruţare totul. Şi strig şi încă tot strig. Cei care ştiu ce poate urma, au înţeles că vor fi atâtea de nemaiîntors încât s-au cutremurat. Nici unul dintre ei, chiar şi cei care au trecut prin asemenea bătălii, de fiecare parte ar fi acum, nu-şi pot dori asta.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Eu, realul, sunt tot la fel ca cel care e în luptă. Una cu el sunt, căci prin mine s-a făcut chemarea, nu doar o dată, căci spre mine s-au îndreptat vorbele şi faptele. Căci eu, realul sunt cel care s-a adus aproape în real de întunericul îngheţului. Şi eu, realul, am fost cel care a trebuit să treacă prin toate, mai bune, mai rele, ca să se ajungă la momentul în care ceea ce sunt nu se poate împotrivi celui ce sunt. Şi prin mine va lucra cuvântul cel nestăvilit şi cel care nu va putea să-l oprească nimeni a-l spune. Prin mine va ajunge acolo unde trebuie să ajungă şi când trebuie să ajungă. Prin mine va fi scris sau vorbit. Doar prin mine, aici va fi cel care va da lupta. Şi tocmai prin mine, cel care a învăţat să nu aibă teamă de moarte, fiindcă moartea nu ar face decât să se întâmple altele şi altele, mai grele decât propria-mi moarte. Dar, oricum ar fi, eu realul, nu-mi pot trăda sufletul şi nu pot trăda spiritul, cel care ştia de la începuturi ce va avea de făcut. El ştia şi ştie de ce a trebuit să ajungă în lupta vieţii. El ştia şi ştie ce poate urma, dacă va fi pace sau dacă va fi război. Eu nu voi fi învingătorul, ci El. Dar voi fi pieritorul dacă el va pierde.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">A început ziua alegerii, ziua în care se vor putea dărâma redutele războiului şi înainte de căderea serii să se pecetluiască pentru totdeauna pacea sau tunurile vor da semnalul de luptă, care va face ca înainte de miezul nopţii să înceapă lupta cea mare, lupta care va spulbera totul, cea care nu va lăsa cale de întoarcere. Între <i>Adevăr</i> şi <i>Minciună</i>, între <i>Viaţă</i> şi <i>Moarte</i>, între <i>Înălţare</i> şi <i>Decădere</i>, între <i>Da</i> şi <i>Nu</i>, între <i>Linişte</i> şi <i>Nelinişte</i>, între <i>Acum</i> şi <i>Niciodată</i>, între <i>Respect</i> şi <i>Dispreţ</i>, între <i>Om</i> şi <i>Neom</i>, între <i>Bine</i> şi <i>Rău</i>, între <i>Ceea ce este Sus</i> şi <i>Cea ce este Jos</i>.</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-54174743927718476712012-05-08T08:27:00.003+03:002022-09-24T23:34:15.668+03:00La tine-n palme<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgw8RWFS5fWlYT1AXVMf9o2JvoMGZ1hnfKkPPSruYiQx3PyZ5OO1mttA37bGMfn4mTIcIYUMzU9UDepaudBu7JziMvGmE1cxHJGboKowwO1mIwXaig9Szz-759N750z_PVZhsbADlT4h5Y/s400/12.05.09-La+tine-n+palme.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgw8RWFS5fWlYT1AXVMf9o2JvoMGZ1hnfKkPPSruYiQx3PyZ5OO1mttA37bGMfn4mTIcIYUMzU9UDepaudBu7JziMvGmE1cxHJGboKowwO1mIwXaig9Szz-759N750z_PVZhsbADlT4h5Y/s200/12.05.09-La+tine-n+palme.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De s-ar putea să fie neschimbarea pe care unii o doresc, timpul s-ar întoarce. Doar asta ar fi calea ce poate să existe, ca totul să rămână aşa cum a fost. Legile firii însă face ca acum totul să meargă înspre acel inflexibil moment din care nu se mai poate să moară prezentul şi nici să fie nenăscut viitorul. Cum orice, oricine există din momentul în care naşterea a devenit o realitate, viitorul există pentru că el s-a născut prin cuvinte alăturate simţirilor şi a devenit drum şi destin. Să nu fie se poate doar dacă este omorât. Cui i-ar place să se ştie ucigaş?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">M-ai chemat din viitor, ştiindu-te că-ţi cauţi drum spre viitor. Şi-am venit aşa cum trebuia să vin pentru a da înţeles prezentului din care pleci, pas cu pas, trasă înspre înapoi de ultime zvâcniri al unor alte înţelesuri şi ale vremurilor în care ceasurile nu arătau decât o trecere spre acea clipă a chemării şi regăsirii pe totdeauna.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">În palme ţi-am citit urmele trecutului, în tine am văzut prezentul şi în palme ţi-ai aşezat viitorul pe care l-am conturat cu toate amănuntele ce de vor face faptă ce nu se aseamănă nici unei alte fapte, pentru nici unul dintre noi, pentru nici unul de lângă noi. Ţi l-ai pus în palme şi i-ai dat lumină, căldură şi din sufletul tu suflet şi din pezenţa mea puterea de a fi fără tăgadă exact aşa cum ţi l-ai dorit, aşa cum l-am căzut, de prima dată şi de atâtea ori, amândoi. Şi acum trăieşte, crescând şi rupând tipare şi bariere.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Când simte că înţelesurile îi sunt reformulate în structura sa existenţială, nu-şi poate gândi sinuciderea, ştiindu-se dorit şi aşteptat. Şi, în forme sau fapte, îşi arată puterea de a dărâma cu totul trecutul spre a nu-l mai umbri, spre a nu lăsa capul tău plecat şi nici paşii tăi înmprmântaţi în mlaştinile celor care mlăştinirea ţi-au lăsat-o ca moştenire. Loveşte fără milă în mărginirile ce vor să ţi se pună, în piedicile ce-şi înoadă firele în jurul picioarelor ce merg îndurerate de strânsoare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Să moară prin mine ar putea, de-ar fi poruncă să moară, dată de acolo de unde a venit. Căci nimic nu se duce până la cap de cumva chezăşia promisiunii moare, ori de cumva s-ar putea întoarece înspre trecutul din care nimic nu se mai poate să trăiască pentru că trecutul este tot ceea ce deja a murit. În drumul ce a plecat din prezentul ce l-am trăit clipei de regăsire, l-am chezăşuit cu însăşi existenţa mea şi, l-am încredinţat cu toată voinţa şi legea simplului tot căci n-are cum să mai fie nimic. Şi-l porţi în palme pentru a-l duce acolo unde se poate transforma în trecut, atunci când i-am timpul trecutului, şi pecetea am pus-o cu puterea a două existenţe, a noastră a amândurora.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Oricine-ar vrea, orice s-ar vrea, totul va fi aşa cum este scris în ceea ce îşi duce existenţa la tine-n palme. Sunt, toate, semnul de neschimbat al rânduielii care îţi dă dreptul de a face totul mai devreme cu o clipă, pentru ca tot ce este prin jur să treacă din vieţuire în fiinţare, din adormire în trezire, din umbră în lumină. Toate au doar sensul şi direcţia dat de privirile palmelor tale, care cuprind tot cerul. În ele stă puterea de a exista a celor ce ţi-au pândit faptele de cândva şi au slobozit câinii de pază din întunecimi pe urma ta. Din palmele tale va pleca lumina care-i va face să vadă şi să se bucure de a-şi schimba menirea de potrivnici la comandă în liberi căutărori ai propriilor meniri. Din palmele tale va pleca puterea tăierii şabloanelor celor ce-şi cresc acum corolarul viitorului lor ce nu-şi doreşte repetarea moştenirilor care li s-au dat ca povară. E totul la tine, la tine-n palme.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De pumnii ţi-i strângi, faci doar ca faptele să purceadă a se întâmpla potrivnic, spre a-ţi da semnul că strânsoarea nu-i decât o aşteptare zadarnică şi o durere dată de toate aceste fapte şi urmări. De-ţi laşi palmele crestate, nu se va mai întâmpla decât amânarea împlinirii în prezentul actual, laolaltă cu risipirea cuibului celor care stau ciorcine în cuib, celor ce frică le este de zbor, căci nimeni nu i-a învăţat să zboare, şi nimeni nu se mai cade să îi înveţe. Spre viitor se ajunge după cum tu îţi alegi: deodată sau pas cu pas. Nicicând, nicicum înapoi. Tot timpul tot înspre acolo.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">La tine-n palme e totul. Drumul se ştie, mă vezi de unde vin. Tot dinspre acolo de unde am venit când m-ai chemat, tot de acolo de unde am venit căutându-te spre a te chema spre împlinirea-ţi dorită dintotdeauna, văzută de mai toţi totdeauna. Din palmele tale pleacă şi zborul celor ce nu au putut să privească liberi înspre tine, de frica orbirii neputinţei lor. Doar prin tine mai pot păşi. Le poţi dărui acum, chiar acum, paşii mersului aşa cum le mai poţi lăsa zbaterea ca esenţă zămislitoare a neadevărului în care privesc spre lume, spre alţii, sau spre ei însăşi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Eu n-am căi. Eu am legea pe care nu o poate nimeni schimba: <i>Da sau Nu</i>, <i>Totul sau Nimic</i>! Eu pot doar exista în drum spre viitor sau doar muri spre a se opri totul. Am alături doar privirea înainte, acolo unde sunt adunate toate, unde sunt la un loc Adevărul şi Împlinirea, definitoriile lui Tot. Pentru a nu fi, eu nu trebuie să fiu. Cine mă va face să nu fiu?</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-25247473050359020862012-05-05T02:44:00.003+03:002022-09-24T23:29:00.909+03:00Lumii noi, noi, veniţii<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEicW5qUXJTblNdsnai7KY-9O7jidh51avCLo8TDdI9SM_uKBpZNBL3LyuHjTRj9bsbD6Del565k9h1sZ764g2oKfCTYDXGGdQN9ZNoKUqYF64ZUaBZkG3pwo_TrMuVtluuVkNE5ObViHQQ/s400/12.05.06-Lumii+noi%252C+noi+venitii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEicW5qUXJTblNdsnai7KY-9O7jidh51avCLo8TDdI9SM_uKBpZNBL3LyuHjTRj9bsbD6Del565k9h1sZ764g2oKfCTYDXGGdQN9ZNoKUqYF64ZUaBZkG3pwo_TrMuVtluuVkNE5ObViHQQ/s200/12.05.06-Lumii+noi%252C+noi+venitii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De ce mă mai întrebi, şi mă tot întrebi, de unde vin? Ştii foarte bine, chiar şi fără să îţi mai răspund eu. Tu mă cunoşti de-atunci de când priveam fiecare dintre noi încotro vom merge. Mi-am ales eu să plec înaintea ta, doar pentru că aveau nevoie de mine, doar pentru că patimile celui ce era aşteptat erau foarte mari. N-am avut timp nici să-ţi spun încotro merg şi când ne vom mai vedea, dar întrebarea ta am auzit-o. Ardea prea tare focul, trebuia să nu-l las să ardă şi să se ascundă în adânc. Ştii şi că limbile lui au vrut să mă prindă şi pe mine, cum şi pe tine să te prindă au vrut. Nu m-au ars, dar m-au atins, semnul lor îl port pe mine.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De ce mă mai întrebi de unde vin? Ştii bine că ne-am întâlnit când veneam din lumea nouă şi că tot acolo mă voi întoarce, cu tine împreună, ca şi atunci când lumea aceasta era nouă. Dacă nu ţi-am răspuns la întrebare crezi că acum când m-am trezit am uitat ceea ce ţi-am promis? Crezi că am uitat că priveam amândoi acelaşi orizont în care se vedeau umbre noi şi tu, văzându-le mi-ai spus că acolo vei veni ca să topeşti gheaţa ce vedeam cum este adunată sub pragul casei celei noi ca să stea totul în nemişcare?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De ce nu-ţi vine să crezi că, atunci, când tu deja ştiai ce vei face, eu te ascultam şi acum ştiu tot ceea ce mi-ai spus? Ştii că vorbisem să vin în urma ta, acolo unde găsisei tu locul, şi să fim amândoi topitori de gheţuri, dar ştiind şi tu că eu pot fi chemat, dacă e nevoie, altundeva, nu mi-ai cerut să-ţi promit decât că voi veni să rămân lângă tine dacă vor încerca să îţi îngroape picioarele în gheţă. Şi acum, vezi bine, când gheaţă e împreujuru-ţi, sunt prezent.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De ce nu-ţi vine să crezi că acum, când am venit, te-ai lăsat ademenită de lucitoarea gheaţă şi nu-ţi vine să îţi iei ochii de la ea doar pentru că atunci când ai încercat să o topeşti, te-ai trezit cu mâinile murdare şi ca să te cureţi a trebuit să arzi o parte din tine şi să o laşi semn prin care umbra gheţii să te găsească? Te uită în urmă şi înspre acolu unde ai să mă vezi, tu ai să vezi şi urmele arsurilor din tine!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Acum mă vezi, mă simţi, mă ştii. Am venit fiind venit de acolo unde vom merge şi unde ştim foarte bine ce va fi. Nouă ni s-a dat să ne întoarcem în viitor din prezentul de aici. Ceea ce ne este dat acum să trăim nu este ceva ce nu ştiam. Îţi aminteşti şi tu. Se simte chiar dacă tu acum fugi de răspunsurile pe care le transformi în întrebări, chiar dacă din realităţi faci mari împotriviri.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Acum te văd, te simt, te ştiu. Eşti aici cu toate formele de trăiri pe care le-ai împrumutat copilăreşte. Eu sunt singurul care îţi văd copilăria ce acum a trecut în adolescenţă şi mergi repede spre adevăratul început al vieţii. Ceilalţi n-au cum să vadă asta, ei văd totul prin trecerea timpului şi prin faptele timpului, prin urmele ce pe tine s-au pus. Şi de aceea nu au reuşit să vadă în tine ceea ce erai ci doar ceea ce ei credeau. Din împrumutatele de la ei obiceiuri, acum, când se mişcă vremurile şi se clatină lumea vechiului, îmi spui că mă priveşti altfel, dar mă priveşti cum ştii că mă tot vei privi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Vin din lumea care va fi ca să mergem în lumea ce pentru toţi va fi. E una şi aceeaşi doar că puţini vor să ştie că şi tu şi eu, oricum ne-ar fi spusa, avem dreptate. Te-au făcut acum să taci, dar ceea ce ai spus nu poate fi şters şi neştergerea te va face să îţi aminteşti că trebuie să spui. Lumea nouă şi te tine va fi vestită. O lume în care ştiam amândoi că mulţi din cei care acum sunt prin preajmă, nu vor mai fi în preajmă. Îţi aminteşti cine nu va mai fi?</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-70120157291436298092012-04-25T16:47:00.003+03:002022-09-24T23:35:12.330+03:00Privind pe deasupra nimicniciei<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgsFnBRs87OY1t8UB60CDyy7eFwdrzAvte9JxKL8-qeTkTBfYNKvHaVYHSKm8oef0Jtw0r0TBu9L_-HKzE63Cerc9dlxYNOXIYI96Me734B5dbkyXy7IqkuYAF-dZyi4iDNblt6dS70utM/s400/12.04.16-Privind+pe+deasupra+nimicniciei.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgsFnBRs87OY1t8UB60CDyy7eFwdrzAvte9JxKL8-qeTkTBfYNKvHaVYHSKm8oef0Jtw0r0TBu9L_-HKzE63Cerc9dlxYNOXIYI96Me734B5dbkyXy7IqkuYAF-dZyi4iDNblt6dS70utM/s200/12.04.16-Privind+pe+deasupra+nimicniciei.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Mă ridic deasupra valurilor de ceaţă să privesc desupra orizontului. Îmi dau seama că ceaţa nu e totdeauna ceaţă, că e fum. Dacă e fum înseamnă că cineva a aprins un foc. Mă întrebam cine va fi aprins un foc atât de mare ca să ajungă să se vadă ca ceaţa... Încercând să nu mă sufoc mi-au venit în minte vorbe ce le-am auzit pe când oa-menii nu se arătau cu două feţe, şi ştiau că puteau să-şi spună om doar dacă faptele nu erau împotriva altuia... Dar câtă vreme a trecut de atunci...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;"><i style="color: #cc0000;">Prietenia este o egalitate armonioasă</i>... de câte mii de ani se aude asta? Dar se mai cred oamenii egali sau mau toţi acum se cred superiori? Cu ce oare se vor mândri când de aici se vor fi plecaţi?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;"><i style="color: #cc0000;">Prietenia înseamnă un suflet în doua trupuri</i>... iarăşi mii de ani... Dar oare câţi îşi mai au grijă şi de suflet şi de trup, ca să mai aibă grijă şi de prietenie?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;"><i style="color: #cc0000;">E mai ruşinos să nu ai încredere într-un prieten decât să fii înşelat de el</i>... Oare cine a rostit asta pentru prima dată? Şi oare de ce nu mă arde focul pe care simt că arde mocnit, dintr-o chinuită ruşine de a fi văzut cel care l-a aprins?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;"><i style="color: #cc0000;">Un prieten este o persoană care ştie totul despre tine şi încă te place</i>... Doamne, oare se mai întâmplă asta? Oare nu cumva când eşti unul dintre cei care nu pot să ofere, la un moment dat, nimic din ceea ce vrea celălalt, când îi este teamă că vei vrea să ceri ceva, mai stă cineva pe aproape?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;"><i style="color: #cc0000;">Drumul către casa unui prieten nu e niciodată lung</i>... Ei bine, da, am mai văzut asta. Dar atunci încă mai gândeau unii înspre oameni... Deopotrivă tot pe atunci am văzut că unii deja vorbeau pe la colţuri încercând să afle cum s-a plătit drumul.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;"><i style="color: #cc0000;">Un prieten, când e un om, întrece şi pe-un frate</i>... Am ajuns şi la o mare incertitudine: frate, om, prieten... Care mai exista acum, cu adevărat, în adevărate trăiri? Dă-ne, Doamne, puterea de a fi oameni, prieteni şi de a ne avea ca fraţii...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;"><i style="color: #cc0000;">Mă pot încrede mai mult în duşmani cinstiţi decât în prieteni falşi</i>... Atât mai simt că mi-a rămas... Şi tocmai că am găsit măcar pe cineva care poate oferi încredere, mi-am ridicat privirea şi am văzut până unde se ridică fumul... Am văzut podul peste hăul ce mi-l pregăteau. Acum pot să trec spre tărâmul în care ceaţa încearcă să ascundă orizontul. Acolo nu simt că am motive să-mi fie frică. Măcar pentru faptul că nu voi rămâne fără suflare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Prin ceaţă am să văd măcar pe cei care au aprins focul...</span></div>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-47748978707574123682012-04-22T19:31:00.013+03:002022-09-24T23:31:14.976+03:00De demult, din Ceruri<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: center; text-indent: 0pt;">
<span face=""trebuchet ms" , sans-serif" style="font-size: x-small;">-traducere adaptată-</span></div>
<br />
<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgy_uBcMbFOXBkY5EIe_Rl3OgchT8GS9UOuxRov-I9I2DCmmmlRP3UGrayofHFV6fHH86Qvu2Sp5PzRpxcvJCvplsoum0eET9Ac8qnBPHbaMKY7Qete06fneKKkcn9Yt1c9xXsxImhd5bc/s400/12.04.09-De+demult%252C+din+Ceruri+%255B1%255D.jpg" style="clear: left; display: block; float: left; padding: 1em 0px; text-align: center;"><img alt="" border="0" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgy_uBcMbFOXBkY5EIe_Rl3OgchT8GS9UOuxRov-I9I2DCmmmlRP3UGrayofHFV6fHH86Qvu2Sp5PzRpxcvJCvplsoum0eET9Ac8qnBPHbaMKY7Qete06fneKKkcn9Yt1c9xXsxImhd5bc/s200/12.04.09-De+demult%252C+din+Ceruri+%255B1%255D.jpg" width="200" /></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">În depărtarea Cerurilor, acolo unde chiar şi gândului îi este şi acum greu să ajungă, trăia singurul cioplitor de stele. I se dăruise un har ce nu avea asemănare: să cioplească orice, aşa cum nimeni nu o mai putea face. Şi avea în mâini atâta măiestrie că lui i-a cerut Dumnezeu să ciopleacă stelele ca să le poată arăta lumilor. Şi a început munca, el, de mii de ani, cioplind şi făurind stele aşa cum sufletul îi şoptea şi, aşa muncind, tot ce mâinile atingeau, era fără de seamăn. Toate stelele pe care le cioplea erau, şi ele, între ele, fără nici o asemănare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Era un cioplitor care nu cioplea în lemn ori în pietre, oricât de preţioase erau ele, de oriunde ar fi fost. El cioplea din lumină, căci aşa şimţea sufletul lui că ar vrea Dumnezeu să fie cioplite stelele. Şi stelele cioplite de el din Lumină deveneau tot mai multe, şi luminau. Cerul devenea pe zi ce trece tot mai frumos, asemenea unei grădini înflorite.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Nu i se ştia numele, nici el nu şi-l ştia, pentru că nu a mai avut cine să îi pună nume. Se trezise păşind singur şi toţi cei din jurul lui îi erau străini. Nimeni nu se obosea să îi pună un nume, nimeni, în afară de Dumnezeu, nu îl vedea pe el, doar stelele cioplite de el mai contau. Fiecare stea cioplită de el avea nu doar o lumină a ei, avea şi un sunet al ei, iar bolta cerului devenise nu doar o grădină înflorată plină de parfum, căci fiecare stea avea parfumul ei, devenise o simfonie divină.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dacă nimeni nu i-a dat un nume, Dumnezeu nu a stat pe gânduri şi i-a dat un nume. I-a dat un nume care să nu poată fi niciodată uitat: Dio.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Toţi aceia care se plimbau pe drumurile şi cărările Cerului deveneau pe nesimţite mai buni, mai iubitori şi mai drepţi, pentru că frumuseţea, creată de Dumnezeu prin Dio, care îi înconjura din toate părţile, le transforma inima.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dio fiinţa, trăia şi cioplea stelele în atelierul pe o stea care strălucea peste măsura unei nestemate şi al cărui izvor se afla în mâna Creatorului. Pentru el trecerea fiecărei zile era o bucurie, pentru că în fiecare zi mâinile lui preschimbau Lumina, dându-i forma unei stele.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dar a venit o zi în care mâinile lui nu au mai putu ciopli nimic şi Dio a simţit că îi cuprinde tristeţea şi singurătate. A simţit atunci că i-a lipsit ceva, abia acum, când îi simţea lipsa… Degeaba stelele au încercat să-l încânte. El îi privea pe toţi cu iubire, dar ochii îi erau trişti, tot mereu mai trişti, iar mâinile şi le simţea neputincioase. Zile şi nopţi la rând tristeţea îi arăta singurătatea. Până când, într-o noapte, s-a fost trezit auzind o melodie cum nu mai auzise. Şi-a dus mâna la piept, simţind o mare arsură. Şi-a dat seama că inima îi era cea care murmura o melodie ce nu o mai auzise.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">O căldură mare, nedefinită se zbătea în adâncul fiinţei sale. Nu mai putea dormi. Şi-a prins palmele căuş şi, puţin neliniştit, s-a apucat de lucru. Din curcubeul Luminii alesese Lumina cea mai miraculoasă, străvezie, şi a început să cioplească o stea. Se modela frumos în palmele lui, dar nu simţea mulţumirea. După altceva tânjea sufletul său, căci simţea că inima îl doare atât de tare. De atâta durere şi-a dus mâinile la piept, încercând să-şi găsească alinare. A simţit căuşul palmelor că i se umplu de o Lumină mai scânteietoare decât roua soarelui. Dio simţea altceva în plame, şi abia că şi-a putut da seama că ţinea în mâini o bucăţică din inima lui. Şi mâinile s-au pornit grăbit să cioplească Lumina aceea vie şi tulburătoare. Dar, ciudat, ca niciodată, nu se mai dantelau raze, formele erau rotunde! În loc să cioplească o stea, aşa cum se învăţaseră toţi că cioplea Dio, el, cu mâinile cioplise, o altfel de nestemată… din Lumină se ivise o fată! O fată cum numai dorul din inima lui putea să o vadă şi să o vrea trăitoare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dio era tulburat, ca niciodată, şi simţea ceea ce nu simţise vreodată. O privea tulburat şi ochii i se umpleau de lacrimi când a simţit că dincolo de formă avea viaţă. Era vie, făcută din sufletul lui! Şi minunea era mai mare, un cer nou îi era dat să vadă, înflorind în el când i-a auzit glasul.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- La tine aici e atât de frumos şi de bine!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Vei rămâne cu mine? Vei rămâne la mine?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Pentru totdeauna, doar sunt o parte din tine şi dorul tău şi dorinţa ta, m-a chemat! Căci dorul ce ţi-a încălzit inima ştia că am să vin, căci de tine nu m-am rupt niciodată, doar am rătăcit prin ceruri. Şi tu îmi ştii chiar şi numele, spune-mi-l!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Numele tău... Te-am cioplin din Lumină, ascultând acea sacră cântare, nu poţi avea alt nume decât Lira...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Lira! Doar Dumnezeu ar putea să pună chezăşie pentru a şti că nu te mint. Acesta-mi era numele! Şi acesta este semnul, Dio! De acum vom fi mereu împreună!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Din acea clipă, pentru Dio, viaţa a început să curgă precum un râu de munte. Zilele, oricare dintre ele, începuseră a fi un dans al zânelor. Şi nimic nu i se părea mai frumos ca glasul fetei, ca zâmbetul ei, ca mersul ei. Peste tot mergeau împreună, învăţând-o potecile Cerului, ascultând Divina sa simfonie şi mai mergeau acolo unde puteau sta de vorbă cu sufletele lor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- De ce curcubeul are atâtea culori? l-a întrebat într-o zi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Sunt doar şapte, Lira. Şi fiecare culoare e o poartă către o lume. O lume care are sensul dat de culoarea porţii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Rămăsese tăcută, adâncindu-se în privirea lui nesfârşită. De unde să ştie el că fiecare culoare a curcubeului era o altă lume, lume care era o treaptă ce ducea mai aproape de Lumina Luminilor, după care oricare suflet era însetat? De unde ştia el spusele Tatălui? De ce erau şapte, tot atâtea câte sunete erau?...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dio era fericit, iar lucrarea mâinilor sale se desăvârşea pe măsura negrăitei fericiri. Şi în mersul lor prin Ceruri i-a dus şi în Grădina Îngerilor, pe aleile ce erau pavate cu pietre preţioase, care mai de care mai sclipitoare. Toţi îngerii au venit să o vadă şi să se bucure de zâmbetul ei. Îngerul Blândeţii i-a dăruit un mugure de floare, Îngerul Frumuseţii i-a sărutat ochii spre a-i străluci mereu. Şi s-au pus toţi şi i-au ţesut o rochie din fir de stea, ce nimeni nu mai avusese vreodată. Lira a învăţat de la îngeri să împletească o coroană din flori celeste pe care i-au aşezat-o pe frunte ei. Iar ca bucuria să-i fie întreagă, îngerii au făcut două brăţări din cele mai frumoase flori: una au pus-o pe mâna ei, iar cealaltă au prins-o pe mâna cioplitorului.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Acum niciodată nu ne vom mai pierde niciodată. Acum îngerii ne-au recunoscut şi m-au arătat lumii că sunt lângă tine. Brăţările noastre surori au să ne ţină mereu împreună! a spus ea, fără să ştie dacă el o ascultă sau nu, dacă o aude sau nu, vorbind înspre un înger.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dio auzise, zâmbise şi mai târziu, când erau doar ei doi, i-a spus, îmbrăţişând-o:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">-Cum să ne putem pierde, când niciodată nu ne mai pot despărţi?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Până noaptea târziu, Lira i-a tot povestit ceea ce vorbise cu îngerii, ceea ce o învăţaseră şi ceea ce îi arătaseră.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Cât de multe ştiu îngerii... M-au învăţat să simt frumuseţea în orice lucru. M-au lăsat să urc în vârful pomului cu fructele de aur şi am putut să văd cele două poteci de taină: cea a binelui şi cea a răului. Acum ştiu să le deosebesc! Dar să nu mă laşi vreodată să mă mai pierd pe cea răului! Sţii ce mi-a spus Îngerul Nevinovăţiei?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Ce ţi-a spus, Lira?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Doar că ea nici întrebarea n-a mai auzit-o, adormise ostenită de atâtea întâmplări.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Lui Dio i-a alunecat privirea pe brăţara împletită din flori celeste. Ar putea-o pierde vreodată? O singură primejdie ar fi fost… Groapa Neagră, groapa despre care nimeni nu ştia ce se putea întâmpla dacă te înghiţea gura ei. Se ştia doar că se putea întâmpla ceva înspăimântător, căci nici unul din cei care căzuseră acolo nu se mai întorseseră.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De ceea ce se temea Dio, nu se putea să nu se întâmple. Într-una din zile, pe când hoinărea singură, căutând cu ochii vrăjiţi de norii strălucitori, Lira nu luă seama că se îndepărtase şi că era pe un drum pe care nu mersese niciodată cu Dio. Când se lăsase prinsă de îmbrăţişarea norilor a călcat chiar în vârtejul negru al Gropii, care a înghiţit-o într-o clipă. Cuprinsă de bezna ce o purta tot mai adânc, Lira a încercat să ceară ajutor, strigându-l pe Dio, însă nimeni nu o putea auzi. Şi a strigat până când şi-a pierdut conştiinţa. S-a trezit într-un loc ciudat, altfel, dar… parcă negrăit de frumos.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Lira a ajuns pe Pământ, în Ţara despre care auzise povestindu-se şi în cerurile înalte, că ar fi atât de frumoasă! Şi era frumoasă, frumuseţea ei nu putea fi cuprinsă în cuvinte. Ţara avea şi un cântec al ei, un Cântec al Slavei, pe care cel care îl auzea o dată, niciodată nu îl mai putea uita.</span></div>
<br />
<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiFP2KUFbI4zU0E2eU4TU8lYAW9emPTffl577-_L8aram5fCPZo-7f2tl_KY9zwUKceIINWWo8F5o_wPtTY1cd8K-blmgxegzzuKJ-OjdRC1mtrbr2tWbmKSu5eaDqlidirOAh7SCzKKv8/s400/12.04.10-De+demult%252C+din+Ceruri+%255B2%255D.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiFP2KUFbI4zU0E2eU4TU8lYAW9emPTffl577-_L8aram5fCPZo-7f2tl_KY9zwUKceIINWWo8F5o_wPtTY1cd8K-blmgxegzzuKJ-OjdRC1mtrbr2tWbmKSu5eaDqlidirOAh7SCzKKv8/s200/12.04.10-De+demult%252C+din+Ceruri+%255B2%255D.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Lira s-a ridicat în picioare să privească în jur, dar n-a apucat nici doi paşi să facă şi a auzit doi vulturi spunând:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Priveşte această minune ce a căzut din stele!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Iar celălat i-a zis:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">-Vino cu noi la Stânca Şoimilor, la adunarea Reginei!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi, trezindu-se singură, neştiind pe nimeni, temându-se, s-a lăsat totuşi purtată de ei acolo unde o chemaseră. Lângă stâncă se înalţa un copac măreţ, în care se aflau, aşa cum i-au spus vulturii, o mie şi una de regine. Erau mici, Lira le putea cuprin-de în palme. Aveau rochiţe foşnitoare iar pe cap coroniţe scânteind, şi fiecare purta în mână câte un sceptru de argint. În mijlocul lor stătea Marea Regină care se deosebea de celelalte doar prin sceptrul din mână ce nu era unul obişnuit, strălucitor ci el însuşi luminos, căci era din Lumină. Iar Lira, care din Lumină se coborâse, întrupată fiind din Lumină, avea putinţa să înţeleagă, ştia şi simţea că simpla întâmplare de a o fi văzut-o cei doi vulturi era semnul că poate nădăjdui înspre bine şi nu înspre rău, că se putea cândva, cumva, întoarce.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Pe Lira o priveau curioase toate, mai ales după ce ea le-a po-vestit tot ce a trăit de când Dio a remodelat-o cu căuşul palmelor sale până când a căzut în Groapa Neagră. Ele au hotărât şi Marea Regină a încuvinţat, neputând-o ajuta să se întoarcă, să rămână în Ţara negrăit de frumoasă şi să înveţe legile Pământului ca apoi să poată fi acceptată în Împărăţia Lupului Alb. Căci doar Lupul Alb putea deschide Poarta prin care Lira s-ar mai putea întoarce vreodată în lumea stelelor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Acolo, în mijlocul pădurilor nesfârşite, alături de micile zâne, Lira a învăţat despre coborârea sufletului din Ceruri, a învăţat să simtă respiraţia pietrei şi să-i preţuiască truda ei de a se creşte. Îi cel mai mult îi plăcea să asculte vorba bătrânul cel înţelept, ce o învăţa taina tămăduitoare a plantelor, focului, a cuvântului…</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Ia aminte, Lira, Pământului i s-au dat mari bogăţii şi minuni. Orice plantă de pe Pămînt a primit harul tămăduirii. Mai sunt încă oameni care le cunoasc taina şi pot face mult bine. Dar cei mai mulţi le vor uita şi bine greu va fi să le fie. Învaţă acum taina lor, căci poate vei ajunge singura care le va şti.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi-i mai spunea bătrânul:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Apele sunt preţuite pentru că oamenii se pot şi spăla în ele. Apele sunt sfinte. Dar oamenii nu preţuiesc focul decât pentru că îi încălzeşte. Îl urăsc atunci când focul arde ceea ce ei au adunat fără să accepte că el nu se aprinde întâmplător, că spiritul lui este singurul care ştie ce şi când să cureţe. El se aprinde singur acolo unde e mai multă mizerie, mizerie pe care omul nu vrea să o vadă căci tocmai el a făcut-o. Şi dacă pe oameni îi cuprinde şi îi arde, ei trebuie să ştie că focul a ales singura cale de a-i curăţi, pe ei sau neamul lor, de mizeria şi neputinţa pe care au strâns-o şi o poartă aproape de suflet.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Seara, târziu, înainte de a-l prinde somnul, bătrânul înţelept îi au spunea:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Cuvântul poate clădi lumi şi poate nărui împărăţii. El este viaţă dacă tâşneşte din inima Adevărului şi e moarte atunci când el e adus pe calea Minciunii. Tu să-l preţuieşti ca pe un dar sfânt, pentru că el susţine Viaţa şi Creaţia. De de va prinde vreodată minciuna, scutură-te de ea degrabă şi să-i cerţi pe cei care cu minciuna se vor învrednici. Şi degrabă, când Lupul Alb vei întâlni, să uiţi să te mai gândeşti însprea ea, cea înşelătoare, căci drumul tău va fi greu, prea greu. Doar cu Adevărul stând în suflet, te vei putea reîntoarece în Cerul pe care îl porţi în suflet.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Iar Lira învăţa de la bătrânul înţelept cum să păstreze cuvântul în Tăcere până se umple cu putere şi apoi să-l dea pentru a vindeca sufletul celui în suferinţă şi, vindecându-i sufletul, trupul pe dată să i se întărească. Învăţa să-l folosească şi să-l dăruiască.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Cuvintelor tale, Lira, să nu aştepţi laudă. Cei care le laudă nu caută adevărul şi nici vindecarea, ei caută alte cotloane. Dă cuvântul tău înălţător, sărmanilor, copiilor, celor nedrept puşi la zid. Ceilalţi ai grijă că sunt momelile marelui Întuneric!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Seara târziu, când se începea dansul stelelor, Lira privea nesfârşirea bolţii cereşti, tulburată de dorul de Dio, cel care pe toate le cioplise. Şi se întreba: Oare Dio o căuta? O va căuta? Atunci simţea mâna bătrânului înţelept mângâind-o, şi-l ştia că veghea neobosit asupra ei…</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">-Răbdare, Lira! Aici, pe Pământ, şi tu, ca toţi oamenii, trebu-ie, să înveţe să aştepţi. Cândva drumul tău se va împleti din nou cu drumul lui Dio. Călăuză, nu uita, îţi va fi, întotdeauna, Iubirea! Dar ia seamă... Mulţi se vor repezi să o alunge de lângă tine şi pe tine să te alunge de lângă ea!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Lira îşi mai găsise un prieten, care-i devenise de nedespărţit. Era un Miel cu Lâna de Aur. Îl întânise pe drumul către bătrânul înţelept dormind pe un colţ stâncă albă. Mielul cu Lâna de Aur vorbea cu glas omenesc şi avea un dar al său: de a putea să vadă prin oglinda viitorului. Şi chiar de prima dată, bucurându-se de întâlnirea cu ea, el i-a dat de ştire că, într-una din zilele de mâine ale timpului, într-un timp înzăpezit, acolo unde sunt trăitori Cerbii Înstelaţi, îl va găsi pe Dio.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">A venit clipa despărţirii, în noaptea sfântă, când poporul aştepta naşterea anului cel nou. Lira era însăşi frumuseţea, mai frumoasă decât toată speranţele la un loc, iar sufletul său înflorise precum o floare celestă, udată de roua fără de asemuire a învăţăturilor primite de la toţi, dar mai ales de la bătrânul înţelept.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- E noaptea magică a lumii, Lira, i-a spus Marea Regină. Nu ştiai că ai dreptul la îndeplinirea unei dorinţe? Ce dorinţă ai spune-o acum. Ţi-o ascultăm şi ţi-o vom împlini!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Aş vrea să ajung la Dio! Aş vrea să fim din nou împreună, şi să plecăm acolo unde se nasc stelele. Lăsaţi-mă, vreau să plec spre Împărăţia Lupului Alb!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Credeam că vei uita, că vei rămâne cu noi! Cu toţii te-am îndrăgit! Dar ai dreptate, Lira. Cum ar putea Iubirea să uite începutul ei?…</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Atunci s-a arătat şi bătrânul înţelept.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Vino, se auzi glasul abia murmurat al lui.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi doar ce mâna sa i-a atins umărul, şi s-au şi trezit amândoi în interiorul peşterii vii, privind într-o oglindă de cleştar.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- A sosit Timpul, Lira! Drumul spre Împărăţia Lupului Alb se află acum în faţa ta. Oglinda în care te priveşti este uşa prin care poţi intra. Este uşa pe care ştiam că vei intra în labirintul peşterii. Vei merge singură, nimeni nu te va însoţi în întunericul peşterii. Doar cuvântul. Tu să foloseşti fiecare cuvânt pe care ţi l-am spus şi, trebuie, orice ar fi, să nu te laşi cuprinsă de frică. Eşti pregătită? Dacă eşti gata intră acum în oglinda din faţa ta, găseşte Calea şi fii fericită! Totul stă în puterea, dorinţa şi credinţa ta!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Lira a tras aer în piept, adânc şi a păşit în cleştarul oglinzii, înconjurată fiind, dintr-odată de un mare întuneric. Nu găsea nimic pe care să se bazeze, nu găsea pe nimeni care să-i arate drumul… Nu putea să facă altceva decât să păşească pipăind pereţii cu mâinile. De sute de ori, ajungând în cotloane înfundate, fusese nevoită să se întoarcă. Şi de sute de ori îşi simţise picioarele alunecându-i în goluri. Avea câteodată impresia că se mişcă în cerc. Se lupta cu disperarea şi cu deznădejdea care-i îngrozea sufletul. Atunci îi răsunau cuvintele ce i le spusese bătrânul înţelept: “<i span="" style="color: blue;">Nu, nu te lăsa! Nu te lăsa pradă lor, altfel îţi vor secătui puterile. Fii mereu tu!</i>” Lira se oprea, respira adînc şi pornea mai departe.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Doamne! Cât de mare este întunericul!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">“<i style="color: blue;">Întunericul există doar ca să înţelegi cu adevărat Lumina, dar nu este o altă formă a luminii, Lira…”</i> îi spunea, din amintirile discuţiilor, vocea blândă a bătrânului înţelept.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Lacrimi fierbinţi spălau ochii Lirei.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">-Cum să transform întunericul acesta în lumină? Cum?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">“<i span="" style="color: blue;">Caută Lumina în tine, Lira, nu o căuta în afara ta! Dacă vrei cu adevărat să o vezi şi să nu o pierzi niciodată, în tine caut-o!…</i>"</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Lira s-a retras atunci în fiinţa ei, aşteptând să apară miracolul regăsirii luminii. Răbdarea îi era pusă la cea mai grea încercare. Se simţea a fi pierdută definitiv în întuneric. Se ghemuia din ce în ce mai adânc în ea, fără gânduri, ostenită.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dintr-odată, ceva tainic a început a se desface în adâncul sufletului ei, trudind să iasă afară. Era o trudă şi o zvârcolire, iar acel ceva era atât de frumos, încât pe obrajii Lirei au început să curgă lacrimi şi deodată, dintr-odată… a văzut Lumina! Aşa i-a fost dat să înţeleagă spusele bătrânului înţelept despre Lumină, şi că Lumina fusese mereu cu ea, dar ochii ei nu reuşiseră să o vadă până când a avut nevoie de ea. Între ea şi Lumină stătuse spaima, descurajarea. Abia aşa a putu să-şi dea seama că propria ei fiinţă era purtătoarea de Lumină, pentru că din această Lumină fără seamăn fusese făcută.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Lumina dinlăuntrul ei s-a revărsat în cascade vii, triumfătoare, alungând spaima şi, odată cu ea, întunericul cel mare. Ajunsese să-şi vadă Lumina zidită în propria inimă şi aşa a ajuns să ştie că nu poate fi înfrânt de nimic! Pereţii labirintului se luminau, iar calea se deschidea în faţa ei fără obstacole. Aşa a străbătut pe rând şapte săli scânteind de podoabe. Şi fiecare sală o împodobea pe Lira cu o altă nouă minune, sporindu-i şi frumuseţea şi înţelepciunea.</span></div>
<br />
<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhUl-PcjAffeyUEDV3B_L9IWMez1otoyQSB0BrTweWKPI8CpxVglWYzFbUVgLTadFEh2dQLbOBk1mid0awTWpEJDdfnuH5C_87wfTNRan5iB9JK0d-d-hL9lc98qtSsyDnLc_5c3AZE6ik/s400/12.04.11-De+demult%252C+din+Ceruri+%255B3%255D.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhUl-PcjAffeyUEDV3B_L9IWMez1otoyQSB0BrTweWKPI8CpxVglWYzFbUVgLTadFEh2dQLbOBk1mid0awTWpEJDdfnuH5C_87wfTNRan5iB9JK0d-d-hL9lc98qtSsyDnLc_5c3AZE6ik/s200/12.04.11-De+demult%252C+din+Ceruri+%255B3%255D.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">În toată această vreme Dio o căuta cu disperare pe Lira. Deznădejdea îi cuprinsese inima. Parcă nimic nu îşi mai avea rost în viaţa lui. Toată bucuria care îi umplusese, cât era ea lângă el, se stinsese, aşa cum lumina se stinge când apune soarele. Chiar şi casa devenise pustie ca un crâng fără păsări. Ceva din fiinţa lui dispăruse fără veste şi îşi simţea sufletul golit de toată puterea.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Ar putea vorbi cu Cerul! spuneau două stele, dintre ultimile ieşite din mâna lui. Numai el l-ar putea ajuta.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dio, care, la auzul vorbelor lor, simţise aprinzându-se un licăr de speranţă în inima lui, şi-a ridicat ochii spre ele. Le-a înţeles pe deplin spusele şi, fără să stea pe gânduri, a plecat spre Marele Altar al Cerurilor şi nu s-a oprit decât în faţa lui. Marele Preot l-a privit cu bunătate şi înţelegere şi i-a spus, aproape în şoaptă:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Ţi-am ieşit în întâmpinare pentru că ştiu ce vânt năpraznic te-a adus până aici la mine! Îmi pare rău, dar Lira a căzut în Groapa Neagră.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Doamne, Dumnezeule Mare! A căzut... Am pierdut-o pentru totdeauna!…</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Dio, Lira nu a murit, ci doar a ajuns pe Pământ.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Pe Pământ? Acolo unde se nasc oameni pentru ca sufletele să înveţe Legea?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Da, Dio. Groapa Neagră nu este decât o Poartă prin care trebuie să treacă aceia care vor să crească. Fiecare naştere este doar încă o treaptă pe care cel născut urcă înspre Lumină.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Şi ea, Lira, a uitat totul, asemenea tuturor muritorilor pământeni?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Nu, Dio, nu! Lira nu poate cunoaşte uitarea pe care sufletele o capătă doar în pântecele mamei pământene. Atâta doar că îi va fi foarte greu, nespus de greu să găsească drumul înapoi. S-ar putea să rătăcească mii de ani… S-ar putea ca până nu vei merge şi tu acolo să nu-şi găsească singură, fără a avea repere, drumul către aici!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Învaţă-mă cum să ajung pe Pământ! Trebuie să o găsesc pe Lira, oricare ar fi preţul! Şi am să-l plătesc, oricum ar fi să trebuiască să o fac!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Îmi ceri un lucru prea greu… Ca să poţi ajunge şi tu pe Pământ va trebui va trebui să înveţi să alegi între realităţi şi iluzii; să înveţi să te naşti şi să mori şi cum să treci printre două porţi ale naşterii şi ale morţii. De nu vei învăţa asta n-ai să ajungi niciunde, pentru că vei rămâne pe tărâmul umbrelor, asemeni multora ce s-au crezut atoateştiutori. Dar, trebuie să accepţi ceva cumplit: uitarea. Va trebui, dacă pleci de aici, să uiţi tot: să uiţi cine eşti, de unde vii, să uiţi de ce ai coborât pe Pământ. Vei uita lumea noastră, chiar şi pe Lira. Pentru că te vei naşte din dorinţă, vei uita Împărăţia Cerurilor şi va trebui să-ţi reaminteşti, singur, fără alt ajutor, că eşti parte din ea şi că aici vrei să revii. Iar lucrul acesta este cel mai greu. Eşti sigur că vrei să faci asta când vezi cât trudesc oamenii, câte vieţi îşi irosesc până reuşeşc să întrezărească scânteia aprinsă în propria lor fiinţă, unica realitate? Ai putea accepta toate acestea, Dio? Ai putea să uiţi că stelele pe care le vei privi sunt trecute prin sufletul tău şi făcute după cum el ţi-a fost îndrumat mâna?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Da, pot şi asta vreau! Fără Lira viaţa nu-şi mai are rostul. Şi pe ea am cioplit-o din Lumina sufletului meu, în ea este şi sufletul meu. Dorul meu de ceva ce doar Dumnezeu poate spune ce înseamnă, ceva mai frumos decât Frumuseţea însăşi mi-a adus-o în viaţă! Ajută-mă! Ajută-mă, născându-mă pe Pământ, să ajung la ea!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Fie, Dio! Există o cale, ti-am spus. Dar la naştere vei uita totul… Vei primi o sămânţă de trup pe care tu va trebui să o creşti după legile vieţii pământene… Va trebui să-ţi reaminteşti singur totul, chiar şi cum să respiri, cum să mergi, cum să te înalţi… Dacă te încumeţi… trebuie să plăteşti preţul…
- Preţul? Orice, cere-mi orice, sunt gata!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Dio, preţul e unul singur. Trebuie să dai înapoi Cerului harul tău de a ciopli ca nimeni altul!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Cel dintâi Dar... Darul destinului... Privirea lui Dio s-a adâncit în abis dar n-a stat pe gânduri:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Dacă acesta este preţul, mă învoiesc. Plătesc acum!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cerul a întins mâna dreaptă spre el şi o spirală argintie de lumină l-a cuprins pe Dio, rotindu-se în jurul lui, luând cu ea darul de preţ. Apoi Dio a simţit că se scufundă în bezna tuturor beznelor, după care uită totul.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: center; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">* * *</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">
Au trecut ani şi ani... Pruncul născut din propria-i dorinţă creştea. Glasul îi era mângâietor ca o rază de soare, braţele lui făceau dreptate fără să rănească, iar ochii când priveau, se transformau în două izvoare de iubire nesfîrşită. Şi a crescut şi a devenit flăcău.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Câteodată, seara târziu, flăcăul devenea tăcut ca stâncile, tăcut şi trist. Simţea un dor sfâşietor, ca o arsură, o sete de ceva care nu-l putea numi. O mare aşteptare şi o mare neîmplinire îi lăcrima ochii, dar desluşit nu putea spune ce-i lipseşte. Îşi mângâia atunci brăţara împletită din flori nemuritoare cu care se născuse. Era, aşa cum spuneau oamenii, un motiv să fie fericit... Ar fi trebuit să fie fericit, dar nu era.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Ţinutul pământean în care se născuse Dio era ţinutul în care trăiau Cerbii Înstelaţi, ţinut în care putea să vadă dansând spiriduşi şi zâne când zorii se năşteau. Se spunea că Cerbii păzeau o Împărăţie tainică în care nu putea intra oricine, căci acolo, aşa cum povesteau bătrânii, se afla Marea Poartă care ducea la Nemurire. Pe cerbi însă nu i-a văzut nimeni. Se spunea în poveşti despre timpurile de cândva, în vremuri aproape uitate, când sufletele oamenilor erau asemenea boabelor de rouă, Cerbii se arătau nemuritorilor. Cei care i-au văzut au povestit că frumuseţea lor întrecea închipuirea! Şi mai povesteau că doar o singură privire a Cerbilor îi făceau pe oameni să înţeleagă sensul vieţii, puteau opri roata Timpului şi puteau să dezvăluie taina Adevărului.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">O întâmplare ce nu-şi avea motiv, simplă dar ciudată, într-o zi l-au purtat pe băiat prin locurile pe care nu le mai călcase niciodată. Într-o noapte, pe când făcea de strajă dorului său, un urs a furat o mioară. Flăcăul s-a luat după urs şi a alergat după el până la răsăritul soarelui. Când s-a arătat soarele, ursul a lăsat mioara nevătămată, privindu-l pe băiat rugător, de parcă îi cerea ajutor. Oprindu-se faţă în faţă cu ursul, a putut să vadă că totul în jurul său era scăldat în aburi de lumină albastră, iar iarba, florile şi copacii aveau culorile ciudate, aproape fumurii. Ursul a plecat încet iar Dio l-a urmat până la o peşteră, unde, pe un pat de ierburi uscate, zăcea un bărbat cu barba căruntă, şi care gemea încetişor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Băiatul s-a aşezat în genunchi lângă patul său şi a început să-şi pună mâinile pe bătrân, asa cum învăţase de la bătrâni, pentru a alunga boala din trupul bătrînului. Tot de la bătrâni învăţase leacul ierburilor şi, din săculeţul cu ierburi de leac ce-l purta la brâu, a scos ierburi din care a făcut o fiertură aromată din care i-a dădu să bea. După ore bune în care l-a vegheat, l-a văzut pe bătrîn deschizând ochii: trecuse primejdia focului. Văzându-l, i-a spus cu glas şoptit:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Îţi mulţumesc, flăcăule! Dar de unde eşti? Te întreb pentru că aici, la mine, rar de tot urcă cineva!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Nu-s de departe. Sunt de jos, din Vale. Nici eu n-aş fi ajuns în aceste locuri, de care nu ştiam, dacă nu mă aducea ursul care a furat o mioară.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Ursul a mai furat mioare şi de la alţii. Dar puţini au alergat atâta drum după el. Pe tine însă altceva te-a mânat de la spate. Doar aşa ai ajuns să urci până la Stânca Dorului, pe care puţini au atins-o! Aici stau eu şi cioplesc. Eu sunt cioplitor de icoane.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Un cioplitor de icoane în pustietatea muntelui?!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Da, de ce te miri aşa de tare? Aici ţinutul acesta pot să văd şi îngerii şi sfinţii, aşa cum arată ei în viaţa veşnică din Ceruri. N-ai văzut niciodată cum se ciopleşte lemnul?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Nu… a răspuns Dio, dar în acelaşi timp o amintire i se zbătea în suflet, ca o părere şi îl durea că nu o poate aduce la lumină ca să o ştie pe de-a-ntregul.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Bătrînul s-a ridicat de pe pat şi a pus mâna pe o bardă mică şi curbată. Dio i-a adus un trunchi de copac pe care bătrânul, ca într-o mângâiere, l-a prins între palmele ce erau croite parcă pe forma lemnului. Apoi, mângâind cu barda lemnul, cioplindu-l uşor, cu mâinile lui ce păreau ca vrăjite, încetul cu încetul, şi-a desăvârşit lucrarea.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Vrei să faci şi tu asta? Hai, încearcă!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Nu putea să spună dacă voia sau nu voia, dar îşi simţea palmele transpirate de emoţie, într-un mod ciudat! Simtea, tot ciudat, în el, că poate şi el ciopli o icoană, avea credinţa că ceea ce va ieşi din mâna lui va fi asemenea cu cele cioplite de bătrân. Şi s-a apucat să lucreze. Dar în clipa în care a început să lucreze, i s-a părut că îşi aducea aminte… Îşi aducea aminte dar se întreba de ce nu poate da voalul la o parte, să-şi poată atinge taina ce-i plângea în suflet. Mâinile i-au luat-o înainte şi ciopleau cu mare dibăcie, cu măiestrie, de parcă, dintotdeauna, numai asta făcuseră.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cioplitorul de icoane îl privea uluit. Icoana cioplită, chipul dăltuit de băiat părea coborât din ceruri, şi era aşa de luminos, părea făcut din Lumină.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Am făcut multe icoane. Dar icoana ce a ieşti din mâinile tale întrece orice frumuseţe, toate icoanele din Palatul Cerbilor!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Palatul Cerbilor Înstelaţi? I-ai văzut pe Cerbi?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Eu le cioplesc icoanele cu care îşi împodobesc Palatul.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Deci Cerbii încă există?...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Cum să nu existe? Doar ei sunt sufletul neamului Omenesc! De vrei să-l vezi pe Marele Cerb îţi voi arăta unde obişnuieşte să vină. Când îl vei întâlni îi poţi, de vrei, dărui icoana pe care ai cioplit-o şi el îţi va îndeplini o dorinţă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">„<i span="" style="color: blue;">O să pot să vadă chiar pe Marele Cerb... Îi voi putea vorbi! Îl voi putea ruga orice!...</i>
” gândea, adâncit în dorul neştiut...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dar ce să-i ceară? Îi va fi de folos în alinarea dorului ceea ce îi poate da Marele Cerb?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">„<i span="" style="color: blue;">Cere-i Paloşul de Lumină al Străbunilor!” îşi auzi Glasul Inimii. „Paloşul Învingătorilor… Acela care îl are, nu va putea fi învins.</i>”</span></div>
<br />
<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhC8ZxempBAfaoFROmEHgGihoQWyqvFyL7pv35ZOBb1mBGr0izTXFhXn1gnl81UGRICDB8cuBL0llo6IkfxRo_tj8r2BsDDy4kC5qUpPuyJ1XN0UozzSQlAbneCi9SqzCbEqbqe-cnO2Mo/s400/12.04.12-De+demult%252C+din+Ceruri+%255B4%255D.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhC8ZxempBAfaoFROmEHgGihoQWyqvFyL7pv35ZOBb1mBGr0izTXFhXn1gnl81UGRICDB8cuBL0llo6IkfxRo_tj8r2BsDDy4kC5qUpPuyJ1XN0UozzSQlAbneCi9SqzCbEqbqe-cnO2Mo/s200/12.04.12-De+demult%252C+din+Ceruri+%255B4%255D.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Bolnav fiind de un timp, timp în care n-a putut să cioplească fără să-i spună nimic, bătrânul s-a apucat să trebăluiască. Dio a trebuit să aştepte şi să-l privească atunci când s-a apucat să cioplească alte icoane. Nu l-a mai pus pe el, dar, privindu-l, Dio se întreba de ce munca cioplitorului de icoane i se părea că ar fi făcut-o şi el dintotdeauna. Chiar nu avea şi nu-şi găsea nici un răspuns. Când cioplitorul punea mâna pe un alt lemn, simţea furnicăturile în palme, simţea prin asta că palmele sale îi spuneau ceva. Şi i se încăl-zeau... Şi, până seara, tot la asta s-a gândit.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Era pe sfârşite ziua când bătrânul s-a oprit din lucru. Câteva icoane noi, ieşite din mâna sa, arătau chipuri care duceau cu gândul la adevărata fericire. După ce le-a privit, i-a spus lui Dio:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">-Haide, flăcău, este timpul la care poţi întâlni Cerbii. Acum îl poţi întâlni pe Marele Cerb.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Flăcăul a luat în mâini icoana şi s-a lăsat purtat de de cel pe care îl ajutase spre grabnică însănătoşire înspre locul unde urmau să vină Cerbii. Drumul lor prin pădure nu arăta la început altfel decât cel pe care venise pe urmele ursului, după ce acesta lăsase mioara şi îl dusese la peştera cioplitorului. Dar deodată, aerul şi-a schimbat culoarea. Ceva viu şi luminos l-a umplut, hrănindu-l, în timp ce o pace infinită cuprinsese totul, ca o îmbrăţişare. Nu după multă vreme au apărut şi Cerbii. Era aidoma cum îi povestiseră bătrânii păstori: mândri, cu coarne înstelate. Stelele din coarnele lor erau la fel. Doar la unul singur înstelarea era dătătoare de lumină jur-împrejur.El era Marele Cerb... Când Marele Cerb l-a cercetat cu ochii, a simţit că o putere fără margini l-a cuprinse şi parcă îi turna tărie în trup. Fără să rostească vreun cuvânt, Dio a aşezat la picioarele Marelui Cerbul icoana.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Îţi mulţumesc, fiu al păstorului, pentru acest dar al mâinilor tale…</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Cu drag îţi dăruiesc această icoană care e singura şi prima pe care am cioplit-o în viaţa mea. Dar, Mare Cerb, mă cunoşti?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Te cunosc... Te ştiu de când ciopleai Stelele din Lumină şi chiar de mai de demult. Îţi ştiu ziua de mâine şi cele care vor urma. Şi pentru că ai ajuns la mine, după Legea Cerului, ai dreptul la îndeplinirea unei dorinţe, orice vrei… Cere-mi un singur lucru şi acela va fi al tău…</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Ai vrea să-mi dai Paloşul de Lumină al Străbunilor?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Marele Cerb parcă se aştepta la a i se cere Paloşul. Şi n-a stat pe gânduri să răspundă:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Bine ai ales, al tău să fie! Dar nu uita: harul de preţ al Paloşului, puterea sa ce face pe cel care îl are să fie de neînvins, nu în tăiş stă ci în Iubire… El taie ceea ce este de tăiat şi leagă ceea ce au rupt alţii, nu în nod ci aşa cum n-ar fi fost niciodată rupt. E mai mult decât un Paloş...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cerbii ş-au ridicat capetele iar s-a făcut în jur o Lumină ce dădea un înţeles aparte. Mai ales că Marele Cerb a dispărut într-o clipă. Nu mai era nimeni în faţa lor. Dacă la picioarele lui nu ar fi strălucit Paloşul cerut, Dio ar fi putut spune că totul nu a fost decât un vis frumos. Şi icoana care i-o dăruise dispăruse şi ea!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Au plecat de acolo şi când au ajuns la Stânca Dorului s-au îmbrăţişat. Cioplitorul a rămas acolo iar Dio şi-a mers drumul de întoarcere la turma de mioare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Viaţa şi-a urmat cursul ştiut, dar pe lângă trebuirile ce le făcea la fel ca mai înainte, era o deosebire. Îi plăcea, mult, să cioplească icoane. Îl mai încerca şi acum dorul ascuns în inimă, setea aceea de ceva nedesluşit, dar, de la o vreme, cioplind, simţea că timpul trece înspre altceva, i se părea că alinarea îi este pe aproape. Tot inima care-l durea de dor îi şoptea în taină că ziua aceea nu mai e departe.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi tot de la o vreme îi plăcea băiatului să-şi poarte oile pe la Stânca Focului, acolo unde obişnuiau să vină să se răsfeţe salamandre stropite cu smaralde şi topaz, pe care stătea cu mare plăcere să le asculte poveştile adevărate din lumea lor cu zâne şi spiriduşi. Din poveştile lor, din cele care nu le aflase de la bătrânii păstori, a aflat că, undeva, dincolo de Împărăţia Cerbilor Înstelaţi, trecând de valea pe care mersese spre a-l întâlni pe Marele Cerb s-ar afla o altă lume, Împărăţia Lupului Alb, o împărăţie a Păcii şi a Iubirii, în care cel care e vrednic să intre cunoaşte desăvârşirea. Doar acolo se poate găsi poarta către Ceruri ce se deschide doar cui trebuie să se deschidă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Când tocmai se gândea că ar fi timpul să meargă şi el acolo, căci poate acolo dorului îi poate găsi alinarea, o salamandră aurie i-a spus că în acea lume ar fi venit din stele o fată frumoasă ca un cântec, pe care Lupul o învaţă Legea, legea care îi face pe oameni liberi şi nemuritori.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Auzind cele ce i le spunea salamandra aurie, auzind despre fată, inima îi tresărise tulburată. De atunci, ziua, noaptea avea dorinţa de-a vedea măcar o clipă fata. Dorinţa i-a răpit liniştea nopţilor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: center; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">* * *</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Stânca pe care se afla Lira domina toate piscurile din jur. Ţara Marii Regine era altfel. Aici totul era deosebit, locurile erau deosebite! Împrejur doar munţi, munţi nesupuşi decât depărtărilor. Se simţea, respirând aerul lor, cum se devine o parte a măreţiei lor, că acolo se poate regăsi esenţa vieţii şi se poate sorbi liber din izvorul vieţii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Lira privea cu nesaţ umplându-şi sufletul cu ceva pe care nu-l putea defini, dar care era mai presus de frumuseţe şi forţă. De undeva, păşind peste golurile dintre piscuri, în faţa ei a venit şi s-a aşezat, privind-o cu blândeţe, un lup cu blana albă, strălucitoare:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Ai ajuns, Lira! Bine-ai venit la noi! Vulturii, cei care primii te-au întâlnit, soli ai Marii Regine, mi-au povestit despre tine, despre dorul tău. Marea Regină ţi-a împlinit dorinţa. Şi ea a ştiut de ce...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">S-a aşezat lângă ea şi privind înspre zările neînnourate i-a spus:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Ascultă-mă, Lira! Îţi voi spune povestea acestei împărăţii... Tărâmul acesta, Împărăţia aceasta s-a născut din împreunarea Luminii cu Pământul. Păstrătorii tainelor lumii sunt oamenii. Ei sunt ursitorii seminţiilor care alcătuiesc omenirea; ei se nasc Călăuze şi pot şti să poarte sufletele însetate către Fântâna cu Apă Vie; pot şti să umble pe Poteca Fulgerului, aşa cum ar merge pe oricare potecă de munte. Pe acest tărâm se găseşte Izvorul alb şi luminos al Iubirii, care este dăruit întreg neamul omenesc, să nu mai fie însetat… Tărâmul acesta este Leagănul Pământului pentru că este de-a pururi născător de pace… de frumuseţe… de bucurie.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">-Nu degeaba ai venit aici. N-ai venit să te întorci. Dar va trebui să înveţi tainele acestui Pământ, să te poţi juca apoi cu tainele lui iar în cele din urmă trebuie să-l convingi pe Marele Cerb să îţi dea Cheile Curcubeului… Abia apoi, când va veni timpul, eu însumi îţi voi deschide drumul către stele.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Cheile Curcubeului ai spus? Cheile celor Şapte Împărăţii?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Da, Lira. Ştiai despre ele? De unde ştiai?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- De la Dio, de la cel care m-a cioplit din cântecul şi dorul inimii sale…</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Îl vei regăsi pe cioplitorul de stele căci, aşa cum izvorul nu poate fi despărţit de apa pe care-o dăruieşte lumii, tot aşa nu pot fi despărţiţi cei care s-au iubit… Cei care şi-au făcut legământ de totdeauna în iubire, întru împlinire prin ea. Dar, pentru început vei să stai la Moara Timpului, acolo unde se macină clipele ca nişte boabe de grâu, acolo unde vei înţelege importanţa timpului pentru oameni.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi a dus-o pe fată la Bătrânul Morar pentru a-şi face ucenicia, învăţând cum să folosească sămânţa timpului, ca aceasta să dea rod bogat, să adune clipele şi să ţese din ele veşmintele eternităţii; să încremenească clipa ori să lase timpul să zvâcnească, schimbând lumea, dar şi să nu lase pe nimeni ca lucrând asupra timpului să schimbe armonia lumii şi destinul oamenilor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Legea Cerurilor, legea unicei dorinţe, era şi aici legea care răsplătea pe cel sârguincios prin îndeplinirea sa. Când a sosit clipa să plece de la moară, Lupul a învăţat-o pe Lira să ceară Scutul de Lumină, care te apără de duhuri, de amăgiri, de bezne necunoscute, de tot întunericul ce poate cineva să-l scornească…</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Învăţase Lira ceea ce trebuia să înveţe şi peste toate mai mult decât atât. Când a venit vremea împlinirii dorinţei, Bătrânul Morar s-a bucurat de alegerea fetei. Era alegerea pe care nimeni nu o mai făcuse şi nu era una pe care o putea împlini el direct. Lira trebuia să-l ia singură. Scutul era păzit de cei doi colţi de piatră care sprijineau Cerul din faţa Morii şi care se mişcau tot timpul, ei fiind sita timpului. Niciodată nu s-au oprit. O singură secundă îi era îngăduit cuiva ca să-şi poată strecura mâna şi să-şi ia darul făgăduit. Doar o mână dibace, a unui om ales o putea face... Mâna Lirei a decupat aerul fulgerând spre nemişcare colţii de piatră. Ca într-o minune, cei doi colţi de piatră s-au oprit încă o secundă şi Lira a ridicat şi a luat fără teamă Scutul de Lumină.</span></div>
<br />
<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgJI5yBaEd8YHcDAPdOKVdrjPTQ4KE1Uo8My3Yp-5fKZYecqGe594TnqXjSk4Zke-rL5PbvvDgcirOyZwMsYycCy1M3zf7gLgmFXOM66CNo59l0Vd-M5NIZ7voIKlzRym63d6EG9F96H2Y/s400/12.04.13-De+demult%252C+din+Ceruri+%255B5%255D.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgJI5yBaEd8YHcDAPdOKVdrjPTQ4KE1Uo8My3Yp-5fKZYecqGe594TnqXjSk4Zke-rL5PbvvDgcirOyZwMsYycCy1M3zf7gLgmFXOM66CNo59l0Vd-M5NIZ7voIKlzRym63d6EG9F96H2Y/s200/12.04.13-De+demult%252C+din+Ceruri+%255B5%255D.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">
Nu doar că avea în mână Scutul de Lumină, dar, când Colţii de Piatră au început iarăşi să se mişte, un sunet cristalin s-a înşurubat în aer şi Lira s-a trezit în faţa Sfatului Bătrânilor. Trebuia deci să mai afle ceva. Şi de la cei 12 bătrâni a aflat despre libertatea adevărată, libertatea sufletului:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Nu uita! E liber doar cel care face binele şi numai binele. Binele se află sădit în fiece fiinţă, dar nu este uşor de scos la lumină. Binele nu trece prin gândurile omului, el este doar faptă. Ţi-a mai spus despre asta şi bătrânul înţelept. Trebuie să-l faci şi trebuie să-l laşi să dea roade şi să-l împarţi cu ceilalţi, aşa cum izvorul împarte tuturor apă curată. Binelui nu i se mulţumeşte, despre el se află doar în roade.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">A aflat aici şi de la cea care îşi întorsese faţa de la întuneric, de la cea care i se spunea Baba Mare, căci avusese puterea cea mare de a se lupta cu întunericul căruia în tinereţe i se dăduse crezând că-i va fi mai bine, desfăcătoarea de farmece, Descântecul de Lumină, cu care se dezleagă orice vrajă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- În lumea în care te afli, Lira, în lumea oamenilor, umbrele însoţesc lumina, noaptea se plimbă în urma zilei vrând să o facă tot mai mică, noroiul trăieşte ca să hrănească floarea, apele izvoarelor sunt pustiite de cuvinte întunecate. Lumea e o continuă schimbare şi decădere, de aceea tu trebuie să înveţi să laşi liber şi să eliberezi ce este curat din capcana care întinează, să redai zborul păsărilor înlănţuite şi jocul să-l redai copiilor. Descântecul, schimbă faţa lucrurilor aducând Binele. Dar să iei aminte că unii îi spun descântec şi la înveninatul cântec al legării, când folosesc forţa vicleană a Răului spre a face pe oameni de a întoarce spatele Binelui, prefăcând într-o clipă orice libertate într-o legătură întunecată. Să iei aminte şi să pleci de lângă măsluitorii de destine, prea mărinimoşi în a spune că le vor numai şi numai binele, în a da sfaturi şi a spune părerea lor doar ca să afle ceea ce îşi vrea omul, pentru ca pitrocind mintea omului să bage în el groaza ce îi fură libertatea. Descântecul Luminii doar, cel care Cerurilor cere libertatea sufletului, să-l spui, oricând zornăitul lanţurilor ferecătoare îţi va fi dat, pe oriunde ar fi, să-l auzi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: center; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">***</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dar o întâmplare a schimbat ordinea şi faptele zilelor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">În noaptea naşterii Noului An o nenorocire s-a abătut asupra Împărăţiei Lupului Alb: paznicii hotarelor au adormit iar Întunecatul năvăli, sperând să pună stăpânire pe toate. Lupul Alb, care ştia de mult că hotarele sunt cercetate de ochii ce luceau de dorinţa urii, se străduia din răsputeri să-i ţină departe ori, de era nevoie, să le ţină piept:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Lira, am fost prinşi nepregătiţi… Mă aşteptam ca lupta să înceapă, căci ei au nevoie de sufletele oamenilor. Nu ştiu însă cum de au adormit sau cum au fost adormiţi paznicii. Acum nu ştiu care va fi soarta luptei. Nu vreau să te prindă şi să te ducă pe tărâmul umbrelor, vreau să-ţi deschid Poarta, aşa cum ţi-am promis… Să pleci în Ceruri... Dar să nu uiţi niciodată ce ai învăţat la noi! Pământul este oglinda Cerului. Legea e aceeaşi oriunde te-ai afla…</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Spusele lui erau pline de durere. Nu se simţea frica, mai degrabă hotărârea-i de neclintit de a învinge, ori, dacă nu va putea învinge, să piară pentru totdeauna. O hotărâre şi o încrâncenare ce pornea din amintirea timpurilor mai vechi în care avusese de luptat cu aceiaşi nelegiuţi, puşi să lupte de cei care îi stăpâneau, cei mai întunecaţi dintre întunecaţi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">-E timpul să te grăbeşti, Lira! După ce vei trece tu voi închide Poarta pentru totdeauna, pentru ca hoţii de Lumină să nu poată urca în cer. Sufletele pământenilor nu vor mai găsi niciodată drumul care duce la Ceruri.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Prima tresărire a Lirei a fost de bucurie. Clipa pe care o visase ani de-a rândul, clipa întoarcerii la Dio, sosise… Dar preţul i se părea prea mare, mult prea mare… Nu putea părăsi această Ţara în care o crescuseră toţi cu răbdare şi iubire, acum când Întunericul era gata să o supună şi să o înrobească pentru totdeauna:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Opreşte-te! Opreşte-te Mare Lup Alb! Eu rămân şi lupt alături de tine, până vom birui sau până vom muri! De la voi am învăţat să schimb cumpăna sorţii ca să împlinesc destinul!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- S-ar putea să nu biruim şi atunci, aşa cum ai spus şi tu, vom muri, iar moartea înseamnă pentru tine că vei rămâne pentru totdeauna pe Pământ, sclavă a vieţii de aici.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Dar s-ar putea, şi asta trebuie să fie, să învingem! Ce trebuie eu să fac pentru a-i învinge? Spune-mi!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Tu ai Scutul de Lumină, dar nu avem Paloşul de Lumină al Străbunilor. Este o singură scăpare. Pe lângă Stânca Focului, acolo unde se adună salamandrele stropite cu smarald şi topaz, îşi aduce oile un păstor care a primit în dar Paloşul de Lumină al Străbunilor. Pe cel care are Paloşul, greu îl poate învinge cineva în lupta dreaptă. Te du tu şi-l roagă pe păstor să ne ajute.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Ca vântul ce mână furtunile din urmă a alergat fata să-l cheme şi să-l aducă în ajutor Ţării care o ocrotise şi îi dăruise tainele ei pe cel care putea schimba soarta luptei cele mari…</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">A ajuns în faţa Stâncii Focului ce îşi usca muşchiul verde în căldura soarelui. Pe pajiştea din jurul stâncii, păşteau mioare albe, păzite de un câine. Un fir de melodie catifelată a atras-o spre intrarea unei peşteri, unde a zărit, lângă foc, un flăcău care cânta din fluier. Avea privirea adâncită înspre departe de parcă ar fi vrut să desluşească o taină. Lira s-a oprit ca fulgerată, inima începuse să-i bată nebuneşte, de parcă ar fi vrut să iasă din piept şi voia să alerge în braţele celui care o privea încremenit.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">“<i span="" style="color: blue;">Dio! Dio cioplitorul de stele!</i>”striga sufletul ei.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Ani de-a rândul privise stelele, căutându-se pe sine, căutând pe aceea care o cioplise Dio, din inima lui, chemând-o la viaţă. Noapte de noapte adormise, sperând că, într-o zi, Dio o va strânge la pieptul lui ca altă dată, regăsind-o. Simţea că se întâmplă minunea întâlnirii lor, pe acest Pământ al florilor şi al izvoarelor curate. Simţea cum se învârte totul în jurul ei, în timp ce fericirea îi umplea sufletul. Ca să ajungă până la Dio învăţase să fie liberă şi să iubească Adevărul, să îl iubească mai presus de orice.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dar oare era Dio? Ce să facă Dio în peştera aceasta, departe de lume? Şi de ce o priveşte de parcă acum, pentru prima dată o vede?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Mirat, într-adevăr, păstorul a grăit către ea:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Cine eşti tu, fată frumoasă ca zorile? Ce mare urgie te urmăreşte şi-ţi înspăimântă privirea de ai alergat până aici?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Ochii Lirei s-au înlăcrimat. “<i span="" style="color: blue;">Să fie cu putinţă ca Dio să nu mă recunoască?</i>”</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dar nu avea timp. Şi-a amintit de Împărăţia Lupului Alb, de Marele Lup Alb care rămăsese singur să se lupte cu Întunericul, sus pe creste. Nici de întrebări nu mai era timp şi nici de a povesti cu de-amănuntul. În doar câteva cuvinte i-a spus păstorului despre groaznicul pericolul care ameninţa Împărăţia Lupului Alb, rugându-l să-i vină în ajutor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Fără să stea pe gânduri, flăcăul a luat Paloşul de Lumină al Străbunilor şi alergat, urmat de Lira, către locul înfruntării. Acolo au găsit o lupta era aprigă. Marele Lup Alb abia se mai zărea de nălucile şi arătări nepământene care se iveau pretutindeni. A intrat direct în luptă şi Paloşul, mânuit cu arta pe care nu şi-o ştia nici el, s-a prăvălit ca un trăznet peste cetele duşmane, risipindu-le în cele şase zări zări. Alături îi stătea Lira ce ridicase Scutul de Lumină, să-l apere de atacuri mişeleşti la care se pricepeau de minune slujitorii întunericului. Şi, ceea ce învăţase de la bătrînul înţelept, una din tainele sacre ale Pământului, de a transforma răul în bine, acum îi folosea: “<i span="" style="color: blue;">Priveşte Lira şi ia aminte la bunătatea fără margini a Pământului… Din tot ce e putred, face un lucru folositor… În adâncul lui binecuvântat, răul este transformat în sevă hrănitoare, vreascul în fruct aromat, frunzele căzute în forţa care susţine pădurea. Priveşte şi învaţă!</i>” Şi, ori de câte ori vrăjmaşul se năpustea asupra ei, îl preschimba în porumbel alb, iubitor de pace, şi-l trimitea în lume să o ducă spre oameni.</span></div>
<br />
<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi5hKnOSCNd9-mRwjrl7mSeyDaifne377gI0WVJ9n4ZTI0GnxyAqfozfTQYi8UgZcQOPI_8fI6oIHaSEd0JyT2jV_TOEsnGLNExvs12-AzdwZg5_-7Hk6X8I90TEUxVuvJf7inGoxDbebw/s400/12.04.14-De+demult%252C+din+Ceruri+%255B6%255D.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi5hKnOSCNd9-mRwjrl7mSeyDaifne377gI0WVJ9n4ZTI0GnxyAqfozfTQYi8UgZcQOPI_8fI6oIHaSEd0JyT2jV_TOEsnGLNExvs12-AzdwZg5_-7Hk6X8I90TEUxVuvJf7inGoxDbebw/s200/12.04.14-De+demult%252C+din+Ceruri+%255B6%255D.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Aşa cum luptau alături, Lira şi Dio păreau a fi o singură rădăcină a unui neam. Una câte una nălucile se topeau în văzduh, aşa cum ceaţa se topeşte în miezul fierbinte al zilei. Văzându-şi puterile că se pierd şi nu-i poate dovedi în luptă dreaptă, cel întunecat, crezând că forţa le vine de la Soare, se gândi să-i acopere faţa luminoasă. O beznă rea a învăluit Pământul şi cumpăna bătăliei s-a aplecat iarăşi spre întuneric. Trei nopţi grele ca un păcat, trei nopţi cumplite au încercat să zdruncine credinţa Pământului în forţa Luminii. Trei nopţi nesfârşite ca foamea, Lira şi Dio au luptat fără să vadă, încercând să-i biruie vrăjmăşia. Doar Marele Lup Alb mai desluşea câte ceva înspre Întuneric.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">În vâltoarea luptei, flăcăul a izbit cu Paloşul său Scutul pe care fata îl ţinea în mâna ridicată. Din izbitură a tâşnit flacăra unui fulger şi, la lumina ei, a zărit brăţara de la mâna Lirei. Era o brăţară la fel ca şi a lui. Era brăţara sora geamănă brăţării sale!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi atunci s-a întâmplat minunea a regăsirii celor doi. Flăcăul şi-a amintit tot! Şi-a amintit cine este, de unde este şi de ce îşi dorise să se nască pe Pămînt! Şi-a amintit clipa în care a cioplit-o pe Lira dar şi de ziua în care o pierduse. Cel mai important era însă faptul că şi-a amintit, că este fiul Cerului şi că poartă în sine Lumina! Dio, amintindu-si, şi-a regăsit propria-i divinitate. Regăsinduşi-o, bezna din juru-i a început să se retragă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">A fost de-ajuns atingerea Paloşului şi Scutului, armele lor în lupta contra întunericului, o singură secundă, ca să se regăsească. Era încă lupta în toi, când, privindu-se i-a spus:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Lira de atâta timp te caut!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Şi eu Dio, te aştept de atâta vreme!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Când lupta s-a încheiat şi Lumina s-a arătat iarăşi pământenilor, s-a auzit glasul Marelui Lup Alb:</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Ai trecut şi ultima încercare, Lira! Cel care mai presus de sine pune binele tuturor, acela este vrednic să deschidă Poarta care duce către Înaltul Cerurilor!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Chiar şi această luptă a fost o încercare? Doar o încercare?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- O încercare a fost Lira. A fost cea mai importantă încercare. Dar aşa ai primit şi încă o învăţătură. Chiar şi Prinţii Nopţii pot deveni slujitorii Luminii. Ei apar atunci când fiinţa se pregătelte să vadă. Până la acel moment îi apar doar slujitorii de rând. Şi pot atrage spre lumea umbrelor căci nu se arată în calea lor o piedică prea mare, neputând omul să deosebească prea bine. Ba, mai mult, cuvintele lor sunt dulci şi omului i se par a fi ei călăuzele drumului cel bun. Cei ce nu merită nemurirea, cei ce nu vor să se întoarcă acasă, nu caută să se alăture celor care vor să-şi recâştige adevărata libertate. Ei se mulţumesc cu libertatea care nu au curajul să o numească singurătate, crezând că aşa îşi găsesc izbăvirea. Tu eşti gata să fii li-beră pentru că nu ţi-a fost teamă că, respectându-ţi legământul, îl vei avea mereu alături pe Dio. Spuneam că şi Prinţii Nopţii pot deveni slujitorii Luminii. Acum ştii că întotdeauna acolo unde apare o umbră, există în mod sigur şi o mare lumină în sufletul omului. Leacul se află în inima Răului; fiecare bătălie dintre sufletul omului şi om îl face mai puternic!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi i-a pus în mână o legătură cu şapte chei.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Din curmătura munţilor apăru şi Marele Cerbul Înstelat.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Sunt sufletul neamului omenesc, Dio! Împreună cu Lupul Alb călăuzim omenirea către desăvârşire. O singură taină v-a mai rămas ascunsă: taina trecerii prin Poarta dincolo de care se află Eternitatea…</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Cerbul a bătut cu copita în pământ… Din rădăcina muntelui pe care se aflau s-a ridicat spre Cer o coloană de lumină. Axa Lumilor!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Da, cioplitorule de stele! Este puntea pe care trec sufletele trezite, a spus Marele Cerb Înstelat. Iar acestea sunt cele şapte chei ale curcubeului, cu care, ştii, veţi putea deschide peceţile porţii… Trebuie să ştii şi tu, Lira, că Poarta are şapte peceţi, care se deschid cu cele şapte chei pe care acum le ţii tu în mână. Toate trebuie deschise...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Lira a luat la rând fiecare cheile, încercând să vadă de sunt puse în ordine.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">-Fiecare pecete reprezintă un o poruncă a Cerurilor, o virtu-te, fără de care nimeni nu poate atinge Împărăţia Cerească. Prima este Ordinea, care menţine frumuseţea lumilor… A doua este Voinţa, fără de care nu există împlinirea ca realizare… A treia este Înţelepciunea, fundamentul pe care se înalţă orice, Lumile şi Cerurile… A patra este virtutea Înţelegerii, a cincea este Răbdarea, a şasea este Adevărul, unicul scop al devenirii, iar cea de-a şaptea pecete este Milostenia, coroana celor puternici… Când vei deschide ultima pecete, Păzitorul Pragului vă va cere cuvântul de trecere.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Şi care este acest cuvânt?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Fata mea, ca şi lumina, acest cuvânt este în tine şi l-ai purtat în tine dintotdeauna, căci dintotdeauna asta ai vrut şi asta ai simţit!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Doar un singură trăire mi-a fost să o simt, totdeauna. Cuvântul acesta îl ştiu. Cuvântul de trecere este Iubirea!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi numai ce a rostit Lira cuvântul şi totul în jur şi-a schimbat înfăţişarea.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Aceasta este forţa iubirii! rosti Marele Cerb Înstelat. Cine oare i-ar putea rezista? Este cea care vindecă, rodeşte, înalţă! Este ţelul şi Călăuza deopotrivă!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">- Mergeţi cu bine! le mai strigă Marel Lup Alb, în timp ce Lira şi Dio deschideau peceţile porţii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Povestea vieţii Lirei şi a lui Dio nu s-a încheiat aici. Când au ajuns în Cerul împodobit cu râuri de luceferi, cei de acolo s-au bucurat şi le-au sărbătorit întoarcerea şi biruinţa timp de care nimeni nu a ţinut cont. Lacrimile îngerilor s-au transformat în Rouă de lumină care a căzut pe pământ şi s-a transformat în nestemate. Povestea lor continuă, Cerul aşteptând alţi noi mari învingători, alţi deschizători de peceţi, alţi doritori de libertate, pe toţi cei care trăiesc în Iubire şi se bucură iubind.</span></div>Unknownnoreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-23708381869160182072012-04-17T07:53:00.003+03:002022-09-24T23:25:25.318+03:00Timpuri grăbite<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhG3jfgTdGkJSAk0HW2okgaOZ_V5OWzNOR5DST9p2tsz3TJtbSr8Qcbxl7Q4gdzVWAc0CQmfRwpH26ssT4ZAwbokL3n4BTj4YlIHQf51jJzk75QOTvxsNawWYbFzdJ3lDsVjOJ78aY1wj0/s400/12.04.06-Timpuri+grabite.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhG3jfgTdGkJSAk0HW2okgaOZ_V5OWzNOR5DST9p2tsz3TJtbSr8Qcbxl7Q4gdzVWAc0CQmfRwpH26ssT4ZAwbokL3n4BTj4YlIHQf51jJzk75QOTvxsNawWYbFzdJ3lDsVjOJ78aY1wj0/s200/12.04.06-Timpuri+grabite.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">În graba cea mai mare trăiesc acum. Pe de o parte încerc să domolesc această tentativă a timpului care parcă ar vrea să se sinucidă, pentru că sunt încă lucruri de îndreptat din vechea vreme, şi trebuie îndreptate în legile acelor vremuri, în care timpul nu poate fi negat, pe de altă parte l-aş îndemna să treacă mai repede decât vrea el, pentru că nu prea mai are rost. În prima formă ştiu că mult nu mai poate sta, că nu prea mult mai am de luptat cu el, cu spasmele lui sinucigaşe. Atunci va fi ziua unui prag peste care unele ape vor trece să curgă, limpezindu-se, înspre Cer, altele se vor opri, se vor întoarce să-şi găsească băltirea rău mirositoare şi grea privirilor,până înspre moarte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">În forma lui grăbită, şi pe care mi-o doresc şi eu grabnică, va mai sta pe aici, ca să poată cei ce mai au de făcut socoteli, de plătit, să-şi facă toate socotelile, să plătească, să-şi primească ce au de primit, să nu rămână datori, să nu aibă datornici. Dar mult nu mai are nici forma aceasta să trăiască, undeva la cam de şapte ori mai mult decât va mai fi simţită în existenţă prima formă. Atunci vor fi zilele în care doar apele luminoase se vor putea ridica peste cei ce vor privi cu nesaţ la Cerul care se va lumina, neputând aceia să-l atingă. De pragul acela se vor lovi şi apele vii care însă nu poartă în ele atâta putere care le-ar putea primeni, le-ar uşura şi le-ar elibera de toată povara timpului. În ele se va îneca timpul şi în ele va rămâne să mai poată fi găsit de vremurile viitoare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Primul prag e la îndemâna oricui. E încă timp, cu rostul lui, cel care a fost şi până acum, să se cureţe apele. Şi e timp şi de îngropare pentru cei împovăraţi de neputinţa sau neştiinţa iertării răului şi tulburelii ce ia mistuit până ce s-au afundat cu totul în mlaştinile care le-au ieşit în cale. E destulă lumină să poată încă să vadă cât de mare şi de greu le-ar fi urcuşul ce îl au de făcut, dacă l-ar putea face, şi să se hotărască, fără să aibă îndoieli: înainte sau în jos...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">E la îndemâna oricui şi este alegerea oricui. Orice apă se poate tulbura dacă vrea neapărat să se tulbure. Şi pentru această tulburare e timp, şi este timp destul pentru oricine are o bucurie înspre urâţenie şi mizerie, poate scormoni unghere ca să caute să o scoată la vedere. Şi o pot da şi altora, celor care vor să o primească. Dar, dacă o scot la vedere, n-o pot arunca altora decât ca să vadă cât este de mare, căci doar pe vrere se poate prinde, altfel tot dusul are şi întors.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Apele care vor trece pragul, nu se vor mai întoarce înspre mlăştinire, căci izul mlaştinilor nu mai poate fi, de ele, găsit. Ele se vor aduna, izvor cu izvor, pârâu cu pârâu, şi vor tăia drum şi trepte către Cer fluviului care va înconjura lumea, ca să prindă putere să se înalţe pe pragul al doilea, cel mai înalt şi mai luminat decât primul.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Al doilea prag nu mai e însă la îndemâna orişicui. Apele cele mici dar şi apele cele mari vor mişca umbrele şi se vor vrea trecute prin sitele modelelor de umbre. Vor trece unele prin site, şi se vor aşeza la baza pragului, în aşa fel ca deasupra să se aşeze acelea care nu s-au sfiit şi nu s-au lăsat privite de ochii sitelor, privind în sus, câutând înspre lumină şi luminându-se. Şi doar ele vor căpăta puterea şi tăria şi nădejdea că de-a pururi şi pentru vecie vor fi apă vie, dătătoare de viaţă trăitorilor vieţii. Şi ele doar, în cele trei zile, de se vor ridica pe prag, peste prag, şi, fără să-şi întoarcă privirea, vor trece în lumea care va învinge întunericul timpului. Abia acolo vor şti, şi abia atunci se va şti, câtă apă a rămas în băltire, câtă apă a rămas să cureţe lumea şi cât de puţină este adunată sub acoperişul Luminii. Şi atunci timpul de acum va da socoteală pentru rătăcirea sa şi pentru pierderea de vreme. De el nici măcar bălţile nu-şi vor mai aduce aminte, nici nevoie nu vor avea de el, pentru că ele nu vor mai curge niciodată, decât dacă, de sub acoperişul luminii, se va milostivi o picătură să cadă în ele şi să le facă să dea pe din afară. Altfel vor avea pentru totdeauna ochii îndreptaţi înspre adâncuri, ca să încerce să vadă dacă se vede ceva.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Sunt zile mari, zilele de prag, zilele în care se trece peste prag, se încearcă a se trece peste prag, ori se priveşte lug înspre el. Şi oamenii le ştiu, şi oamenii chiar le-ar putea înţelege rostul. Prima pe căldură, celelalte pe frig năucitor. Prima va începe la miezul nopţii, celelalte vor începe în zori. Prima va fi fără de ştire, prima şi ca zi în rânduiala trecerii timpului, aşa cum au hotărât-o oamenii ştiind lucrarea lui Dumnezeu pentru facerea lumii. Iar toate celelalte vor începe într-o zi mare în aceeaşi rânduială. Prima e mai mult legată de întuneric, următoarele doar de Lumină. Prima e fierbinte chiar de la început, că în foc de lupte se ard acum oamenii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Oricum, timpurile sunt grăbite!</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-86723425188349309972012-03-30T12:23:00.003+03:002022-09-24T23:31:12.027+03:00Spirala ca realitate<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiweL8_-c1eF9azTOgguyC6BTJKsaDZmsIATB8UdF19btk-33QeVzs_MKpD_f_SUfZEyScul3FeC_mp3zskSGhlT7LltR8JeLBHGLDQHfGJA-l-Akue9HlPUqyepa3IKCtYOSI6SpEDU9c/s400/12.03.11-Spirala+ca+realitate.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiweL8_-c1eF9azTOgguyC6BTJKsaDZmsIATB8UdF19btk-33QeVzs_MKpD_f_SUfZEyScul3FeC_mp3zskSGhlT7LltR8JeLBHGLDQHfGJA-l-Akue9HlPUqyepa3IKCtYOSI6SpEDU9c/s200/12.03.11-Spirala+ca+realitate.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Mergeam sau alergam până acum pe undeva, pe marginea dintre hăul depărtării şi poarta de intrare în drumul ce ne era sortit. Am alergat întru întâmpinarea vieţii tocmai când toţi credeau că lâncezeam. Ne credeau adormiţi, ştiau că ne pot vâna chiar şi cu vorba goală. Pe lângă noi pluteau flori de gheaţă şi flori de primăvară şi colb de câmpuri treierate, şi ploi de toamnă, încercând să ne trezească. Ne trasau cercuri şi ne scriau în ele amintiri despre cele ce vor fi. Ni le arătau să ştim că putem să vorbim ca şi cum toate s-au întâmplat, însă cei ce nu ştiau asta ne priveau faptele trecutului şi ne puneau semne, ne dădeau nume, arătau înpre noi şi adunau pietre, multe pietre...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Devenisem trofee care trebuiau păstrate pentru laudă şi laude, cât mai multe...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Incercam să întrăm pe porţile vieţii, şi ne întorceam amăgiţi de liniştea marginii sau cu teama forţei care ne aducea în incandescentul miez al vieţii ce o trăiam, doar pe ea văzând-o, cea pe care însă nu o ştiam. Ne sprijineam pe stâlpii porţii căutând să nu uităm că în urma noastră rămâne un fost târâm în care ni s-au îngropat cele bune şi cele rele. Şi, îmbrăţişatul stâlp al porţii scârţâia, neştiind să ne răspundă întrebărilor noastre care voiau răspuns împotrivitor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Când erau aproape frigurile cele din urmă, când ne striveau limitele neputinţelor de a mai putea lăsă urme, s-a pornit o furtună din senin, s-au pornit şi vânturile, şi tunetele, şi fulgerele. Furtuna nu lovea aşa cum se începuse, însă lovea stâlpii porţii ce stabileau reperele stagnării. Iar când acestea au căzut, poarta spre drumul adevărului s-a trântit la pământ. Iar furtuna ne-a împins pe drumul fără întoarcere. Doar înspre acolo, înspre incandescentul miez al vieţii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Iar acum vânturile-n spate bat şi bat şi furtuni se mai ivesc din nimic şi se pierd în nimicul care le vrea create. Se simt rafalele auzului, prin chemările la porţile ce s-au aşezat de-a curmezişul paşilor unora înainte, paşilor noştri înapoi. Şi dangăte de clopote şi surle şi trâmbiţe proslăvitoare sau împotrivitoare îşi declină nehotărârile şi îşi înclină stindardele, cândva, prea devreme, victorioase.</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com4tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-25181245537166920982012-03-28T08:50:00.003+03:002022-09-24T23:38:07.990+03:00Vestiri în calendare<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhY2mi5qSCOTSHbKW5B48VPOr59AUaswx5pXoL98SPF326Ysq0bO-xbkv_rtBqUzfAKUw3KVtuc7KFKxEw1masgwiHumUWq6CdHEfPRaZYru4vL-AYMxqOh5oES6PJrNlV2Dqe1MNYUtHM/s400/12.03.10-Vestiri+in+calendare.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhY2mi5qSCOTSHbKW5B48VPOr59AUaswx5pXoL98SPF326Ysq0bO-xbkv_rtBqUzfAKUw3KVtuc7KFKxEw1masgwiHumUWq6CdHEfPRaZYru4vL-AYMxqOh5oES6PJrNlV2Dqe1MNYUtHM/s200/12.03.10-Vestiri+in+calendare.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">În trecerea firească a timpului, calendarul are repere. În trecerea firească a vieţii, faptele devin repere. Iar ceea ce ramâne este un tablou cu repere şi însemne în calendar, pentru a fi văzut din viitor ca paşi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Înainte de toate, orice faptă este un cuvânt. Şi totul a fost doar gând. Dar gândul, înainte de orice a fost o scânteie. Cel ce dă scânteieri stă mereu ascuns între întâmplări pentru a rămâne, pe totdeauna pentru unii, măcar un timp pentru alţii, anonim.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Din atâtea scântei se face atâta lumină încât întunericul se topeşte şi tot ceea ce stătea la umbra sa, ascuns înţelesurilor, poleit cu străluciri, devine de nerecunoscut, fad şi hâd. Ori cuvintele dulci, îmbrăcate în glazuri, rămân cu înţelesul adevărat, înţeles ce nu se mai potriveşte înalţimii spre care cândva se voia privitor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Paşii stau în furca timpului şi se agaţă de reperele calendarului, sprijinindu-se pe fapte, spre a merge, aşa cum le este dat să meargă. Şi când nu merg înainte se împiedică, nefiindu-le lor datul de a privi peste umăr. Şi cel ce îi păşeşte începe să se târască. Când merg înainte o fac încet, agale, sau în cea mai mare alergare. Şi alergând începe zborul...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Colateral, în dus şi întors, se aud tropăind paşii umbrelor ce, mai vruţi, mai nevruţi, mărginesc drumurile spre cât mai dreaptă mergere. Umbre nevăzute mersului, se văd întru totul chiar de la prima înălţare, căci din mărginirea lor, durându-i pierdutul sens al mărginirii ce erau, se chinuiesc să ţintească, cum şi pe unde apucă, înaintea sau în urma zborului spre a se mai aminti frumuseţi de margini definite.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Înaltul zborului însă urcă de urcat îi este sensul cel de întâmplătorul a toate definit. Se rotesc în înalturi vulturi purtătorii de coroane, se rotesc dedesubt corbi vânând căderi sau decăderi. Din înalturi se ivesc raze îndrumătoare din crezute umbre întemătoare şi împiedicătoare, de acolo de unde, spre a nu fi pradă corbilor, stăteau ascunşi păzitorii adevărului ce-l aşteptau să se întâmple. Şi apar la miez de noapte când somnul s-ar putea fi vânat, şi scoate din marginile zborului friguri şi frisoane ce şi le iau cu ei drept trofeu al luptei câştigate, spre liberarea celui ce zborul nu-şi mai poate opri.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Bune vestiri se ivesc din tulburări de ape şi ape tulburi se limpezesc sub lumina semnelor ce lumină dau zilelor şi lumină dau nopţilor. Nuntindu-se, se coboară Pământului din Ceruri, căutând să nu se piardă timpuri, definind vremuri. Deodată toate, aşa cum sunt văzute şi aşa cum sunt nevăzute de unii sau de toţi, se lasă înţelese şi descifrate, întrebate, bucurătoare celor ce-şi vor bucurii vieţii, întristătoare pentru cei ce tânjesc după decăderile bucurătoare lor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Un însemn din heraldica cerului s-a arătat vestind împreunări de adevăruri, împins spre vedere de gânduri răvăşite şi înţelesuri cu iz mirositor de răzmeriţă şi neştiinţă a ceea ce se ştie, răscolitoare a reziduurilor timpului trecut. S-a ivit fiindu-i dat să se ivească aşa, ca orice este adevărat şi mare şi real şi plin de toate ce nu se mai pot întoarce înspre ceea ce nu au fost. La zi mare, aşa cum mereu se face să fie ceea ce n-are cum să se mai lase cuprins de cuprinderea calendarelor vechi sau noi. La zi mare, ca să schimbe calendare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Dintre nori, sub urma Soarelui, pe urmele Lunii, în vremea Luminii, în sfinţenia fără de mărginire a celor ce nu stau umbrelor făptuitoare de dorinţe, s-a plămădit orizontul altui Cer, întrevăzut de şoapte voit dorite acum uitate, dat de veste fără de gânduri, cu vorbe date de scânteieri ce se aprindeau în clipele de adevăr, în clipele în care se vorbeau cele ce din Cer urmau să se coboare pe Pământ, asemenea în întregul lor de amănunte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi toate acestea pentru că era timpul calendarelor, care se vor marca în semnele noilor hotare, cu paşi ce nu se vor mai şterge, înscrise cu focul ce sârşitorul timpul de acumva fi!</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-8721334070618576725.post-41732924163001723562012-03-23T15:15:00.003+02:002022-09-24T23:29:42.963+03:00Punct critic<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhrXAARIVyCywFFdD6PJawdHSrbqX6RIra3AJjJbCkm90l_nl_6HW1JbczW8P71XC9qxXQto1inwSfnDui_XJW18Uos8SATsbkYNIoBA2KIb-i8fCv0uHSZ9k_bmeyJMWyaFrhyphenhyphenRRJ_O80/s400/12.03.08-Punct+critic.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhrXAARIVyCywFFdD6PJawdHSrbqX6RIra3AJjJbCkm90l_nl_6HW1JbczW8P71XC9qxXQto1inwSfnDui_XJW18Uos8SATsbkYNIoBA2KIb-i8fCv0uHSZ9k_bmeyJMWyaFrhyphenhyphenRRJ_O80/s200/12.03.08-Punct+critic.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Din depărtări s-a tot auzit un clopot care-şi lăsa, apăsător, dangătul ce ţinea să-şi pună amprenta peste zilele în care mai toate s-ar dori în nemişcare. Şi, săptămână de săptămână s-a auzit, săptămână de săptămână a spart ferestrele somnolenţei care nu-şi avea nici ea motive de atâta linişte şi nepăsare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Plânsul ochilor, strivit de somn, se îndupleca să stea de-a curmezişul netăcerii fără motiv, ca să motiveze neliniştea. Şi, după toate acestea, venea clopotul care să apese pieptul celor care nu-şi opreau pornirea către învrednicirea prin credinţă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">
Se aude acum clopotul care vrea încă odată să bată şi să răzbată, să spargă şi să despartă înfrăţirea râurilor. Clopotarul s-a trezit împins iarăşi de la spate de îndemnuri de mare lucrare întru preaslăvirea celor ce se tânguiesc povestindu-şi împotmolirile.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Se mai pregătesc şi acei care vor să bată toaca, ştiindu-se mai bine ascultaţi, într-un cântec ce, cu ani în urmă, au atras precum sirenele, drumuri înspre hrube depărtate şi care, la lumină de zi vor încă să pună nefiresc semn de întrebare vorbelor ce nimic nu spun.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Clopotarul nu vrea să ştie că se rupe lanţul de care trage clopotul de atâta timp. Nici nu ştie, dar nici nu crede, că se poate rupe. Şi are încredere în cei care bat toaca, atât timp cât cheamă la ascultarea clopotului. Iar de s-ar vrea să nu-i asculte porunca, le tot arată clopul de care el ştie să tragă, pentru a spune şi a se auzi doar ceea ce el vrea să spună.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">L-am ascultat până acum bătând şi am tremurat odată cu tremuru-i natâng. Învăţasem calendarul pe de rost şi, chiar dacă îi ştiam puterea loviturii, chiar de-l ştiam sabie deasupra capului, îi aşteptam zbaterea ce se arunca asupra mea. De-atâtea ori, de-atâta timp, tresăream din liniştea privirii spre orizont şi îmi întorceam privirile în toate părţile, ca să nu-i mai aud răbufnirea, ca să nu mai pună piedică în calea paşilor spre drumul călăuzit spre împlinire. Şi de-atâtea ori i-am auzit năduful spus împotriva îndrumării, că nu ştiam de este dangătul lui sau ecoul sprijinit pe muchiile lumii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">De-atâtea ori fiindu-mi auzit dangătu-i, acum îi ştiu şi începutul şi chemarea. Acum ştiu şi pot să spun dacă se va auzi dinspre răsărit ori dinspre apus, acum ştiu şi cine trage clopotul şi îi ştiu şi pe cei care bat toaca. Când aud zornăitul lanţului clopotarului, încep să povestesc despre marea-i neştiinţă a lanţului care se va rupe, despre câte îndură şi despre câte i-a fost dat să audă. Eu povestesc către cei care îl aud şi ei, doar el nu mă poate auzi în cuvintele pe care eu le rostesc...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Toaca va mai bate şi va mai da ritm cântecului înşelător, cât vor mai sta cei ce au ascultat-o să o mai asculte, căci versu-i dulceag încă mai încearcă să spună ceva, dar se va topi în lumina marii torţe ce coboară purtată de îngeri, venind dispre cerurile din care s-a pornit să vină şi curcubeul care va rupe lanţul clopotului. Şi lanţul căzând, clopotarul se va înlănţui iar clopotul va fi tăcut pe totdeauna.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">S-au înălţat toate valurile, s-au coborât toate digurile, s-au rupt toate barierele şi s-au spart toate barajele. Roata de foc nici că poate să mai stea în nemişcare, căci de jos este trasă în sus spre înapoi iar de sus este trasă în jos spre înainte. Marginea drumului s-a oprit să se mai clatine şi nu-şi mai ridică nămeţii plini de noroi nici când bătutul de toacă, nici când dangătul clopotului i-o cere. Şi roata şi drumul sunt pline de îndemnul punctului critic al eternităţii. Iar lanţul caută tăietura curcubeului zămislit în timpurile începutului, a cărui vreme e să dea rost legământului de peste vremuri neamintite.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , "serif"; font-size: 12pt;">Şi-i vremea de a face să tacă un alt clopot, mic, mai mic, dar care vrea să se aşeze sub umbra celui mare şi să-i împrumute zbaterea de altă dată, înainte ca toaca ce-i vesteşte dangătul să bată întâia oară. E vremea, e timpul...</span></div>
Unknownnoreply@blogger.com0