vineri, 30 martie 2012

Spirala ca realitate

Mergeam sau alergam până acum pe undeva, pe marginea dintre hăul depărtării şi poarta de intrare în drumul ce ne era sortit. Am alergat întru întâmpinarea vieţii tocmai când toţi credeau că lâncezeam. Ne credeau adormiţi, ştiau că ne pot vâna chiar şi cu vorba goală. Pe lângă noi pluteau flori de gheaţă şi flori de primăvară şi colb de câmpuri treierate, şi ploi de toamnă, încercând să ne trezească. Ne trasau cercuri şi ne scriau în ele amintiri despre cele ce vor fi. Ni le arătau să ştim că putem să vorbim ca şi cum toate s-au întâmplat, însă cei ce nu ştiau asta ne priveau faptele trecutului şi ne puneau semne, ne dădeau nume, arătau înpre noi şi adunau pietre, multe pietre... Devenisem trofee ce trebuiau păstrate pentru laudă şi laude.
Incercam să întrăm pe porţile vieţii, şi ne întorceam amăgiţi de liniştea marginii sau cu teama forţei care ne aducea în incandescentul miez al vieţii ce o trăiam, doar pe ea văzând-o, cea pe care însă nu o ştiam. Ne sprijineam pe stâlpii porţii căutând să nu uităm că în urma noastră rămâne un fost târâm în care ni s-au îngropat cele bune şi cele rele. Şi, îmbrăţişatul stâlp al porţii scârţâia, neştiind să ne răspundă întrebărilor noastre care voiau răspuns împotrivitor.
Când erau aproape frigurile cele din urmă, când ne striveau limitele neputinţelor de a mai putea lăsă urme, s-a pornit o furtună din senin, s-au pornit şi vânturile, şi tunetele, şi fulgerele. Furtuna nu lovea aşa cum se începuse, însă lovea stâlpii porţii ce stabileau reperele stagnării. Iar când acestea au căzut, poarta spre drumul adevărului s-a trântit la pământ. Iar furtuna ne-a împins pe drumul fără întoarcere. Doar înspre acolo, înspre incandescentul miez al vieţii.
Iar acum vânturile-n spate bat şi bat şi furtuni se mai ivesc din nimic şi se pierd în nimicul care le vrea create. Se simt rafalele auzului, prin chemările la porţile ce s-au aşezat de-a curmezişul paşilor unora înainte, paşilor noştri înapoi. Şi dangăte de clopote şi surle şi trâmbiţe proslăvitoare sau împotrivitoare îşi declină nehotărârile şi îşi înclină stindardele, cândva, prea devreme, victorioase.

4 comentarii:

denaide spunea...

În ce măsura există predestinarea?

@};-

3D spunea...

maxima!

denaide spunea...

Şi în ce condiţii?

Daniel-Dumitru Darie spunea...

firesti, normale, maxime!