La tine-n palme

De s-ar putea să fie neschimbarea pe care unii o doresc, timpul s-ar întoarce. Doar asta ar fi calea ce poate să existe, ca totul să rămână aşa cum a fost. Legile firii însă face ca acum totul să meargă înspre acel inflexibil moment din care nu se mai poate să moară prezentul şi nici să fie nenăscut viitorul. Cum orice, oricine există din momentul în care naşterea a devenit o realitate, viitorul există pentru că el s-a născut prin cuvinte alăturate simţirilor şi a devenit drum şi destin. Să nu fie se poate doar dacă este omorât. Cui i-ar place să se ştie ucigaş?

M-ai chemat din viitor, ştiindu-te că-ţi cauţi drum spre viitor. Şi-am venit aşa cum trebuia să vin pentru a da înţeles prezentului din care pleci, pas cu pas, trasă înspre înapoi de ultime zvâcniri al unor alte înţelesuri şi ale vremurilor în care ceasurile nu arătau decât o trecere spre acea clipă a chemării şi regăsirii pe totdeauna.

În palme ţi-am citit urmele trecutului, în tine am văzut prezentul şi în palme ţi-ai aşezat viitorul pe care l-am conturat cu toate amănuntele ce de vor face faptă ce nu se aseamănă nici unei alte fapte, pentru nici unul dintre noi, pentru nici unul de lângă noi. Ţi l-ai pus în palme şi i-ai dat lumină, căldură şi din sufletul tu suflet şi din pezenţa mea puterea de a fi fără tăgadă exact aşa cum ţi l-ai dorit, aşa cum l-am căzut, de prima dată şi de atâtea ori, amândoi. Şi acum trăieşte, crescând şi rupând tipare şi bariere.

Când simte că înţelesurile îi sunt reformulate în structura sa existenţială, nu-şi poate gândi sinuciderea, ştiindu-se dorit şi aşteptat. Şi, în forme sau fapte, îşi arată puterea de a dărâma cu totul trecutul spre a nu-l mai umbri, spre a nu lăsa capul tău plecat şi nici paşii tăi înmprmântaţi în mlaştinile celor care mlăştinirea ţi-au lăsat-o ca moştenire. Loveşte fără milă în mărginirile ce vor să ţi se pună, în piedicile ce-şi înoadă firele în jurul picioarelor ce merg îndurerate de strânsoare.

Să moară prin mine ar putea, de-ar fi poruncă să moară, dată de acolo de unde a venit. Căci nimic nu se duce până la cap de cumva chezăşia promisiunii moare, ori de cumva s-ar putea întoarece înspre trecutul din care nimic nu se mai poate să trăiască pentru că trecutul este tot ceea ce deja a murit. În drumul ce a plecat din prezentul ce l-am trăit clipei de regăsire, l-am chezăşuit cu însăşi existenţa mea şi, l-am încredinţat cu toată voinţa şi legea simplului tot căci n-are cum să mai fie nimic. Şi-l porţi în palme pentru a-l duce acolo unde se poate transforma în trecut, atunci când i-am timpul trecutului, şi pecetea am pus-o cu puterea a două existenţe, a noastră a amândurora.

Oricine-ar vrea, orice s-ar vrea, totul va fi aşa cum este scris în ceea ce îşi duce existenţa la tine-n palme. Sunt, toate, semnul de neschimbat al rânduielii care îţi dă dreptul de a face totul mai devreme cu o clipă, pentru ca tot ce este prin jur să treacă din vieţuire în fiinţare, din adormire în trezire, din umbră în lumină. Toate au doar sensul şi direcţia dat de privirile palmelor tale, care cuprind tot cerul. În ele stă puterea de a exista a celor ce ţi-au pândit faptele de cândva şi au slobozit câinii de pază din întunecimi pe urma ta. Din palmele tale va pleca lumina care-i va face să vadă şi să se bucure de a-şi schimba menirea de potrivnici la comandă în liberi căutărori ai propriilor meniri. Din palmele tale va pleca puterea tăierii şabloanelor celor ce-şi cresc acum corolarul viitorului lor ce nu-şi doreşte repetarea moştenirilor care li s-au dat ca povară. E totul la tine, la tine-n palme.

De pumnii ţi-i strângi, faci doar ca faptele să purceadă a se întâmpla potrivnic, spre a-ţi da semnul că strânsoarea nu-i decât o aşteptare zadarnică şi o durere dată de toate aceste fapte şi urmări. De-ţi laşi palmele crestate, nu se va mai întâmpla decât amânarea împlinirii în prezentul actual, laolaltă cu risipirea cuibului celor care stau ciorcine în cuib, celor ce frică le este de zbor, căci nimeni nu i-a învăţat să zboare, şi nimeni nu se mai cade să îi înveţe. Spre viitor se ajunge după cum tu îţi alegi: deodată sau pas cu pas. Nicicând, nicicum înapoi. Tot timpul tot înspre acolo.

La tine-n palme e totul. Drumul se ştie, mă vezi de unde vin. Tot dinspre acolo de unde am venit când m-ai chemat, tot de acolo de unde am venit căutându-te spre a te chema spre împlinirea-ţi dorită dintotdeauna, văzută de mai toţi totdeauna. Din palmele tale pleacă şi zborul celor ce nu au putut să privească liberi înspre tine, de frica orbirii neputinţei lor. Doar prin tine mai pot păşi. Le poţi dărui acum, chiar acum, paşii mersului aşa cum le mai poţi lăsa zbaterea ca esenţă zămislitoare a neadevărului în care privesc spre lume, spre alţii, sau spre ei însăşi.

Eu n-am căi. Eu am legea pe care nu o poate nimeni schimba: Da sau Nu, Totul sau Nimic! Eu pot doar exista în drum spre viitor sau doar muri spre a se opri totul. Am alături doar privirea înainte, acolo unde sunt adunate toate, unde sunt la un loc Adevărul şi Împlinirea, definitoriile lui Tot. Pentru a nu fi, eu nu trebuie să fiu. Cine mă va face să nu fiu?