Mi se întâmplă uneori să privesc pe conturul calendarelor, ca să înţeleg de ce apar stele strălucitoare pe chenar. Văd însemne şi semne aşezate pe întregul anilor ce bat praguri. Văd pragurile aşa cum doar cei cărora le este dat să le vadă, căci doar pentru ei sunt definite, pot să le vadă.
Ştiam cândva să mă înşel când trebuia să înţeleg ce cauză au pragurile şi de ce stelele luminează străfulgerând prin noapte. De câtva timp încoace am uitat de toate cele ştiute, dintr-odată, de când îmi afundasem privirea pe luciul apei care îşi avea maluri munţii cei înalţi. Coborâseră pe mal, de pe înălţimi ascunse privirilor, jucându-se de-a venirea, chipurile viitorului, şi mi-au fost lăsate vederii cât să nu le uit şi cât să mă facă să uit că ştiam să mă înşel.
Va arăta totul aşa cum se va scrie cronica vieţii, şi acum ştiu că n-aş fi putut eu să o scriu, stând drept şi neclintit în faţa adevărului. Va fi scrisă cu literele existenţei care nu se se va putea contrazice pe ea însăşi în realitatea pe care o va trăi-o, care nu se va putea nega prin nici o dorinţă, a oricui, de întoarcere a timpurilor spre timpuri trecute.
Al cronicii, cu totul, sunt, parte şi întreg, şi aşa cum eu sunt definit prin nedeterminismul începutului, toate sunt făcute să dea început capitolelor pe prag de zodii, când totul se schimbă în fuga de neoprit a timpului. Din două părţi se face un întreg, şi tot din două părţi se defineşte. Iar definiţia prinde viaţă...
Prinde viaţă şi trăieşte o viaţă, înspre altă viaţă. Aşa va fi înscris, în cronica ce se va scrie, şi că nu are motiv decât viaţa cea fără mărginire, şi-n ea nu are loc ura ce striveşte, căci lacrimile au adus gândul libertăţii, gândul împlinirii, puterea iubirii. Şi totul se face prin adunare, nicicând prin scădere, de-a pururi prin înmulţire, nicicum prin împărţire. Căci pragul de zodii lasă paşii să cuprindă libertatea de a fi precum se vor, pe drumul unic care dat le e să nu se mai piardă, pentru ca timpul lor să lase toate urmele care nevoie sunt altora să le calce.
Cronicarii se vor înghesui să vadă cum orizonturi, închise sau deschise, când tunetul poruncitor al deschiderii a venit şi o mână diafană a rupt cortina ce se încăpăţâna să cadă mereu peste ea, se vor contura. Dar doar cronicarii hărăziţi să vadă dincolo de privirea pământeană vor putea să scrie despre adevărurile pogorâte din Înaltele Ceruri ca ipoteze ale concluziilor pe care ei le pot trage din demonstraţia ce lor li se arată ca să vadă că ceea ce era de demonstrat nu s-a pierdut în durerea răbdării ceasurilor de aşteptare.
Orologiile lumii stăteau în aşteptare şi încă acum aşteaptă să dea de veste vestea cea mare a faptelor pragului de zodii. Şi se lase să se audă paşii,apăsaţi,ai alergării spre revenirea jucăuşă, oglindită de luciul apelor de sub munţii cei înalţi. Şi orologiile numără, încă numără invers, lăsându-se să-şi suprapună cele două dimensiuni definitorii ale puterii viitorului. Şi se aud prin perete, prin pământul mustind a noutate, prin nelinişte şi prin linişte, prin odihnă şi neodihnă, prin răbdare şi nerăbdare. Se aud şi atunci când tunetul ruperii barierelor fac larmă mare de parcă ar vrea să darâme turlele catedralelor botezătoare şi însemnate cu semn de unire.
Din căutare pleznesc azi barajele ce secătuiau cîmpiile de rod. Pragului de zodii, care amprenta mare şi-a pus, i s-a sortit nevăzutele revărsări ale şuvoaielor de neoprit. Orologiile nu pot să stea pe loc, meşterii cei mai cu nume au lucrat să le facă de neoprit, oricâte catapulte le-ar lovi roţile care se învârt mânate de scurgerea timpului, ca să arate trecerea spre vreme de nou avânt. Şi cum suprapunerea dă scântei de aureolă, munţii îşi apleacă înălţimile ca să poată apoi zvâcni către înaltul promis.
Vor prinde chipurile formă, în modul cel mai pământesc al împlinirii lor. Se vor reîntregi cele ce nu-s întregi înainte de a se aprinde soarele, când malurile apelor încă vor fi departe de vad, şi atunci se vor rândui cronicarii la aflarea celor ce pentru cronici vor fi ştiute. Dar şi ştiute vor fi doar ca să arate însemnele pe care doar pragurile zodiilor le fac să fie semne şi le dau chip şi viaţă prin trăire.
Un comentariu:
Recunoştinţă
Ascult cum respiră poemul ce-l scrii
Şi-ntr-o lume oarbă, încă suntem vii...
În genunchi îmi cade braţul plin de stele,
Îngeri printre Îngeri 's gândurile mele...
Se revarsă altă dimineaţă clară,
Chiar zapada-i floare de cireş-de-dor,
În livezi de gânduri Moşii se pogoară
Să deschidă aripi fiecarui Zbor...
(Cântece violete)
Trimiteți un comentariu